Avion cu pasageri, dispărut. Marina din Indonezia a găsit locul prăbuşirii, fragmente din bagaje şi resturi de corpuri umane

Avion cu pasageri, dispărut. Duminică, au fost localizate semnalele despre care se crede că aparţin cutei negre, relatează BBC. Peste 10 nave au fost acum deplasate în zonă cu scafandri din marină. Anchetatorii analizează elemente despre care cred că sunt resturi de pe avion, inclusiv o roată dar şi fuselajul avionului.
Alina Costache
10 ian. 2021, 08:28
Avion cu pasageri, dispărut. Marina din Indonezia a găsit locul prăbuşirii, fragmente din bagaje şi resturi de corpuri umane
Marina din Indonezia a găsit locul prăbuşirii

Avion cu pasageri, dispărut UPDATE. Resturi şi fragmente de corpuri au fost găsite în zona unde a dispărut, în largul Indoneziei, un Boeing 737-500 al companiei Sriwijaya Air cu 62 de persoane la bord, a indicat poliţia duminică, scrie AFP.

„În această dimineaţă am primit doi saci, unul cu obiecte aparţinând pasagerilor şi celălalt cu fragmente de corpuri”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei, Yusri Yunus, pentru canalul Metro TV. Poliţia „lucrează la identificare”, a precizat el.

Avion cu pasageri, dispărut. „Am detectat semnale în două puncte, aceasta ar putea fi cutia neagră„, a declarat şeful echipei de căutare şi salvare din Indonezia, potrivit Mediafax.

Un purtător de cuvânt al poliţiei din Jakarta, Yusri Yunus, a declarat că au fost primite două bagaje de la echipa de căutare şi salvare.

Citeşte  şi: Protest pro-Trump şi în avion. Imagini surprinse în aer, în timpul unui zbor | VIDEO

Avion cu pasageri, dispărut

„Prima geantă conţinea proprietăţi ale pasagerilor, o altă geantă conţinea părţi ce par a fi de provenienţă umană”, a declarat el reporterilor, adăugând: „Încă identificăm aceste descoperiri”.

Eforturile de căutare şi salvare au fost suspendate peste noapte, dar au fost reluate în acestă dimineaţă. Patru avioane au fost, de asemenea, desfăşurate pentru a ajuta la căutare.

Testul Covid l-a scăpat pe un pasager de la moarte

Autorităţile aeronautice din Indonezia au anunţat, sâmbătă, că au pierdut contactul cu un avion de pasageri de tip Boeing care efectua o cursă internă. Este vorba despre un Boeing 737-500 (PK-CLC) care opera zborul Sriwijaya Air SJ182 și care a dispărut de pe radar la scurt timp după ce a decolat din Jakarta spre Pontianak. Zborul transporta 59 de pasageri, inclusiv cinci copii și un bebeluș, a relatat ziarul indonezian Republika.

Citeşte şi: Un avion cu criminali şi infractori expulzaţi din Marea Britanie va ajunge în România

Conform site-ului FlightRadar24, înainte de a dispărea, avionul a pierdut aproximativ 3.000 de metri din altitudine în mai puţin de un minut, la patru minute după decolare.

Ministrul Transporturilor din Indonezia a anunţat că au fost intensificate căutările pentru găsirea aeronavei, subliniind că la bordul acesteia se aflau 62 de persoane.

Un pasager a avut noroc şi nu a urcat în avionul prăbuşit în Indonezia. Bărbatul a rezervat un loc în avionul prăbuşit, dar a ratat zborul deoarece nu îi venise rezultatul testului PCR pentru Covid-19 PCR.  Rezultatul i-a sosit abia după ce aeronava decolase. Pasagerul era negativ pentru COVID-19, ceea ce i-ar fi permis să urce în avion.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
NU Muhar e primul căpitan la FCSB! Anunțul lui Mihai Stoica
Capital.ro
Ora de iarnă 2026 în România. Când se dau ceasurile înapoi în octombrie. Impactul asupra organismului și țările care nu mai schimbă ora
Playtech.ro
Ce calorifere trebuie aerisite primele într-o casă. Ordinea care te ajută să elimini aerul din instalație
Adevarul
Pensionarul care și-a investit economiile de 140.000 de euro într-o cameră de hotel de lux. La 69 de ani, lucrează ca șofer: „A fost un coșmar”
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nicolas, un băiețel român de aproape doi ani, și-a pierdut viața după ce a fost izbit de o dubă. Tragedia a avut loc sub privirile tatălui și a fratelui mai mare
iamsport.ro
Cvadruplul campion al României a spus motivul pentru care a ales-o pe Steaua în detrimentul lui Dinamo
MediaFlux
Anunțul momentului pentru 9,6 milioane de români! Veste privind pensiile de la ASF. Creștere de aproape 40%
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte