Avocatul Alinei Bica, către judecătorii de la Înalta Curte: Nu s-a întors în ţară pentru că încă nu este deplasabilă

La termenul de marţi, de la instanţa supremă, a procesului în care fosta şefă DIICOT, Alina Bica, este cercetată pentru fapte de corupţie, avocatul acesteia a anunţat că aceasta nu s-a întors în ţară, pentru că „încă nu este deplasabilă”, însă nu a primit înscrisuri în acest sens.
Filip Stan
13 feb. 2018, 09:07
Avocatul Alinei Bica, către judecătorii de la Înalta Curte: Nu s-a întors în ţară pentru că încă nu este deplasabilă

„De ce nu s-a prezentat inculpata, a cerut să fie audiată?”, a întrebat preşedintele completului de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe avocatul Alinei Bica, la termenul de marţi la care ar fi trebuit să se prezinte.

„Este vorba despre aceeaşi situaţie dovedită prin înscrisurile depuse la termenul iniţial. Pentru termenul de astăzi nu am primit înscrisuri. Nu este în sală, pentru că nu este deplasabilă”, a spus, în sala de judecată, apărătorul fostei şefe a DIICOT.

Totodată, magistratul a subliniat că, din câte a auzit, accidentul Alinei Bica nu a avut loc în Costa Rica, însă avocatul acesteia a explicat că nu are suficiente informaţii şi că tot ceea ce i s-a comunicat din partea clientei sale a depus la dosar.

Următorul termen a fost stabilit pentru data de 2 martie.

Procurorii o acuză pe Alina Bica, la data faptelor secretar de stat şi reprezentant al Ministerului Justiţiei în cadrul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din Agenţia Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), ulterior procuror şef al DIICOT, de câte două fapte de luare de mită, abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului.

Omul de afaceri Dorin Cocoş este judecat pentru două fapte de trafic de influenţă şi dare de mită, iar fiul acestuia Alin Cocoş, pentru complicitate la trafic de influenţă şi complicitate la dare de mită.

Procurorii DNA i-au trimis în judecată şi pe Ionuţ Florentin Mihăilescu, fost consilier al lui Alinei Bica, persoană apropiată lui Alin Cocoş, pentru complicitate la luare de mită (două fapte), şi pe Adriean Videanu, la data faptelor acţionar la o societate comercială, pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în 14 iunie 2014, Alina Bica ar fi primit, prin intermediul lui Ionuţ Mihăilescu şi în cote parţi egale cu acesta, un teren în suprafaţă de 4.425 metri pătraţi din Snagov.

„Primirea acestui teren a fost în strânsă legătură cu validarea pe care Bica Alina Mihaela a dispus-o la data de 15 martie 2011, în calitate de secretar de stat şi de reprezentantă a Ministerului Justiţiei în cadrul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) şi care a corespuns interesului inculpaţilor Cocoş Dorin şi Cocoş Alin, în legătură cu dosarul de despăgubire nr.22714/FFCC având ca obiect suma de 377.000.000 euro (dosarul lui Gheorghe Stelian, n.r.)”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Anchetatorii susţin că, pentru a ascunde provenienţa acestui teren, Ionuţ Mihăilescu, împreună cu Alin Cocoş, ar fi generat şi intermediat „tranzacţii nereale imobiliare succesive, folosindu-se de relaţii cu prieteni şi membrii de familie”.

Dorin Cocoş este acuzat că, în schimbul influenţei exercitate asupra Alinei Bica şi a altui membru al Comisiei Centrale a ANRP, ar fi pretins şi primit, în perioada de după 17 ianuarie 2011, de la Gheorghe Stelian, beneficiarul drepturilor litigioase, denunţător în cauză, suma de 10 milioane de euro, cu condiţia să-i asigure rezolvarea dosarului de despăgubire.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii au anunțat vreme extremă în România. Cod galben de caniculă și avertizare de vijelii | HARTA
Fanatik.ro
„E deja la antrenament”. Informații exclusive despre ultimele două transferuri ala Rapidului. Bomba de 600.000 de euro!
Capital.ro
Regulă la bloc în 2026. Documentele pe care proprietarii le pot verifica. Ce obligații are administratorul privind banii
Playtech.ro
Orașul european în care chiria pornește de la 237 de euro. Este pe locul doi în topul destinațiilor pentru muncă
Adevarul
„Rămășiță din anii ’90... azi nu mai înseamnă nimic”. De ce își pun mulți șoferi stickere IPA pe mașini și ce spune legea
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă dronă a fost doborâtă pe teritoriul României. Ministrul Apărării a făcut anunțul
iamsport.ro
Ianis Hagi, în dubiu pentru națională! De ce a ratat startul sezonului și ce urmează pentru mijlocaș
MediaFlux
Nicușor Dan prezintă raportul privind anularea alegerilor din 2024. Ce va conține, în afara datelor despre Călin Georgescu
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat