Avem datorie la Mama Natură: Pământul și-a epuizat resursele pentru 2026

Dacă până acum expresia „pe datorie” era folosită doar la cumpărături, astăzi ea capătă un nou sens și se aplică inclusiv resurselor naturale. După ce am consumat deja toate resursele pe care Pământul le poate regenera într-un an, până la sfârșitul lui 2026 vom trăi din „economiile” planetei.
Alexandra Dumitrescu
31 iul. 2026, 16:13
Avem datorie la Mama Natură: Pământul și-a epuizat resursele pentru 2026

România a ajuns la acest prag cu mai bine de o lună în urmă. Acest consum excesiv se traduce prin fenomene meteo extreme, incendii de pădure, secetă și ecosisteme tot mai afectate, avertizează specialiștii.

Citește și: Grindeanu aruncă bomba: „Se poate Guvern şi fără PSD. Am văzut cum AUR a votat alături de PNL şi USR”

Pe 30 iulie cererea de resurse naturale depășește ceea ce Pământul poate regenera într-un an, cercetătorii numind această zi „Ziua depășirii resurselor Pământului”. În calcul intră apa, lemnul, terenurile agricole, peștele, dar și capacitatea pădurilor și oceanelor de a absorbi emisiile de dioxid de carbon.

Potrivit „Global Footprint Network”, omenirea consumă natura cu 73% mai repede decât aceasta se poate regenera. Cu alte cuvinte, actualul nivel de consum ar necesita echivalentul a aproximativ 2 planete, scrie PRO TV.

„Acest overshoot day este un indicator prin care ar trebui sa înțelegem modul de utilizare al resurselor. E ca și cum avem un salariu pe lună și putem să îl drămuim din el până la sfârșitul lunii sau putem să-l cheltuim în primele două săptămâni și după vedem cum ne descurcăm. Consumăm mult mai mult decât avem nevoie pentru un trai decent. Consumăm și aruncăm mult mai multă hrană, care la rândul ei a consumat resursa de sol, de apă, a poluat poate cu fertilizatori, consumăm resursa de apă”, spune prof. univ. dr. Adina-Eliza Croitoru, Facultatea de Geografie, Organizația Meteorologică Mondială.

În clasamentul mondial, Qatar ocupă primul loc la consum, depășind pragul cel mai devreme, pe 6 februarie. România a consumat resursele cu mai bine de-o lună mai devreme decât media, pe 19 iunie. La polul opus se află Honduras, care are cel mai redus consum de resurse și atinge cel mai târziu această limită.

În acest calcul, consumul de energie joacă un rol esențial. Cu cât folosim mai mult surse regenerabile în locul combustibililor fosili, cu atât putem amâna această dată spre sfârșitul anului.

Specialiștii avertizează că efectele sunt deja vizibile: despădurirea, eroziunea solului, pierderea biodiversității și acumularea dioxidului de carbon în atmosferă. Toate acestea contribuie la intensificarea fenomenelor meteorologice extreme și la reducerea producției de alimente.

Citește și: Negocieri intense pentru noul guvern! Când va anunța Nicușor Dan viitorul premier desemnat, la Palatul Victoria se conturează o majoritate surpriză fără PNL și USR

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Plafonarea prețurilor la gaze ar putea fi prelungită. Ministrul Energiei anunță noi măsuri și pentru carburanți
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT