Avalanşă în Alpii italieni: Cel puţin trei schiori şi-au pierdut viaţa

Cel puţin trei persoane au murit, şi cinci au fost rănite în urma unei avalanşe produse joi după-amiază în Alpi, în nord-vestul Italiei, relatează site-ul cotidianului La Repubblica.
Alina Costache
02 mart. 2017, 16:45
Avalanşă în Alpii italieni: Cel puţin trei schiori şi-au pierdut viaţa

Avalanşa a avut loc în Valea Veny, în zona Courmayeur din regiunea italiană Aosta.

Cel puţin trei schiori au murit, iar cinci au fost răniţi în incident.

Echipele de intervenţie au transmis că operaţiunile sunt în curs şi că nu este clar câte persoane au fost lovite de avalanşă. Potrivit unor surse diferite, numărul morţilor ar fi între 3 şi 5 persoane, iar cel al răniţilor , de 5 persoane. Potrivit tabloidului britanic Daily Mail, numai trei schiori ar murit şi cinci ar fi răniţi.

Schiorii se aventuraseră pe o pârtie pe care nu se mai schiase după ninsori, astfel încât zăpada era intactă. Când schiorii s-au avântat pe acest traseu, s-a produs avalanşa.

Tragedia s-a produs în Plan de la Gabba, marţi, în jurul prânzului. Patru persoane sunt încă date dispărute. 

Şeful Serviciilor de Salvare Alpine, Milan Walter, a declarat că nu se ştie deocamdată naţionalitatea schiorilor.

 

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
FRF, inovație în transferuri! Cluburile pot expune jucătorii pe care vor să-i împrumute pe o platformă
Capital.ro
Curs valutar vineri, 24 iulie. Cât valorează euro și dolarul înainte de weekend. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Scenariul care ar putea duce motorina la 11,5 lei pe litru. Pragul de 10 lei ar putea fi depășit din august
Adevarul
Planul secret pentru „Santinela NATO” la Marea Neagră. Obstacolul neașteptat în calea României
wowbiz.ro
Andreea Ibacka a izbucnit în plâns! Ce a emoționat-o până la lacrimi pe vedetă: „Nu-mi mai e rușine să fiu vulnerabilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
Imagini-bombă cu Simona Țăranu, care s-a refugiat într-un colț de paradis | GALERIE FOTO
MediaFlux
EXCLUSIV Primele imagini de la priveghiul actriței Adela Mărculescu. Trupul neînsuflețit, depus la Biserica „Sfântul Gheorghe Nou“. Unde va fi înmormântată FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România