Avion prăbuşit, niciun supravieţuitor

Şapte persoane şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii unui avion de mici dimensiuni în centrul Canadei, a anunţat joi Biroul naţional pentru securitatea transporturilor (BST), conform Agerpres.
Iulian Tudor
29 nov. 2019, 10:13
Avion prăbuşit, niciun supravieţuitor

Un avion monomotor de tip Piper PA-32, transportând un pilot şi şase pasageri, decolat de pe un mic aeroport de la periferia oraşului Toronto, s-a prăbuşit în jurul orelor 17.00 (22.00 GMT) miercuri seară într-o zonă împădurită, la câţiva kilometri de destinaţie, aeroportul din Kingston, în provincia Ontario (centru), potrivit informaţiilor oferite de poliţie.

„Anchetatorii noştri sunt la locul accidentului pentru a documenta ce au găsit, a face fotografii epavei, a observa starea motorului şi starea generală a aparatului”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al BST, Alexandre Fournier.

Avionul era înmatriculat în Statele Unite, dar autorităţile nu au precizat dacă era un zbor privat sau comercial. Nicio informaţie despre identitatea pasagerilor nu a fost comunicată.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
„N-a fost nicio șmecherie!” Andrei Nicolescu spune tot adevărul despre faza care a dus la eliminarea lui Pancu
Capital.ro
Cum își planifică românii vacanțele în funcție de generație. Diferențele dintre Gen Z, Millennials, Generația X și Baby Boomers
Playtech.ro
Topul celor mai scumpe cartiere din România. Un oraş ocupă opt poziții în top 10, prețurile au trecut de 5.500 de euro/mp
Adevarul
Farul, lumina care veghează de milenii drumul oamenilor mării: de la hangiul Toma Radicevic care ardea seu la farul genovez ridicat de englezi. Povestea simbolului vandalizat de sovietici
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă dronă a fost doborâtă pe teritoriul României. Ministrul Apărării a făcut anunțul
iamsport.ro
A fost descoperită comunicarea dintre un jucător important din România și mafia pariurilor: ”Mail direct!”
MediaFlux
Dispozitive medicale gratuite pentru pensionari. Procedura decontată prin CNAS în 2026
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat