Avocatul lui Bogdan Peşchir îl desfiinţează pe Nicuşor Dan: „Să desfiinţăm tribunalele şi să angajăm ghicitori să ne spună cine e de vină”

Avocatul lui lui Bogdan Peșchir l-a atacat dur pe președintele României, Nicușor Dan, avertizând asupra pericolelor reprezentate de ultimele declaraţii ale şefului statului. Conflictul a pornit după ce șeful statului a făcut declarații privind presupusele donații efectuate de influencerul care l-a susținut pe Călin Georgescu în campanie. Avocatul Cristian Sârbu a reacționat vehement la estimările prezentate de președinte, considerându-le periculoase pentru sistemul de justiție.
Filip Stan
02 oct. 2025, 13:29
Avocatul lui Bogdan Peşchir îl desfiinţează pe Nicuşor Dan:

Nicușor Dan a afirmat recent că se estimează că Peșchir ar fi făcut donații de 20 de milioane de euro, și nu de 900.000 de euro, așa cum susțin procurorii. În replică, avocatul lui Peșchir susține că afirmațiile președintelui se bazează pe intuiție și pun în pericol principiul legalității, atrăgând atenția asupra unor efecte extrem de grave asupra procesului judiciar.

„Nu credeam că o să prind ziua ni care președintele nostru să spună că se bazează pe intuiție. Când ai servicii, când ai ajutorul altor țări care au servicii, când ai totul și fonduri substanțiale să vii să mi spui că intuiția ta îți spune lucrul acesta… Foarte curând putem să mergem la ghicitoare sau la Baba Vanga”, a declarat avocatul Cristian Sârbu pentru Realitatea PLUS.

Sârbu a continuat criticile, subliniind că declarațiile președintelui ar putea schimba radical modul în care se fac investigațiile și judecățile în România.

„Periculozitatea, ceea ce spune dl președinte al nostru este cu totul altă. De acum în colo cine se face că nu înțelege e o greșeală. Nu mai avem nevoie de lege. O să avem motivări ale judecătorilor de condamnare care vor spune am mers pe intuiția dlui președinte. Nu mai avem probe. Atunci să desființăm tribunalele și să angajăm ghicitori să ne spună cine e de vină și ce intuiție are persoană respectivă”, a completat Sârbu.

Președintele Nicușor Dan a prezentat în același timp componentele principale ale „Dosarului Călin Georgescu”, insistând că ancheta implică mai multe nivele de complexitate și interferențe externe.

„Noi nu avem în momentul de față date certe și discutăm pe niște lucruri pe care le bănuim, cine a fost și ce a plătit. Dar în momentul de față avem 3 componente: interferență rusă pe rețelele de socializare și aici avem oferite site-uri și metode de promovare care duc către Rusia. Dar nu la toate site-urile și la toate metodele lor de promovare, unele lipsesc; pe partea de finanțare avem dovada aceea cu domnul Peșchir care a plătit 1 milion de euro, noi estimăm că ar fi vorba de 20 de milioane de euro; iar cel mai bine documentat este tot ce a fost legat de ‘rețeaua Potra’ cu venirile la București și toate întâmplările din perioada aceea.

Citeşte şi: Nicuşor Dan, despre dosarul Georgescu-Potra, înainte de întrevederea cu Comunitate Politică Europeană: „O să prezint materialul pe care procurorul general l-a făcut public”

Avem și cadrul general pe care nu îl aveam în 2024, era ceva abstract, un război hibrid cu ceva exemple din Republica Moldova. Pentru noi era ceva abstract, dar acum am devenit atenți la rapoarte ale serviciilor din țările partenere, NATO, UE, în care în toate se vorbește de interferențe nu doar în România… și în spațiul european”, a explicat Dan la Euronews.

Șeful statului a subliniat că scopul principal al acestor operațiuni ar fi fost obținerea unei conduceri prietenoase față de Rusia și disocierea de Uniunea Europeană.

„Își doreau să obțină o conducere prietenoasă care să se disocieze de UE. Rusia încearcă să influențeze alegeri peste tot în Europa, iar o conducere într-un stat mare ca România ar fi fost un câștig pentru ei”, a detaliat Dan.

În același timp, președintele a abordat și implicarea platformei TikTok, susținând că operatorul, controlat de statul chinez, a fost folosit pentru influențarea campaniei.

„Legat de China este foarte interesant pentru că TikTok, companie a statului chinez, spune că modul în care a fost influențată această platformă a fost un operator statal. Ei spun asta în corespondența pe care au avut-o cu Parchetul. Aici suntem, o să avem în timp, în câteva luni, poate un an, o să avem o imagine mult mai completă, cu date.”, a spus şeful statului.

În final, Dan a mai explicat că există suspiciuni privind implicarea unor personaje din corupția anilor ’90-2000, dar că probele concrete necesită verificarea circuitelor financiare.

„Eu am intuiția că în spatele lui Călin Georgescu au fost niște oameni din corupția anilor 90-2000. Să ajungem la o probă trebuie să verificăm circuitul unor bani, iar acest lucru va lua timp. Ce a documentat Parchetul foarte bine legat de Potra a fost modul lor de operare, cine ar fi urmat să vină la București, cum s-ar fi întâlnit în fața sediului CCR. Este la fel de bine documentată și întâlnirea dintre ei și Călin Georgescu. Nu cunoaștem în acest moment dacă ei primeau ordine doar de la Georgescu și nici circuitele de bani dintre ei.”, a încheiat liderul de la Cotroceni.

Citeşte şi: Judecătoarea care a vrut achitarea Alinei Bica și rejudecarea lui Dragnea se pensionează. Magistrata câștigă lunar peste 12.000 de euro

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
Gnahore, capăt de drum la FCSB?! Gigi Becali: „Lent, indolent. Îmi trebuie un recuperator, un mijlocaș puternic”. Exclusiv
Capital.ro
Primești bani ca să călătorești prin Europa timp de 8 săptămâni. Ce trebuie să facă persoana aleasă
Playtech.ro
Românii cheltuie mai puțin pentru servicii. Domeniile în care încasările au scăzut cel mai mult în 2026
Adevarul
Marea ipocrizie de la Evaluarea Națională: de ce preferăm note umflate în locul unei testări reale
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
A spus care ar fi motivul real pentru care Baiaram nu a plecat încă de la Craiova: ”Asta e de fapt povestea!”
MediaFlux
Războiul merdenelelor vs. croissante continuă, chiar dacă La Mița Biciclista și Edmond Niculușcă și-au pus cenușă în cap și și-au cerut, târziu, scuze. Nea Mihai a dat lovitura, în timp ce primarul Ciucu s-a băgat și el în seamă
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat