Banca Mondială: Românii care lucrează în străinătate au trimis acasă 4,9 miliarde de dolari

După trei ani de declin consecutiv, remitenţele trimise către Europa şi Asia Centrală (ECA) au crescut cu 20,9% anul trecut, cele mai mari transferuri de bani în regiune fiind către Rusia (opt miliarde de dolari), Ucraina (7,9 miliarde de dolari) şi România (4,9 miliarde de dolari), potrivit unui raport publicat luni de Banca Mondială (BM), transmit AFP şi Bloomberg.
Filip Stan
24 apr. 2018, 06:55
Banca Mondială: Românii care lucrează în străinătate au trimis acasă 4,9 miliarde de dolari

Creşterea remitenţelor s-a datorat aprecierii euro şi a rublei faţă de dolar, avansului economic solid şi perspectivelor de angajare în ţările în care lucrează cei care trimit bani în Europa şi Asia Centrală, se arată în raport.

Perspectivele pentru 2018 – 2019 sunt pozitive, dar creşterea nivelului remitenţelor ar urma să fie moderată, în urma stabilizării creşterii PIB-ului în zona euro, Rusia şi Kazahstan. Cursul de schimb rublă – dolar rămâne un factor crucial, care influenţează perspectiva, apreciază BM.

Anul trecut, cei 266 de milioane de migranţi au trimis către ţările emergente şi în curs de dezvoltare o sumă record: 466 de miliarde de dolari, după trei ani de declin, datorită accelerării creşterii economiei globale, se arată în raport. Pentru acest an se previzionează tot o sumă record: 485 de miliarde de dolari, scrie Agerpres.

Anul trecut, cele mai mari creşteri ale remitenţelor s-au înregistrat în Europa şi Asia Centrală (21%) şi Africa sub-sahariană (11%).

„Redresarea generală a remitenţelor este mai bună decât ne-am aşteptat. Ea este condusă de avansul mai solid din UE, Rusia şi SUA, de preţul mai ridicat al ţiţeiului şi de aprecierea euro şi a rublei”, apreciază BM.

Ţările cu cele mai mari transferuri de bani în 2017 au fost India (69 miliarde de dolari), China (64 miliarde de dolari), Filipine (33 miliarde de dolari), Mexic (31 miliarde de dolari), Nigeria (22 miliarde de dolari) şi Egipt (20 miliarde de dolari).

Cele mai mari ieşiri au fost din SUA (67 miliarde de dolari) şi Arabia Saudită (38 miliarde de dolari).

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Are două viteze, încet și foarte încet, dar Hagi îl convoacă mereu!”. Notele lui Marcel Pușcaș după CFR Cluj- U Craiova 0-0
Capital.ro
Ai lucrat cu jumătate de normă? Când un an de muncă part-time înseamnă un an la pensie și când se calculează diferit
Playtech.ro
Un indicator de viteză este acoperit de crengi sau întors. Poți contesta amenda primită de la radar?
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
”El va fi antrenorul echipei naționale a României”. Mihai Bendeac, declarație uluitoare: ”Am lansat în univers această treabă”
MediaFlux
ANAF vizează din nou persoanele fizice! Românii pot primi decizii de impunere din oficiu
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT