Bacalaureat 2016, sesiunea din august: Cinci elevi din Alba, eliminaţi de la proba la limba română pentru că au încercat să copieze

Cinci candidați din Alba au fost eliminați, luni, de la proba la limba română a examenului de Bacalaureat. Tinerii au fost prinși în timp ce încercau să copieze cu telefonul mobil sau cu fițuici.
Filip Stan
22 aug. 2016, 11:59
Bacalaureat 2016, sesiunea din august: Cinci elevi din Alba, eliminaţi de la proba la limba română pentru că au încercat să copieze

Potrivit oficialilor IȘJ Alba, trei elevi examinați la Aiud au încercat să copieze cu telefonul mobil sau cu dispozitive handsfree, iar altul a avut fițuici asupra lui, în vreme ce la Sebeș tentativa de copiat s-a produs cu ajutorul telefonului, scrie ziarulunirea.ro.

La limba și literatura română au fost înscriși 356 de absolvenți, dintre care 63 au absentat.

În 23 august are loc proba la limba şi literatura maternă, în 24 august – proba obligatorie a profilului şi 26 august – proba la alegere a profilului şi specializării. Primele rezultate vor fi afişate în 29 august, până la ora 16.00, iar contestaţiile vor fi depuse între orele 16.00 şi 20.00. În 30-31 august vor fi soluţionate contestaţiile, iar în 1 septembrie vor fi afişate rezultatele finale.

În Alba sunt patru centre de examinare: La Colegiul Tehnic „Dorin Pavel” din Alba Iulia, la Colegiul Național „Titu Maiorescu” din Aiud, la Colegiul Național „Lucian Blaga” din Sebeș, respectiv la Liceul „Horea, Cloșca și Crișan” din Abrud.

Comisia Naţională de Bacalaureat poate aproba prelungirea perioadelor de susţinere a probelor de evaluare a competenţelor digitale sau lingvistice, de evaluare a lucrărilor scrise sau de afişare a rezultatelor, precum şi reducerea perioadei de afişare a rezultatatelor, la solicitarea comisiilor de bacalaureat judeţene sau a municipiului Bucureşti ori din proprie iniţiativă, potrivit Ordinului privind organizarea şi desfăşurarea examenului de bacalaureat din 2016.

Bacalaureatul din 2016 se desfăşoară în conformitate cu Metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului – 2011, aprobată prin ordinul ministrului Educaţiei nr. 4799/2010.

Ce reguli trebuie să respecte candidaţii

Nu este permis accesul candidaţilor în sălile de examen cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare.

Nerespectarea dispoziţiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea candidatului, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu, arată MENCS.

Citeşte şi SUBIECTE ROMANA BACALAUREAT 2016 EDU.RO: Ce au primit elevii la sesiunea de toamnă a Bac 2016

 

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Cum s-a implicat Nicolae Ceaușescu în crearea fabuloasei echipe Steaua, câștigătoarea Cupei Campionilor din ’86. Totul s-a întâmplat la vila celebră de la Snagov
Capital.ro
Doliu în lumea filmului! Un iubit actor a murit la doar 35 de ani. A publicat un mesaj tulburător pe Instagram
Playtech.ro
Produsele alimentare retrase de urgenţă de la raft de către Carrefour. Ce trebuie să facă cei care le-au cumpărat
Adevarul
Escrocherie „made in Romania” în California: Cum foloseau trei bărbați o sticlă de ulei pentru a convinge vânzătorii că au motoarele distruse
wowbiz.ro
Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Dan Petrescu! Va reveni sau nu antrenorul pe banca tehnică: „O perioadă foarte dificilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS O elevă de 18 ani a fost găsită moartă pe un câmp din Bihor. Principalul suspect ar fi un îngrijitor de la ferma unde tânăra făcea practică
iamsport.ro
Rapid i-a tăiat indemnizația lunară de 1500 de lei unei legende a clubului: ”Nu ne mai respectă!”
MediaFlux
OMS, prima reacție privind focarul de hantavirus izbucnit la bordul unei nave de croazieră: Nu reprezintă începutul unei pandemii
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi