Ion merge la Vasile cu o mare rugăminte pentru sufletul lui:
– Măi, Văsălie, dă-mi un kil de pălincă până ce-o fac pe-a me!
– Ia măi Ioane, că doar suntem preteni!
După două zile, Ion se prezintă iar în bătătură la Vasile:
– Măi, Văsălie, mai dă-mi un kil de pălincă mă, că n-am reuşit s-o fac!
– Ia mă Ioane, că o s-o faci azi mâne şi tu!
După o săptămână venea Ion cu pasul mare spre poarta lui Vasile. Vasile cum îl vede de departe îi zice Mariei:
– Tu, Mărie, dacă vine la noi zi-i că nu-s acasă că io mă ascund sub pat!
Vine Ion şi zice:
– Ziua bună, Mărie!
– Ziua bună, Ioane!
– Apăi Văsălie une-i?
– Nu-i acasă! zice Maria.
– No, eu am vinit cu ale două kile de pălincă şi cu încă o jumate să ne cinstim ca-ntre pretini din palinca nouă. Dacă Văsălie nu-i aci, ne-om cinsti doar noi!
Se cinstesc, se-ncălzesc, se suie-n pat şi s-apucă de treabă. Vasile de sub pat aude, simte oarece şi cugetă adânc:
– Tu-i mama ei de treabă! Ce să fac!? Puşcă am, gloanţe am, dar nu-s acasă!