Bac 2014, sesiunea toamnă. RECORD de ABSENŢI pentru a doua sesiune a bacalaureatului

Bac 2014, sesiunea toamnă. Record după record de absenţă la Bacalaureat. Deşi la sesiunea de toamnă erau aşteptaţi să se înscrie peste 260.000 de absolvenţi de liceu, doar 63.000 au decis să-şi încerce din nou norocul.
Alina Costache
18 aug. 2014, 07:39
Bac 2014, sesiunea toamnă. RECORD de ABSENŢI pentru a doua sesiune a bacalaureatului

Bac 2014, sesiunea toamnă. Sesiunea a doua a bacalaureatului a început luni cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba şi literatura română.Peste 9.000 de poliţişti sunt angrenaţi în măsuri de ordine şi siguranţă publică pentru buna desfăşurare a examenului de bacalaureat din sesiunea august-septembrie 2014.

Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională se va susţine în zilele 19 şi 20 august, iar cea a competenţelor digitale – pe 21 şi 22 august. Probele scrise vor începe pe 25 august, cu limba şi literatura română. Pe 26 august este programată proba la limba şi literatura maternă. Proba obligatorie a profilului va avea loc în 27 august iar cea la alegere a profilului şi specializării, în 29 august.

Afişarea rezultatelor la cea de-a doua sesiune a bacalaureatului 2014 va avea loc pe 1 septembrie, până la ora 12,00, iar depunerea contestaţiilor se va putea face în aceeaşi zi, în intervalul orar 12,00 – 16,00.

Contestaţiile vor fi rezolvate în zilele de 2 şi 3 septembrie iar rezultatele vor fi afişate pe 4 septembrie.

Potrivit ordinului de ministru, la solicitarea comisiilor de bacalaureat judeţene şi a municipiului Bucureşti sau din proprie iniţiativă, Comisia Naţională de Bacalaureat poate aproba prelungirea perioadelor de susţinere a probelor de evaluare a competenţelor digitale sau lingvistice.

BACALAUREAT 2014, modele de subiecte şi bareme pentru Bac 2014

BACALUAREAT 2014 MODELUL DE SUBIECTE la ROMÂNĂ şi BAREMUL DE CORECTARE

BACALAUREAT 2014 SUBIECTELE la MATEMATICĂ BACALAUREAT 2014

BACALAUREAT 2014 MODELUL DE SUBIECTE la FIZICĂ şi BAREMUL DE CORECTARE

BACALAUREAT 2014 MODELUL DE SUBIECTE la CHIMIE şi BAREMUL DE CORECTARE

BACALAUREAT 2014 MODELUL DE SUBIECTE la BIOLOGIE şi ANATOMIE şi BAREMUL DE CORECTARE

BACALAUREAT 2014 MODELUL DE SUBIECTE la ISTORIE şi BAREMUL DE CORECTARE

BACALAUREAT 2014 MODELUL DE SUBIECTE la GEOGRAFIE şi BAREMUL DE CORECTARE

BACALAUREAT 2014 MODELUL DE SUBIECTE la FILOSOFIE şi BAREMUL DE CORECTARE

BACALAUREAT 2014 MODELUL DE SUBIECTE la PSIHOLOGIE şi BAREMUL DE CORECTARE

BACALAUREAT 2014 MODELUL DE SUBIECTE la LOGICĂ şi BAREMUL DE CORECTARE

BACALAUREAT 2014 MODELUL DE SUBIECTE la SOCIOLOGIE şi BAREMUL DE CORECTARE

BACALAUREAT 2014 MODELUL DE SUBIECTE la ECONOMIE şi BAREMUL DE CORECTARE

Sesiunea august-septembrie 2014

14 – 18 iulie 2014 Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen

18-19 august 2014 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în

limba română – proba A

18-19 august 2014 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în

limba maternă – proba B

19 -20 august 2014 Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație

internațională – proba C

21 – 22 august 2014 Evaluarea competențelor digitale – proba D

25 august 2014 Limba și literatura română – proba E)a) – proba scrisă

26 august 2014 Limba și literatura maternă – proba E)b) – probă scrisă

27 august 2014 Proba obligatorie a profilului – proba E)c) – probă scrisă

29 august 2014 Proba la alegere a profilului și specializării – proba E)d) –

probă scrisă

1 septembrie 2014 Afișarea rezultatelor (până la ora 12:00) și depunerea

contestațiilor (orele 12:00 – 16:00)

2-3 septembrie 2014 Rezolvarea contestațiilor

4 septembrie 2014 Afișarea rezultatelor finale

În urma soluționării contestațiilor, în județul Alba procentul de promovabilitate în prima sesiune a BAC-ului a fost de 69,15%. Astfel din totalul celor 2.755 candidați prezenți 1.905 au obținut o medie de trecere.

Promovarea examenului de bacalaureat

Absolvenţii de liceu promovează examenul de bacalaureat dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii:

– au susţinut probele de evaluare a competenţelor;

– au susţinut toate probele scrise şi au obţinut cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea;

– au obţinut cel puţin media 6 la probele scrise.

Candidaţii care la una dintre probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale refuză să răspundă sau să rezolve subiectele propuse nu pot participa la probele scrise, întrucât se consideră că nu au susţinut probe orale.

Media notelor la probele scrise se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire. Aceasta reprezintă media generală a candidatului la examenul de bacalaureat.

Candidaţii care copiază sunt eliminaţi din examen şi nu mai pot participa la următoarele două sesiuni ale bacalaureatului.

Candidaţilor le este interzis să intre în sălile de examen cu ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete, acestea urmând să fie lăsate în sala de depozitare a obiectelor personale, stabilită de comisia de bacalaureat. Cei care refuză să lase aceste obiecte în sala stabilită de comisia de bacalaureat nu vor fi primiţi în examen.

De asemenea, candidaţii nu pot intra în sala de examen cu manuale, cărţi, dicţionare, culegeri, formulare, memoratoare, notiţe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidaţi, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.

Aceştia nu pot avea asupra lor nici telefoane mobile, căşti audio, precum şi orice mijloc electronic de calcul ori de comunicare, ce permite conectarea la internet sau la reţele de socializare şi care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicare între candidaţi sau cu persoane din exterior.

Candidaţii care încalcă aceste reguli vor fi eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele sau obiectele interzise au fost folosite sau nu şi indiferent dacă au fost introduse de aceştia sau de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane.

Încălcarea acestor reguli va fi considerată tentativă de fraudă, iar candidaţii respectivi nu mai pot participa la probele următoare şi sunt declaraţi “eliminaţi din examen”, fără posibilitatea recunoaşterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale.

Aceşti candidaţi nu mai pot participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat.

Media minimă de promovare, pe disciplină, este 5, iar media finală, totală, a tuturor disciplinelor, necesară pentru promovarea Bacalaureatului, este minimum 6.

DailyBusiness
CNN: Iranul vine cu o cerere nouă de a pune capăt războiului – ce i-ar putea aduce miliarde
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
„O să mori! Nu mai sta pe bancă!”. Toți doctorii i-au spus lui Mircea Lucescu înainte de Turcia – Romania să renunțe la antrenorat de urgență
Capital.ro
Ajutor de deces 2026. Se plătesc mai mulți bani pentru înmormântare din 30 martie. Cine ia doar jumătate
Playtech.ro
Cu cât vând oierii mieii de Paşte în 2026: diferenţa de preţ faţă de supermarket
Adevarul
Dezamăgirea unui turist român după o vacanță în Istanbul: „Țeapa supremă. Am mâncat mai scump decât în Paris, Viena, Dubai”
wowbiz.ro
Anchetă după dispariția Melisei și Rebecăi! Oamenii legii vor să afle cum au ajuns cele două minore în pădure, având în vedere că distanța de la casele lor este destul de mare
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este eroul din Târnăveni, care le-a găsit pe Melisa și Rebeca în păd... Vezi mai mult
iamsport.ro
Un antrenor român important, interzis la națională: ”Niciodată!”
MediaFlux
Crește vârsta de pensionare pentru români. Ilie Bolojan și Nicușor Dan dau semnale ferme pentru pensionari
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj