Australia, una dintre ţările cu cel mai strict lockdown, a înregistrat un record de infecţii de la începutul pandemiei. Peste 15 milioane de oameni încă nu au voie să iasă din case

Australia a înregistrat joi peste 1.000 de infectări cu noul coronavirus în 24 de ore, un număr ce marchează o premieră de la începutul pandemiei, provocată de răspândirea variantei Delta în oraşul Sydney.
Daniel Spătaru
26 aug. 2021, 11:31
Australia, una dintre ţările cu cel mai strict lockdown, a înregistrat un record de infecţii de la începutul pandemiei. Peste 15 milioane de oameni încă nu au voie să iasă din case

New South Wales, statul australian în care se află Sydney, a înregistrat o cifră record de 1.039 de cazuri în 24 de ore. Noul val al pandemiei de COVID-19 care a început în cel mai mare oraş al Australiei la jumătatea lunii iunie a provocat până în prezent peste 15.000 de infectări şi se extinde în oraşele australiene mai mici, determinând reintroducerea restricţiilor antiepidemice şi a regimurilor de carantină în sud-vestul australian.

În pofida acestor cifre în creştere şi a presiunii tot mai mari asupra spitalelor, prim-ministrul statului New South Wales, Gladys Berejiklian, a anunţat o uşoară relaxare a restricţiilor pentru persoanele vaccinate începând de la jumătatea lunii septembrie.

Atunci când 70% dintre cei 8 milioane de locuitori ai acestui stat australian vor fi vaccinaţi cu schemă completă, adunările publice la care participă cinci persoane vor fi autorizate în aer liber în zonele care nu sunt considerate „sensibile”.

„Este cea mai bună opţiune pentru sănătatea mintală şi bunăstarea populaţiei noastre şi care prezintă cel mai mic risc„, a explicat Gladys Berejiklian.

Citeşte şi Proteste violente anti-lockdown, în Australia. Manifestanţii s-au bătut cu poliţia la Sydney şi Melbourne, s-au făcut arestări VIDEO

Ea a dat asigurări că sistemul de sănătate este capabil să facă faţă presiunii suplimentare graţie unei consolidări a capacităţilor sale, promiţând că „toţi cei care au nevoie de ajutor vor primi acel ajutor”.

Anunţul a fost făcut în contextul în care autorităţile australiene au extins până pe 10 septembrie lockdown-ul pentru restul statului New South Wales, îngrijorate de creşterea numărului de cazuri şi în alte regiuni ale acestuia, despre care viceprim-ministrul John Barilaro a spus că reprezintă „un praf de puşcă pregătit să explodeze”.

În acelaşi timp, statul Victoria, confruntat cu o creştere mai modestă a numărului de infectări în oraşul Melbourne, a anunţat joi 80 de cazuri noi.

Citeşte şi Ministrul Sănătăţii din Australia, spitalizat pentru „o infecţie suspectă”, după ce s-a vaccinat anti-Covid cu Astra Zeneca

Mai mult de jumătate dintre cei 25 de milioane de rezidenţi australieni se află în prezent în lockdown, inclusiv locuitorii din Sydney, obligaţi să rămână în propriile locuinţe de peste două luni.

Campania de vaccinare, la început foarte lentă, s-a accelerat în ultimele săptămâni odată cu livrările de noi doze, permiţând unei treimi din populaţia adultă din Australia să fie vaccinată cu schemă completă.

Australia a înregistrat în total aproape 48.000 de cazuri de COVID-19 şi 1.000 de decese asociate acestei maladii de la începutul pandemiei.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Câte luni trebuie să joace un fotbalist din SuperLiga pentru a-și cumpăra BMW-ul de 727 CP vândut de eMAG de Black Friday
Capital.ro
O nouă fabrică de electronice auto lângă București. Compania chineză a început deja recrutările
Playtech.ro
Panouri solare la bloc, după modelul Germaniei. Cum ar putea scădea factura la electricitate cu 40%
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT