Autoturisme căutate de autorităţile din Italia şi Spania, descoperite în PTF Borş

Două autoturisme căutate de autoritățile italiene și respectiv spaniole, un BMW și un Mini Cooper, au fost descoperite luni după amiază, de către polițiștii de frontieră în PTF Borș.
Iulian Tudor
24 nov. 2015, 13:01
Autoturisme căutate de autorităţile din Italia şi Spania, descoperite în PTF Borş

Autovehiculele au fost depistate, la interval de zece minute, în cursul după-amiezii, luni, în PTF Borș, fiind conduse de doi cetățeni români, potrivit unui comunicat al ITPF Oradea.

Primul, un BMW 335D, înmatriculat în Italia, era condus de o tânără, Anca L., în vârstă de 23 de ani, din Botoșani.

„Polițiștii de frontieră au solicitat pentru control documentele mașinii, ocazie cu care au constatat că autoturismul figurează ca fiind ‘bun căutat pentru confiscare’, alertă introdusă de autoritățile italiene, în data de 21 noiembrie a.c.. Față de cele constatate, Anca L. a declarat că a achiziționat mașina din Italia, de la un cetățean sârb a cărui identitate nu o cunoaște, contra sumei de 7.000 de euro și nu știa că autoturismul este căutat de autoritățile italiene”, se arată în comunicat.

Al doilea autoturism, un Mini Cooper Countryman D, a fost depistat câteva minute mai târziu, fiind condus de către Radu I., în vârstă de 34 de ani, din Bistrița-Năsăud.

Polițiștii de frontieră au constatat că autoturismul este căutat de autoritățile spaniole, fiind semnalat ca „bun căutat pentru confiscare”, din data de 4 noiembrie 2015.

„Radu I. a declarat că locuiește cu forme legale în Spania și a achiziționat mașina dintr-un parc auto, în schimbul unei remorci frigorifice, în valoare de 11.000 de euro și a sumei de 6.000 de euro și nu avea cunoștință despre faptul că autoturismul este căutat de autoritățile din Spania”, a precizat, în comunicat, comisarul-șef Laura Bondar, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Oradea.

Autoturismele în cauză, BMW tip 335D an de fabricație 2007, în valoare de aproximativ 10.000 de euro și Mini Cooper Countryman, an de fabricație 2012, în valoare de aproximativ 25.000 de euro au fost indisponibilizate la sediul I.T.P.F Oradea, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire la furt, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Citeşte şi Controale amănunţite la Vama Borş. Cozile se întind pe câţiva kilometri

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Adrian Porumboiu, dezvăluiri tari despre antrenorul-agresor: ”Nu este un țăran, a dat gol cu Zaragoza”. Atac la AJF Vaslui: ”Un milițian!”
Capital.ro
Curs valutar vineri, 16 octombrie. Cât valorează euro, dolarul american și francul elvețian la final de săptămână. BNR a publicat noile cifre
Playtech.ro
Ce să faci cu jaluzelele în fiecare seară, când temperaturile scad. Trucul simplu pentru o casă mai călduroasă
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un pădurar a fost găsit fără viață în incinta unui complex de vânătoare din Maramureș. Ce ar fi dus la moartea acestuia
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT