Avertismentul unui politolog pentru PSD și PNL: ”Vorbim despre o criză a partidelor politice. Dacă nu se vor reforma complet, vor dispărea definitiv”

Partidele tradiționale din România, PSD și PNL, se confruntă cu cel mai sever recul electoral din ultimele decenii, avertizează politologul Andrei Țăranu. După rezultatele slabe de la alegerile prezidențiale din 2025, în care candidatul susținut de PSD, PNL și UDMR, Crin Antonescu, a obținut doar 20% din voturi, clasându-se pe locul al treilea, în urma lui George Simion și Nicușor Dan, Țăranu susține că suntem martorii începutului sfârșitului pentru formațiunile „de sistem”.
Filip Stan
07 mai 2025, 14:21
Avertismentul unui politolog pentru PSD și PNL: ”Vorbim despre o criză a partidelor politice. Dacă nu se vor reforma complet, vor dispărea definitiv”

„Sigur va avea un impact asupra acestor partide, rezultatul de la prezidențiale. Primul, spargerea coaliției. Deja foarte multe voci din cele două formațiuni au transmis mesaje în acest sens. De asemenea, Kelemen Hunor, liderul UDMR, a spus că nu-și mai are rostul. Din acest punct de vedere, toate partidele din coaliția de guvernare demonstrează că după alegerile prezidențiale vom avea o restructurare a coaliției de guvernământ. Fiecare va încerca să se reformeze. Bineînțeles, vor începe cu conducerea, prima dată. Oricum, în cazul PNL era de așteptat, după demisia lui Nicolae Ciucă”, a afirmat politologul.

Cadrul universitar subliniază că efectele acestui eșec electoral nu se vor limita doar la destrămarea coaliției guvernamentale, ci vor declanșa un proces profund de restructurare internă. Dacă aceste partide nu vor reuși să se reinventeze complet, ar putea fi eliminate definitiv din scena politică.

„Dispariția partidelor tradiționale s-a întâmplat în marea majoritate a țărilor din Europa centrală și de est. Excepția era România, un exemplu pozitiv, din acest punct de vedere. Noi nu aveam partide populiste în 2020. În 2023-2024, partidele tradiționale păreau că dețin controlul. Însă, aceste mari partide au făcut o imensă greșeală, că s-au luat la harță. Astfel, eșafodajul s-a prăbușit, iar marea majoritate a românilor au votat în data de 4 mai împotriva lor”, a explicat Andrei Țăranu.

Citește și: Ion Iliescu, mesaj pe blog înainte de alegerile prezidenţiale: ”Oameni echilibrați, dedicați, integri și discreți”. Mesaj şi de la Ilie Bolojan

Situația actuală este agravată și de lipsa unei perspective clare asupra viitoarei guvernări. Posibilitatea formării unei coaliții stabile pare tot mai redusă, ceea ce ar putea duce la alegeri anticipate.

„Un partid nu se poate reforma la putere, ci doar în opoziție. Astfel, dacă PSD și PNL vor ieși de la guvernare, cel mai probabil vom avea alegeri anticipate. În acest moment, în România, vorbim despre o criză a partidelor politice, pentru că nu există perspective referitoare la posibilitatea de a crea o nouă coaliție de guvernare. Practic, dacă nu se vor reforma complet, vor dispărea definitiv”, a punctat analistul.

Pe fondul acestui declin, Țăranu susține că PSD ar putea avea totuși o șansă dacă și-ar asuma cu adevărat identitatea de stânga, renunțând la retorica conservatoare sau anti-progresistă.

„PSD ar putea deveni un partid autentic de stânga, nu anti-progresist, conservator. La fel și PNL. În Europa, majoritatea partidelor sunt mai degrabă progresiste. La noi, aceste partide și altele sunt mai degrabă religioase, conservatoare, toate partidele au cam aceleași proiecte. La PNL, rămâne de văzut”, a concluzionat Țăranu.

Citește și: George Simion a dezvăluit care va fi prima persoană pe care o va suna, dacă câștigă alegerile: ”Suntem singurii care pun preț pe relația specială pe care o avem”

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Ultimele imagini cu femeia dispărută după o intervenție chirurgicală! Doi bărbați au târât-o pe jos
Fanatik.ro
Gerard Pique i-a scris un mesaj simplu, însă Shakira l-a uimit cu răspunsul ei: ”Doamne, nu e normală”
Capital.ro
Reguli noi pentru cetățenii fără buletin. Lege pentru persoanele care au împlinit 18 ani
Playtech.ro
Câți litri de alcool poţi produce în gospodărie fără să încalci legea. Noile limite propuse de Parlament, aşa nu vei plăti accize
Adevarul
Un membru al juriului din R. Moldova explică de ce România a primit doar 3 puncte la Eurovision: „Și juriile lor sunt incompetente?”
wowbiz.ro
Cazul morții medicului Cristian Staicu ia o turnură neașteptată. Ce au descoperit anchetatorii
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Tir făcut bucăți pe un drum din Republica Moldova. Doi români și-au pierdut viața în urma accidentului violent
iamsport.ro
Ilie Dumitrescu, atacat de un fost colaborator: ”Nu trebuia să aleagă FRF. A făcut un gest mârșav și laș”
MediaFlux
Probleme mari la ANAF! Românii se plâng, Ministerul Finanțelor promite un nou portal mai simplu
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi