Valentina, tânăra în vârstă de 28 de ani ucisă și aruncată într-o valiză de pe râul Olt, a fost înmormântată cu o săptămână în urmă. Cazul ei a îngrozit întreaga țară, iar recent, avocatul Adrian Cuculis a vorbit despre trecutul iubitului tinerei.
“Lucrurile sunt destul de clare. El era un violent, el era un agresor. Un agresor care, practic, și-a ținut sub dominație victima, iar ulterior acestui moment a ajuns de la bătăi succesive să-i și suprime viața. Iar treaba asta, dacă mă întrebați pe mine, ar fi putut să fie stopată prin intermediul poliției, care, la vremea respectivă, fusese anunțată de ce se întâmplă. Și a existat deja un dosar penal cu privire la fapte de violență, nu împotriva Valentinei, ci împotriva altei concubine pe care a avut-o individul acesta. Și care, din punctul meu de vedere, ar fi putut, dacă era puțin reținut sau primea vreo măsură sau avea vreo faptă pur și simplu trimisă în judecată. Ei au trimis în judecată de dată recentă. Poate că reușea statul român să preîntâmpine această crimă.”, a spus avocatul.
În același timp, Adrian Cuculis a precizat că în astfel de cazuri instanța ar putea da închisoare pe viață. Totodată, el a vorbit despre cum ar fi arătat orele de după crimă.
“Te poți duce la închisoare pe viață. Încă e prea puțin, dacă mă întrebați pe mine, raportat violența faptei. Nu știu dacă nu cumva e un pleonasm aici să spui „violența faptei” de omor, că, da, fapta de omor este o faptă cu violență. Câteodată e posibil să fie atât de exagerată fapta de omor, prin prisma violenței crunte, încât să iasă din tiparul obișnuit. Eu cred că aici ne aflăm într-o asemenea situație.
Gândiți-vă că el i-a suprimat viața în noaptea respectivă, s-a ocupat să o arunce pe râul Olt, după care, a doua zi, era la locul de muncă. El era la muncă funcțională, îi tundea la salon. La scurt timp după momentul respectiv, (n.r. când a plecat), adică a doua, cred că a doua zi, după ce și-a dat el seama că nu mai are cum să o sucească.”, a mai spus avocatul.