Avertisment pentru parlamentarii PSD care au votat contra Guvernului Cioloş

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat duminică, în emisiunea "După 20 de ani", că 12 parlamentari social-democrați au votat împotrivă la învestirea Guvernului Cioloș, el adăugând că nu vor exista consecințe împotriva acestora, dar imaginea lor în partid "începe să se deterioreze".
Ionela Marcu
29 nov. 2015, 13:32
Avertisment pentru parlamentarii PSD care au votat contra Guvernului Cioloş

Liviu Dragnea a precizat că nu i se pare normal ca unii parlamentari să încalce directivele de partid în astfel de situaţii pentru a fi „vedete la televizor”. „De la noi, 12 parlamentari au votat împotrivă. Așa au considerat de cuviință. Sunt colegi care au considerat că în astfel de momente nu mai este important partidul care i-a făcut parlamentari, ci poate e mai important să facă pe vedeta la televizor și eu trebuie să votez împotrivă, pentru că așa cred eu, sunt o personalitate”, a subliniat Dragnea.

El a adăugat că atunci când s-au făcut listele USL, toți cei vizați erau membri de partid și susțineau linia partidului: „În situații de genul acesta, după ce a fost luată o decizie cu o majoritate zdrobitoare, totuși, ține de caracter. Tu, membru al unui partid pe care spui că îl respecți și datorită căruia ai ajuns parlamentar ca să poți ieși la televizor, ar trebui să respecți această decizie”.

Întrebat dacă vor exista consecințe împotriva acestor parlamentari, el a răspuns inițial negativ, adăugând însă că s-a deteriorat imaginea acestora în partid. „Nu, dar consecințele deja sunt, imaginea lor în partid începe să se deterioreze și va fi ceva natural”, a mai spus Dragnea.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Final teribil în meciul lui KuPS înaintea returului cu Universitatea Craiova! Ce s-a întâmplat în prelungiri. Video
Capital.ro
Locuiești la bloc? 10 reguli pe care mulți proprietari le înțeleg greșit și ajung să plătească mai mult.Ce spune legea
Playtech.ro
Testul de geometrie care îi încurcă pe mulți adulți. Poți identifica toate formele în 35 de secunde?
Adevarul
Satul din Europa desemnat „cel mai frumos din lume” a ajuns să încaseze zeci de mii de euro din amenzi pentru parcare. De ce s-au săturat localnicii de turiști
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
MediaFlux
Taxele de drum se schimbă de la 31 august. Ce presupune sistemul TollRo
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat