Avion EgyptAir cu peste 50 de pasageri, DETURNAT spre Cipru. „Teroristul”, un bărbat ignorat de fosta soţie FOTO&VIDEO

Un avion EgyptAir care zbura pe ruta Alexandria - Cairo, cu circa 80 de oameni la bord, a fost deturnat şi a aterizat în Larnaca, Cipru. Din primele informaţii, autorul deturnării l-a ameninţat pe pilot că poartă o centură cu explozibili şi că se va arunca în aer dacă nu face ce îi cere. Femeile, copiii şi egiptenii aflaţi la bord au fost evacuaţi, iar membrii echipajului şi patru străini sunt ţinuţi ostatici. Ipoteza unui act terorist a pălit, însă, în faţa informaţiilor potrivit cărora bărbatul, un profesor universitar libanez, potrivit mass-media, ar fi cerut, pe lângă un translator şi azil politic, să-i poată înmâna o scrisoare fostei sale soţii, o cipriotă de origine greacă cu care are patru copii.
Filip Stan
29 mart. 2016, 06:25
Avion EgyptAir cu peste 50 de pasageri, DETURNAT spre Cipru.

UPDATE 16.30 Ministrul Aviaţiei Civile din Egipt, citat de Reuters, a declarat că centura cu care Seif El Din Mustafa ameninţa că se aruncă în aer era falsă.

UPDATE 16.10 Bărbatul care a deturnat aeronava MS181 a EgyptAir flight MS181 a cerut să se întâlnească cu un oficial al Uniunii Europene şi să fie dus la un alt aeroport. Dar nu a precizat o destinaţie anume. Anchetatorii nu au stabilit încă motivele pentru care a deturnat avionul.

UPDATE 14.45 Bărbatul care a deturnat avionul a fost arestat, potrivit Ministerului de Externe cipriot. Autorităţile cipriote au dezvăluit că bărbatul se află în custodie şi că va fi interogat pentru a se stabili motivele gestului său. Toţi pasagerii şi toţi membrii echipajului sunt în siguranţă.

 

UPDATE 14.35 Imagini difuzate de televiziunea cipriotă arată o persoană aparent îmbrăcată în uniformă ieşind pe geamul cabinei piloţilor şi fugind. În alte imagini se vede că alte trei persoane au părăsit aeronava pe scări.


UPDATE 14.30 Autorităţile cipriote care gestionează criza de la Larnaca l-au descris pe „piratul” aerului drept un personaj „instabil”.

UPDATE 14.25 Aeroportul a fost împânzit de oameni ai forţelor de securitate şi inclusiv de lunetişti gata să intervină dacă va fi cazul.


UPDATE 14.15 Jurnaliştii, care s-au plasat la o distanţă de 500 de metri de avion, au fost rugaţi de autorităţi să se mute mai în spate, la 1 kilometru. Autorităţile au precizat că este doar o măsură de precauţie şi nu că la bordul aeronavei ar fi fost găsiţi explozibili.

UPDATE 14.00 Seif El Din Mustafa i-a transmis fostei soţii o scrisoare de patru pagini, care conţine şi o revendicare privind eliberarea femeilor din închisorile din Egipt. Între timp, o nouă fotografie, mult mai clară, cu bărbatul care a deturnat aeronava MS 181 a fost făcută publică.

UPDATE 13.50 Preşedintele cipriot Nikos Anastasides a susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia nu s-a putut abţine să nu sublinieze latura tragi-comică a situaţiei. „Ce s-a întâmplat nu are legătură cu terorismul. Ştiţi ce vreau să zic… Mereu trebuie să fie o femeie implicată”, a spous Anastasides râzând, înainte de a încheia conferinţa.

UPDATE 13.00: Ministerul român al Afacerilor Externe anunţă ca niciun cetăţean român nu se află în avionul deturnat. 

UPDATE 12.44 Potrivit presei egiptene, idenitatea autorului deturnării ar fi Seif El Din Mustafa, de asemenea profesor, dar de istorie, la Universitatea din Cairo.

UPDATE 12.30 Autorităţile din Egipt au organizat o conferinţă de presă. Şeful Aviaţiei Civile a confirmat că aeronava a fost deturnată de un bărbat care a pretins că are asupra sa o centură explozibilă şi care a cerut ca aeronava să se îndrepte spre Turcia sau Cipru. La bordul avionului se aflau 55 de persoane de „mai multe naţionalităţi” şi membrii echipajului, dintre care doar şapte se mai află acum în aeronavă: căpitanul, copilotul, o asistentă de zbor, un ofiţer de securitate şi trei pasageri. Legat de faptul că pilotul a respectat solicitarea bărbatului fără să fi avut o confirmare a faptului că acesta era înarmat sau avea asupra lui explozibili, oficialul a declarat că acest aspect va face obiectul unei investigaţii ulterioare.

UPDATE 12.28 Răsturnare de situaţie. Dr. Ibrahim Samaha, prezentat de media internaţionale drept autorul deturnării aeronavei EgyptAir, se afla în avion, însă nu este cel care a pus la cale toată povestea. Mai mult, el s-a numărat printre pasagerii care au fost eliberaţi şi a povestit pentru BBC cum a decurs totul: „Nu am ştiut ce se întâmplă. Ne-am îmbarcat şi am fost surprinşi când echipajul ne-a luat toate paşapoartele, ceva neobişnuit pentru un zbor intern. După o vreme am observat că urcăm tot mai mult, iar apoi am aflat că ne îndreptăm spre Cipru. La început ni s-a spus că era o problemă cu avionul şi abia apoi am aflat că am fost deturnaţi”.

UPDATE 12.13 O nouă imagine care surprinde o parte din pasagerii care au părăsit aeronava deturnată.

UPDATE 11.57 Cei cinci membri ai echipajului care se mai aflau în avion au fost de asemenea eliberaţi. Potrivit unor surse de la faţa locului, în aeronavă s-ar mai afla în jur de 18 persoane.

UPDATE 11.55 Fosta soţie a autorului deturnării este în drum spre aeroport pentru a participa la negocieri.

UPDATE 11.42 Presupusul autor este un profesor universitar libanez care predă la Facultatea de Medicină Veterinară din Alexandria.

UPDATE 11.40 Potrivit BBC, pe lista pasagerilor aflaţi la bordul avionului MS 181 se aflau 30 de egipteni, opt americani, patru britanici, doi belgieni, un italian şi patru olandezi.

UPDATE 11.30 Ministerul de Externe din Egipt a reacţionat, potrivit corespondentului The Guardian la Cairo, la informaţiile privind motivele de ordin romantic ale deturnării avionului EgyptAir: „Nu este un terorist, e un idiot. Teroriştii sunt nebuni, dar nu sunt proşti. Iar tipul ăsta e prost!”. Informaţia a fost dezminţită de ministerul de Extermen egiptean.

UPDATE 11.29 Preşedintele Ciprului, Nikos Anastasiades, a confirmat, potrivit The Guardian, motivele „romantice” ale deturnării aeronavei EgyptAir.

UPDATE 11.16 O fotografie cu presupusul „pirat” care a deturnat zborul MS 181 face înconjurul lumii prin intermediul presei şi al reţelelor de socializare.


UPDATE 10.57 Printre revendicările autorului deturnării, identificat drept Ibrahim Samaha, se numără şi să-i fie trimisă o scrisoare fostei sale soţii, o cipriotă de origine greacă cu care are patru copii, potrivit televiziunii din Cipru. Această informaţie aruncă într-o nouă lumină întreaga poveste. Autorităţile iau în calcul posibilitatea ca ameninţarea cu detonarea unei centuri explozibile să fi fost falsă, scopul bărbatului fiind unul personal, nu un act de terorism.

UPDATE 10.50 Ibrahim Samaha, bărbatul care a deturnat avionul EgyptAir spre Larnaca, ar avea 27-28 de ani, şi aparent este cetăţean egiptean. El s-ar fi îmbarcat într-o cursă internă profitând de faptul că aceste zboruri nu sunt supuse unor măsuri de securitate foarte stricte, potrivit unui corespondent SkyNews la Cairo. Nu se ştie, încă, dacă Ibrahim Samaha este sau nu singurul hijacker.

Un purtător de cuvânt al Ministerului egiptean de Externe a transmis că 49 de pasageri au fost eliberaţi, precum şi 7 membri asistenţi ai echipajului.

Încă nu s-a confirmat existenţa unei centuri cu explozibili, însă autorităţile acţionează în conformitate cu ameninţările bărbatului care a deturnat avionul, până la proba contrarie.

UPDATE 10.44 În timp ce EgyptAir a anunţat că la bord mai sunt 4 pasageri şi membrii echipajului, surse cipriote susţin, însă, că la bord s-ar putea afla 15-20 de oameni.

UPDATE 10.37 Potrivit televiziunii de stat din Egipt, numele celui care a deturnat avionul este Ibrahim Samaha. Potrivit presei cipriote, bărbatul a cerut azil politic în Cipru şi spune că vrea un translator care să-i asigure comunicarea cu autorităţile.

UPDATE 10.32 Pasagerii ţinuţi ostatici ar fi 3 britanici şi un italian, potrivit unor surse. Surse citate de SkyNews spun că la bord s-ar fi aflat un irlandez.

UPDATE 10.27 O nouă imagine surprinzând scara mobilă trasă lângă avion.

UPDATE 10.21 Noi imagini cu avionul aterizat pe aeroportul din Larnaca.

UPDATE 10.19 EgyptAir a anunţat că au fost eliberaţi toţi pasagerii, cu excepţia echipajului şi a patru cetăţeni străini. 

UPDATE 10.15 Presa cipriotă anunță că la bord de află două femei și 12 copii și le-a fost permisă debarcarea.

UPDATE 10.13 La bordul aeronavei s-ar fi aflat, potrivit presei egiptene, 10 americani şi 8 britanici.

UPDATE 10.12 Până în acest moment au fost evacuate în jur de 20 de persoane. Cel care le debarcă din avion este un bărbat înarmat, care „poartă o centură cu explozibili”, potrivit unor surse de la faţa locului.


UPDATE 10.06 Potrivit postului de radio din Cipru, negociatorii au început deja să discute cu autorul deturnării. Femeile, copiii şi egiptenii aflaţi la bord sunt eliberaţi.

UPDATE 10.01 Bărbatul care a deturnat aeronava ar avea o vestă cu explozibili şi a cerut poliţiei să se îndepărteze de aeronavă, relatează postul naţional cipriot de televiziune.

UPDATE 10.00 Zborul MS181 a fost oficial deturnat. Aeronava a aterizat pe aeroportul din Larnaca, unde se negociază cu răpitorii„, au anunţat oficialii Egyptair.

UPDATE 9.53 Toate femeile şi copiii au fost evacuaţi. La bordul aeronavei au rămas 55 de persoane şi 8 membri ai echipajului.

UPDATE 9.50 Vin informaţii contradictorii cu privire la numărul pasagerilor aflaţi la bord. Surse din cadrul aviaţiei civile şi al poliţiei vorbesc despre 55-60 de pasageri şi 7 membri ai echipajului.

UPDATE 9.40 Serviciile de intervenţie în situaţii de urgenţă au înconjurat aeronava. Potrivit primelor informaţii, nimeni de la bord nu a fost rănit.

Bărbatul înarmat le-a cerut poliţiştilor să părăsească zona pentru a elibera femeile şi copiii.

UPDATE 9.15 Avionul Egyptair, care călătorea din Alexandria la Cairo, cu 80 de persoane la bord, şi care a fost deturnat de un bărbat înarmat a aterizat la Larnaca, în Cipru, relatează Russia Today.

Potrivit AP, o bombă s-ar afla la bordul avionului.

Potrivit presei locale, bărbatul înarmat l-a ameninţat pe comandantul cursei EgyptAir şi i-a ceut să devieze traseul aeronavei, un Airbus, către Cipru.

La rândul său, comandantul a luat legătura cu turnul de control şi a cerut permisiunea de a ateriza de urgenţă la Larnaca.

DailyBusiness
România atinge pragul critic de 60% datorie publică. Guvernul promite măsuri drastice: „Facem curățenie în sinecuri și cheltuieli discreționare”
Spynews
Legătura între coșmaruri și riscul de deces precoce. Sfaturi pentru gestionarea stresului
Bzi.ro
Ce a făcut Mihai Leu chiar înainte să moară, deși era în comă profundă. Soția sportivului a oferit detalii dureroase
Fanatik.ro
Orașul din România în care se trăiește cel mai bine. Oamenii nu au nevoie de averi, chiriile sunt accesibile și prețurile sunt decente chiar și în magazine. În cartierul acesta stau cei mai fericiți români
Capital.ro
Regulă pentru cei care au gard la casă. Este obligatoriu să ceri permisiunea vecinului
Playtech.ro
Schimbare importantă pentru locatarii de blocuri: Cum vor fi convocați de acum proprietarii la ședințele asociației
DailyBusiness
RAR publică date oficiale privind consumul și emisiile de CO2 ale autoturismelor înmatriculate în România. Ce trebuie să știe șoferii
Adevarul
Mărturia unui mercenar cubanez care a dezertat din armata rusă: „Ne loveau pentru a scoate frica din noi”
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Scene dureroase la înmormântarea lui Mihai Leu. Soția lui, Anna, a plâns în hohote lângă sicriul marelui sportiv | FOTO
Spynews
Ultima postare a motociclistului italian, înainte să moară! Bărbatul era fascinat de urșii din România | FOTO
Evz.ro
Taxa care se dublează din toamnă. Toți șoferii o vor plăti
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
kanald.ro
Accident naval în Tulcea, pe brațul Sulina! Cinci persoane au ajuns la spital, după ce o barcă a intrat în mal
Cancan.ro
BREAKING! Ilie Bolojan taie pensiile speciale: Vor fi ATACATE! A făcut anunțul bombă în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Piedone a ajuns la Costinești și a găsit mizerie și alimente stricate. „Aici cred că e vopseaua lui Ceaușescu”
Capital.ro
Schimbare pentru românii cu buletin! Se aplică în toată UE începând de anul viitor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare
stirilekanald.ro
O fetiță de 9 ani a îndurat șase ore de chin până când a murit. Propria mamă a lăsat-o în mașină, în soare, cât ea era la muncă
Primul semn neobișnuit de cancer de colon, potrivit medicilor
MediaFlux
A crescut vârsta de pensionare din iulie 2025! Lovitură dură pentru seniori
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Pion într-un joc diplomatic controversat. Ce s-a întâmplat cu femeia vândută de Nicolae Ceușescu unui canibal african