Autorul atacului din Biserica din Carolina de Sud a fost prins VIDEO

Tânărul care a masacrat nouă oameni într-o biserică din Carolina de Sud a fost prins. Poliţiştii i-au oprit maşina într-un stat alăturat, după ce un localnic a alertat autorităţile. Preşedintele Barack Obama a condamnat masacrul şi s-a arătat revoltat de cât de des au loc asemenea atacuri în Statele Unite.
Iulian Tudor
19 iun. 2015, 08:17
Autorul atacului din Biserica din Carolina de Sud a fost prins VIDEO

La 14 ore de la atac, Dylan Roof, în vârstă de 21 de ani, a fost arestat în Carolina de Nord de un echipaj al poliţiei, care l-a oprit în trafic.

Citeşte şi: SUA: Împuşcături în biserică. NOUĂ persoane, ucise. Primele imagini cu suspectul UPDATE GALERIE FOTO VIDEO

Tânărul avea asupra lui arma cu care ucisese nouă persoane de culoare. Potrivit presei locale, Dylan a mai fost arestat în urmă cu doar 3 luni pentru încălcarea proprietăţii private. Apropiaţii spun că tânărul se droga şi pregătea un atac de aproape o jumătate de an. În aprilie, el a primit o armă cadou de ziua lui.

„Vorbim despre un bărbat caucazian care a ucis oameni de culoare. Tocmai s-a mai întâmplat asta, în weekend, în Charleston, iar atunci era vorba despre un poliţist. Suntem sătui de aşa ceva”, a declarat un localnic.

Potrivit autorităţilor, Dylan a intrat în biserică şi a asistat timp de o oră la întâlnirea grupului de studiu al Bibliei. Apoi, s-a ridicat în picioare şi a început să tragă. Unul dintre copiii aflaţi în lăcaşul de cult a scăpat fiindcă s-a prefăcut mort, în timp ce o femeie a fost lăsată în viaţă pentru a povesti întregul calvar.

„A spus: „Trebuie să fac asta. Ne violaţi femeile şi aţi preluat controlul asupra ţării”, povesteşte un martor.

Printre victime se află şi un senator american, care slujbea în respectiva biserică. De altfel, senatorul era un cunoscut de-al preşedintelui Barack Obama, care a condamnat atacul.

„A trebuit să fac asemenea declaraţii de prea multe ori. Comunităţi ca acestea au avut de îndurat asemenea tragedii de prea multe ori”, a precizat Barack Obama, preşedintele Statelor Unite.

Incidentul armat s-a produs, miercuri, în jurul orei locale 21:00 într-una din cele mai vechi biserici din oraș frecventată de afroamericani – biserica metodistă Emanuel. Site-ul acesteia informează că acest lăcaş de cult este considerat a fi o clădire de importanţă istorică, locul frecventat de cea mai mare şi mai veche congregaţie de culoare din regiune.

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
România, în stare de urgență energetică! Cum ar putea fi afectați milioane de români! Vor exploda facturile?
Fanatik.ro
Era singur la 6 metri de poarta goală! Ce a putut să facă atacantul pe care FCSB a cheltuit 500.000 de euro. Video
Capital.ro
România face un nou pas spre euro. Anunțul făcut de președintele Nicușor Dan: Există acord politic
Playtech.ro
Cât costă un bilet cu trenul care urcă pe un feribot și traversează marea spre Sicilia. Experiența unică pe care o poți trăi în Italia
Adevarul
Clasamentul serviciilor de informații din Europa, în funcție de performanță. Pe ce loc se s-a clasat România?
wowbiz.ro
Petrișor Ruge, mesaj emoționant după despărțirea profesională de Andreea Bălan. Ce le-a transmis fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Motociclist cuprins de foc, în județul Cluj. Bărbatul și-a pierdut viața pe loc, după ce a fost izbit de un TIR
iamsport.ro
Dorin Goian a numit fotbalistul care ar fi ”un mare câștig” pentru FCSB: ”Are nevoie de cineva de calibrul și valoarea lui”
MediaFlux
Atenție la noua metodă de fraudă! Un bărbat, victima unei înșelătorii în care a pierdut 12.000 de euro în câteva ore
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România