Autostrada Sibiu-Piteşti are un nou termen de finalizare

CNADNR spune că va termina şoseaua de mare viteză în 2021, cu doi ani mai devreme faţă de termenul anunţat anterior. De proiectarea se vor ocupa, în premieră, chiar specialiştii CNADNR.
Iulian Tudor
02 feb. 2016, 17:10
Autostrada Sibiu-Piteşti are un nou termen de finalizare

Studiul de fezabilitate trebuie să fie gata până la sfârșitul acestui an, spune șeful Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), Cătălin Homor. După studiul de fezabilitate urmează faza de proiectare, de care, în premieră, se vor ocupa angajații CNADNR, notează Digi24.ro.

Potrivit lui Cătălin Homor, CNADNR are patru angajați care pot face acest lucru, urmând ca numărul departamentului de proiectare să ajungă la 15-20.

Realizarea lucrărilor de proiectare de către companie sau de către firme de profil angajate de companie este o noutate pentru CNADNR. În prezent, proiectele sunt făcute chiar de către firmele care construiesc autostrada. Este ceea ce în literatura de specialitate se numește FIDIC galben. Dezavantajul acestui sistem este acela că ofertele din licitație pot conține erori de proiectare, artificii la care constructorii recurg pentru a își micșora costurilor și a își mări profiturile. Spre exemplu, în cazul autostrăzii Sibiu Orăștie unii constructori au ales un anumit traseu pentru autostradă și anumite soluții tehnice care s-au dovedit ulterior greșite. Odată începute lucrările s-a dovedit că traseul respectiv trebuia mutat și că erau necesare lucrări suplimentare ce scumpeau contractul. Compania a refuzat majorările de costuri, a insistat să fie menținute soluțiile tehnice cuprinse în oferte, iar lucrările s-au blocat.

Modificările intenționate acum, respectiv selecția constructorului pe baza unui proiect unic făcut nu de constructori, ci de proiectanți selectați de CNADNR, respectiv procedura numită „FIDIC roșu”, va permite licitarea unor soluții tehnice identice. Proiectul trebuie să fie însă unul foarte bine făcut astfel încât constructorii să nu se lovească de greșeli de proiectare și să se îndrepte cu pretenții financiare împotriva statului.

În ultimele luni însă Ministerul Transporturilor s-a lansat într-o avalanșă de termene anunțate public privitoare la deschiderea autostrăzii Sibiu-Pitești pentru trafic. În urmă cu zece zile, prezent într-o emisiune Digi24, Cătălin Drulă, consilier al premierului Cioloș pe probleme de infrastructură, avansa 2023 termen de finalizare a autostrăzii, aceasta însă dacă lucrurile vor merge bine. „În scenariul cel mai optimist ar putea începe pe capete în 2017 – 2018 şi pe întregul traseu în 2019. Nu e posibil să fie finalizată în 2020, mai degrabă în 2023 dacă toate merg bine”, spunea el.

Tot atunci, un document publicat pe pagina de internet a Ministerului Fondurilor Europene arăta că primele contracte pentru autostrada Sibiu-Piteşti ar putea fi semnate în primul trimestru al anului 2018.

Cât privește Ministerul Transporturilor, oficiali ai acestuia preconizau de curând că lucrările de construcţie s-ar putea întinde pe 4 ani. Ceea ce ar însemna că autostrada Sibiu-Piteşti ar putea fi deschisă circulaţiei abia în 2022. Iar în documentul Ministerul Fondurilor Europene data la care va fi terminată implementarea proiectului era ultimul trimestru din 2023.

Cât privește termenul avansat marți de către Cătălin Homor, anume 2021, acesta nu este în niciun caz unul realist, consideră șeful unei importante firme de proiectare de drumuri. „Sunt necesari 30 de oameni care să muncească doi ani și jumătate. Ai nevoie de ingineri specialiști în tuneluri, în poduri, în structură rutieră, geotehnicieni, etc. De unde vor fi aceștia luați și ce va face CNADNR cu ei după ce va termina proiectul. Vor fi dați afară?”, întreabă retoric specialistul indicat. Potrivit lui în 2020 ar putea fi gata doar proiectarea autostrăzii dacă această activitate va fi începută anul viitor.

De regulă, activitățile de proiectare a autostrăzilor sunt făcute de firme de profil, ce dețin sute de specialiști în proiectare, nu de către CNADNR. Chiar și atunci când sarcina proiectării revine constructorilor, mai departe aceștia o subcontractează la firmele de profil.

Până să fie selectat constructorul care să depună ofertă pe baza proiectului făcut de către CNADNR, mai trebuie parcursă faza de licitație care durează de regulă câteva luni-un an, în absența contestațiilor. Apoi trebuie efectuată proiectarea detaliilor de execuție, făcute exproprierile, mutate rețele de utilități, pași care vor împinge termenul de deschidere a autostrăzii.

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Mihai Stoica a găsit un nou vârf pentru FCSB: „Am vorbit cu Gigi să îl încercăm! Raportul calitate-preţ e cel mai bun!”. Reacţie şoc când Botoşani a egalat în minutul 90
Capital.ro
Anunț pentru clienții Raiffeisen Bank. Se schimbă regulile în mobile banking. Control complet asupra plăților
Playtech.ro
O insulă spectaculoasă din Grecia, numită „perla coroanei”, costă acum cât un apartament de lux. Cu cât a fost scoasă la vânzare
Adevarul
Japonia testează un avion de pasageri de cel puțin două ori mai rapid decât legendarul Concorde. Două ore de la Tokyo în SUA
wowbiz.ro
Rezultatele autopsiei lui Robert, elevul de clasa a VIII-a din Bacău, care a murit în curtea școlii. Ce spune mama băiatului
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de doi ani, în stare gravă după ce a căzut de la etajul unui bloc din Brăila. Micuța se afla în grija bunicilor
iamsport.ro
”Mâine pleci acasă!”. L-a sfidat în față pe Gică Hagi, iar ”Regele” s-a înfuriat: ”E prima oară în cariera mea!”
MediaFlux
Cât vor câștiga românii din sectorul public după noua Lege a salarizării: De la 4.325 de lei pentru debutanți, la 34.600 de lei pentru Președinte CALCULE
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi