Bâlbe instituţionale şi informaţii contradictorii ajunse la români, care nu ştiu cât vor plăti pentru gaze de la 1 aprilie. Clarificări din partea şefului ANRE

Furnizorii de gaze naturale sunt obligați, începând cu 29 ianuarie, să își informeze toți clienții, casnici și non-casnici, că de la 1 aprilie încetează actuala schemă de plafonare a prețurilor finale, urmând să fie aplicate tarifele prevăzute în contractele de furnizare. Obligația este prevăzută de Ordinul ANRE nr. 2/2026, elaborat în decembrie 2025 și aflat în vigoare.
George Russo
19 feb. 2026, 13:05
Bâlbe instituţionale şi informaţii contradictorii ajunse la români, care nu ştiu cât vor plăti pentru gaze de la 1 aprilie. Clarificări din partea şefului ANRE
Alocările de gaze din producția internă nu acoperă nici pe departe consumul estimat al populației

Între timp, însă, Guvernul pregătește un nou sistem de reglementare a prețurilor gazelor pentru consumatorii casnici, printr-un proiect de ordonanță de urgență care ar urma să mențină sau chiar să reducă nivelul facturilor pentru populație, comparativ cu actualul plafon de 0,31 lei/kWh. În aceste condiții, informările pe care furnizorii trebuie să le transmită până la 2 martie riscă să devină inexacte și să genereze confuzie.

Potrivit proiectului, prețul final facturat consumatorilor casnici va fi cel mai mic dintre prețul contractual și cel calculat pe bază de costuri prin noua metodologie. Draftul prevede un preț angro reglementat de 110 lei/MWh pentru gazele achiziționate de la producătorii interni, față de 120 lei/MWh în prezent, menținerea componentei de furnizare la 15 lei/MWh și păstrarea limitei de includere a dezechilibrelor la maximum 10% din contravaloarea gazelor livrate populației.

Președintele ANRE, George Niculescu, a anunțat că ordinul ar putea fi abrogat odată cu adoptarea noii ordonanțe.

„Este o nouă ordonanță de urgență, care practic setează un nou cadru pentru consumatorii casnici și pentru producătorii de energie termică. Și atunci, clienții finali nu mai au nevoie să fie informați cu privire la terminarea schemei de plafonare-compensare. Așa că vom reveni și vom abroga ordinul”, a spus șeful ANRE, potrivit Profit.ro.

Acesta a explicat că ordinul nu a fost retras anterior deoarece nu exista un cadru formal care să reglementeze situația de după 1 aprilie.

Critici dure au venit din partea Asociației Energia Inteligentă (AEI).

Citeşte şi: Factură de coșmar la un apartament cu 3 camere! Cât a ajuns să coste întreținerea, deși 25 de zile nu a fost apă caldă și căldură

„Notificările furnizorilor se fac în baza Ordinului ANRE nr. 2/2026, care este legal, dar profund neinspirat în contextul actual. Această acțiune, absolut inutilă, va scoate din buzunarele romănilor până la 6 milioane de euro, dar va genera și efecte economice și sociale. Aceste notificări oficiale ale furnizorilor creează incertitudine în rândul populației, presiune publică asupra furnizorilor, percepția unor creșteri de facturi”, a declarat președintele AEI, Dumitru Chisăliță.

Acesta a avertizat că transmiterea notificărilor implică costuri de tipărire, expediere și administrare estimate la circa 6 milioane de euro, care vor fi reflectate indirect în facturi.

„Consumatorul ajunge astfel să suporte costul administrativ al unei informări care nu are nici o valoare. Întrebarea care se impune: De ce se aruncă pe apa sâmbetei 6 milioane de euro, care se vor lua din buzunarul consumatorilor? Situația actuală evidențiază o problemă de coordonare între Guvern (inițiator de politică publică), Parlament (autoritate legislativă) și ANRE (autoritate de reglementare). Rezultatul este un mesaj public fragmentat, în care declarațiile și reglementările nu sunt aliniate.

Ordinul ANRE nr. 2/2026 este un act legal, dar emis într-un context instituțional insuficient corelat. Problema nu este existența obligatorie de informare, ci absența unei sincronizări între toate politicile și cadrul normativ efectiv. În lipsa unei intervenții legislative rapide și clare, responsabilitatea pentru incertitudinea creată va fi percepută ca fiind distribuită între toate instituțiile implicate. Transparența juridică este necesară. Dar la fel de necesară este coerența decizională”, a mai arătat președintele AEI.

Citeşte şi: Și-a pus vecinul camere de supraveghere? Când sunt ilegale acestea și trebuie date jos

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Brigitte Pastramă a spus adevărul despre relația cu Florin Pastramă! Cum se înțeleg cei doi în prezent
Fanatik.ro
Reghecampf, exclus AZI din fotbal? Craiova și FCSB, decizii de ultima oră în dosarul de la Comisia de Disciplină. Toate scenariile și cele mai noi informații. Exclusiv
Capital.ro
Regula fermoarului ar putea deveni obligatorie în Codul rutier. Amenzi de până la 648 de lei pentru șoferii care nu o respectă
Playtech.ro
Cât costă să cumperi lemne de foc de la Romsilva în 2026. Cât plătește o familie pentru 5, 10 sau 15 metri cubi
Adevarul
Orașul european în care o româncă de 25 de ani nu găsește chirie din cauza cățelușei sale: „Aș prefera să dorm pe stradă decât s-o las”
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
NEWS ALERT O nouă țintă aeriană detectată la granița României! Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
iamsport.ro
Uluitor! Românul care a fost rezervă pentru Bayern Munchen la meciul cu Viking, în Champions League
MediaFlux
Primele indicii despre cum ar putea arăta Guvernul Niculescu. Lista numelor vehiculate pentru fiecare minister (Surse)
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT