Avocata lui Ionel Ganea rupe tăcerea după ce fiul fostului fotbalist a murit. „E cel mai simplu să judeci”

Ionel Ganea s-a lovit de o altă mașină pe 9 mai. Fiul său de doar doi ani stătea pe scaunul din dreapta, neasigurat corespunzător. Băiețelul a suferit un traumatism cranio-cerebral, iar medicii nu au putut să-l salveze. La o lună după accident a murit.

După valul de reacții din spațiul public, Claudia Mardale, avocata familiei lui Ionel Ganea, a ieșit cu o declarație fermă, în apărarea clientului său.

„În ultimele zile, în spațiul public au apărut multe opinii. Unele rostite cu ușurință, altele cu siguranța celor care nu cunosc, dar simt nevoia să spună ceva. E cel mai simplu să judeci. E ușor să formulezi concluzii de la distanță.

E comod să atașezi etichete când nu porți durerea în piept. Dar dincolo de toate acestea, suntem – sau ar trebui să fim – mai mult decât voci, păreri, apariții. Suntem oameni. Și mai presus de asta, suntem suflete. Iar sufletele, când trec pe lângă o rană atât de mare, nu comentează. Nu analizează. Nu trag concluzii. Se opresc. Tac. Și respectă. Asta ar fi fost suficient.

Alte articole

Ce pedeapsă riscă Ionel Ganea după accidentul cumplit în care copilul său de doi ani a fost rănit grav: „Vătămarea corporală din culpă este pedepsibilă”

Soția lui Ionel Ganea, primele mărturisiri despre accidentul cumplit. Ce se întâmplă cu fiul lor: „Nu este bine, dar ne rugăm la Dumnezeu. Medicii sunt rezervați”

Și, poate, înainte de a-i judeca pe alții cu atâta ușurință, ar fi bine să ne amintim că există o Judecată care nu se face în spațiul public. Ci în alt loc, la alt timp, și după o măsură care nu ne aparține” a declarat Claudia Mardale pentru sport.ro.

Citeşte şi: Câți ani de închisoare riscă Ionel Ganea. Fiul său de 2 ani a murit în accidentul provocat de fostul fotbalist

Avocata a subliniat că responsabilitatea juridică urmează un cadru legal clar, iar familia își asumă acest drum cu toată seriozitatea necesară: „Cât despre ceea ce ține de răspundere juridică – există un cadru, există proceduri, și ne asumăm acest parcurs, cu toată seriozitatea pe care o cere. În rest, poate că ar fi bine ca fiecare să ne ocupăm de ceea ce ne revine. Să ne exprimăm opiniile atunci când sunt cerute și acolo unde ele au rost – nu pe marginea unei suferințe care nu ne aparține. Pentru că sunt momente și dureri în care fiecare comentariu nechemat devine o formă de intruziune. Iar uneori, cel mai mare semn de omenie rămâne tăcerea”.