Autoutilitară cuprinsă de flăcări în Suceava

Militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava au intervenit, luni, cu o autospecială pentru localizarea şi lichidarea unui izbucnit la o autoutilitară, aflată pe raza satului Sf. Ilie, comuna Şcheia.
Iulian Tudor
19 ian. 2016, 13:58
Autoutilitară cuprinsă de flăcări în Suceava

La faţa locului, o echipă a unei societăţi comerciale executa lucrări de instalare şi punere în funcţiune a unui contor de gaze naturale, la o locuinţă particulară, potrivit suceavanews.ro.

Cel mai probabil, din cauza deteriorării/defectării unui dispozitiv de sudură acetilenică, pe timpul exploatării, s-au aprins gazele combustibile care s-au propagat la autovehicul, punând în pericol şi locuinţa, în curtea căreia se afla. De asemenea, exista şi pericolul unei explozii, din cauza tuburilor de oxigen şi acetilenă.

Incendiul a fost lichidat la ora 11:20 şi a ars maşina în proporţie de 90%. De asemenea, s-au degradat o fereastră termopan de la casa de locuit, o butelie de acetilenă şi una de oxigen.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar prin intervenţia promptă a pompierilor militari s-a salvat locuinţa şi a fost îndepărtat pericolul de explozie.

Citeşte şi Incendiu de proporţii în Bacău. Mamă şi fiică, arse de vii

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Polițist de 25 de ani din Dolj, transportat la spital după un gest extrem. Inspectoratul a deschis o anchetă
Fanatik.ro
Florin Bratu, verdict înainte de U Craiova – Egnatia! A înfruntat campioana Albaniei și anunță: „Eu zic că 100%!” Exclusiv
Capital.ro
Aproape 70% dintre români au venituri sub medie. O locuință cumpărată prin credit poate ajunge să coste mai mult decât dublu
Playtech.ro
Sorin Grindeanu, despre luxul afișat de liderii PSD. Ce spune despre ceasul și pantofii săi: „Uite, fac și reclamă”
Adevarul
Contribuabilii italieni plătesc milioane de euro pentru a ține pe linia de plutire iahturile rusești
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
Coiful de la Coțofenești, restaurat aproape în totalitate! Transformarea e spectaculoasă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT