Austria acceptă oficial aderarea României şi Bulgariei la Schengen. Decizia Consiliului JAI urmează a fi anunţată joi

Austria a anunțat luni că renunță la dreptul său de veto în privința aderării României și Bulgariei la spațiul european de liberă circulație Schengen, deschizând astfel calea pentru aprobarea oficială a acestei măsuri în cadrul reuniunii miniștrilor de interne ai Uniunii Europene de joi, relatează Reuters.
Mircea Filipescu
09 dec. 2024, 23:49
Austria acceptă oficial aderarea României şi Bulgariei la Schengen. Decizia Consiliului JAI urmează a fi anunţată joi

„Putem face următorul pas la Consiliul UE (Justiţie şi Afaceri Interne)”, a declarat ministrul de interne al Austriei, Gerhard Karner, într-un comunicat emis de ministerul său.

În cadrul aceluiași comunicat, Karner a salutat acest progres, subliniind rezultatele obținute în combaterea imigrației ilegale, care au permis ridicarea veto-ului.

„După ‘Schengen Air’, ‘Schengen Land’ este acum deschis României şi Bulgariei”, a declarat Karner, adăugând că insistenţele Austriei privind combaterea imigraţiei ilegale au dus la o scădere a numărului de imigranţi prinşi în apropierea frontierei Austriei cu Ungaria, cea mai comună rută de intrare în ţară.

Conform datelor prezentate de ministru, în 2023, autoritățile austriece au interceptat 70.000 de imigranți ilegali până în luna octombrie, comparativ cu doar 4.000 în aceeași perioadă a anului 2024.

„Fără acest veto, această reducere masivă a trecerilor ilegale ale frontierei nu ar fi avut loc”, a subliniat Karner.

România și Bulgaria, membre ale UE și NATO, au fost acceptate parțial în spațiul Schengen în martie 2024, odată cu ridicarea controalelor la granițele maritime și aeriene. Austria s-a opus inițial extinderii integrale a spațiului Schengen, motivând că ambele țări trebuie să depună mai multe eforturi pentru a combate imigrația ilegală.

Conform cotidianului Kleine Zeitung, ministrul Karner își va prezenta decizia oficială în Parlamentul austriac miercuri.

„Austria s-a impus cu o politică europeană dură, dar constructivă, pentru a face ţara noastră şi Uniunea Europeană mai sigure”, a explicat Karner.

Citeşte şi: Marcel Ciolacu confirmă aderarea României la Schengen chiar în presa austriacă: ”Am avut mai multe discuții cu Karl Nehammer. Așteptăm ca România să adere pe deplin la Schengen începând din 2025”

El a adăugat că doi ani de „negocieri dure, dar constructive” au condus la acest rezultat, fiind consolidat pachetul privind protecția frontierelor.

Renunțarea la veto a fost primită cu satisfacție de oficialii europeni. Eurodeputatul social-democrat Hannes Heide, membru al Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne din Parlamentul European, a declarat că decizia de luni este o veste bună şi pentru Austria.

„Impulsul pozitiv la nivelul UE a zdruncinat în sfârşit poziţia rigidă a ÖVP (partidul conservator al cancelarului Nehammer şi al ministrului Karner). Sunt veşti bune pentru România, Bulgaria, dar şi pentru Austria!”, a afirmat acesta.

Helmut Brandstätter, liderul delegației NEOS în Parlamentul European, a criticat anterior veto-ul impus de Austria, considerându-l o măsură populistă.

„Acest veto nu numai că a fost nedrept, dar a şi afectat masiv companiile austriece şi a arătat că populismul nu aduce niciodată soluţii”, a afirmat Brandstätter.
Următorii Pași

Aderarea completă a României și Bulgariei la spațiul Schengen se va afla pe agenda reuniunii miniștrilor de interne ai Uniunii Europene de joi. Conform declarațiilor oficiale, Austria și-a coordonat decizia cu cancelarul federal Karl Nehammer, pregătind astfel terenul pentru ridicarea tuturor controalelor la granițele terestre ale celor două state.

Citeşte şi: Ilie Bolojan: A ne bate doar pentru nişte ministere de palmares, fără să avem oameni competenţi, înseamnă că nu am înţeles nimic

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Brigitte Pastramă a spus adevărul despre relația cu Florin Pastramă! Cum se înțeleg cei doi în prezent
Fanatik.ro
Culisele scandalului de la FCSB: „Mustață lovește în Gigi Becali când dă în Meme Stoica!”
Capital.ro
PSD a decis să intre în Guvernul Luca Niculescu. Lista celor 11 miniștri și condițiile puse de social-democrați
Playtech.ro
Cadoul de numai 3,10 lire de care s-a bucurat Prințesa Charlotte. Fiica lui William și Kate, surprinsă într-o ipostază neașteptată
Adevarul
Orașul european în care o româncă de 25 de ani nu găsește chirie din cauza cățelușei sale: „Aș prefera să dorm pe stradă decât s-o las”
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea Corneliei, femeia care ar fi sfârșit în mâinile soțului. Familia ei rupe tăcerea despre agresor
iamsport.ro
Un președinte din SuperLiga ar fi urinat pe steagul României în văzul mai multor persoane: ”E grav dacă face gesturi de genul acesta!”
MediaFlux
Sprijin pentru plata facturilor la gaze. Schema de ajutor s-ar putea prelungi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT