Bani mai mulţi pentru cei care au grijă de persoanele cu dizabilităţi

Guvernul a decis marţi, în şedinţă, ca asistenul personal care îngrijeşte un adult cu handicap accentuat să primească, pe lângă salariu, o alocaţie lunară de 600 de lei pe lună, iar cel care îngrijeşte un adult cu handicap grav să primească 750 de lei pe lună. De asemenea, centrele "mamut” pentru persoanele cu dizabilităţi nu vor mai putea găzdui mai mult de 50 de beneficiari şi vor fi transformate în noi tipuri de centre. Prin proiectul de OUG cresc şi amenzile pentru nerespectarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, de la 6.000 – 12.000 de lei la 10.000 – 20.000 de lei.
Alina Costache
17 iul. 2018, 16:21
Bani mai mulţi pentru cei care au grijă de persoanele cu dizabilităţi

Potrivit modificărilor adoptaţi marţi prin OUG la Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, asistentul care are în îngrijire un adult cu handicap accentuat va primi, pe lângă salariu, o alocaţie de 600 de lei pe lună, în timp ce asistenul care îngrijeşte un adult cu handicap grav va primi 750 de lei pe lună.

De asemenea, centrele rezidenţiale pentru persoanele cu dizabilităţi, care au acum aspect de cazarmă militară şi care găzduiesc sute de beneficiari, vor trebuie transformate în locuinţe protejate, centre pentru viaţă independentă, centre de abilitare şi reabilitare, centre de îngrijire şi asistenţă, centre respiro – centre de criză şi nu vor mai putea găzdui mai mult de 50 de persoane.

„Se renunţă, astfel, la vechile centre, de tip mamut, care găzduiau sute de persoane cu dizabilităţi, cu un management de multe ori nu foarte performant şi personal insuficient pentru a răspunde nevoilor de reabilitare a persoanelor asistate”, arată Ministerul Muncii, precizând că finanţarea lor va fi asigurată în proporţie de 90 la sută de la bugetul de stat.

Autorităţile locale şi judeţene au ca termen de realizare sfârşitul anului, în caz contrar acestea vor pierde, anual, câte 25 la sută din finanţarea asigurată de la bugetul de stat.

Noile tipuri de centre vor putea fi finanţate atât prin fonduri europene, cât şi prin Programele de Interes Naţional lansate deja de Guvern, la propunerea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale.

Prin proiectul de OUG cresc şi sancţiunile pentru nerespectarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi. Astfel, amenzile, care se aplică în cazul împiedicării accesului la evenimente culturale, educative şi sportive, la servicii de transport sau la acces în instituţii, cresc de la 6.000 – 12.000 de lei la 10.000 – 20.000 de lei.

O altă măsură luată prin Ordonanţa adoptată marţi se referă la nivelul de finanţarea nerambursabilă pentru proiectele ONG-urilor. Astfel, procentul de finanţare a proiectelor realizate de ONG-uri. Astfel, acesta se va mări de la 90 la sută la 98 la sută.

„Cu alte cuvinte, încercăm să susţinem ONG-urile să se implice şi mai mult, în condiţiile în care am observat că acestea nu accesau fonduri nerambursabile pentru că nu aveau cota de 10 la sută necesară cofinanţării, iar banii rămâneau de foarte multe ori necheltuiţi”, a explicat premierul Dăncilă la începutul şedinţei de Guvern.

De asemenea, persoanele cu dizabilităţi vor primi o legitimaţie de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), în baza căreia persoana cu handicap va putea beneficia de toate drepturile şi facilităţile. Minsiterul Muncii spune că în acest fel se va evita folosirea abuzivă a certificatului de handicap.

Este introdus, prin OUG, şi biletul unic de transport interurban. Până acum, biletele de călătorie erau tipărite de operatorul de transport şi asigurau călătoria, spre exemplu, fie doar cu trenul, fie doar cu autobuzul. De acum, beneficiarul va putea folosi combinat tipurile de transport.

„Ordonanţa de urgenţă aprobată astăzi creează şi cadrul legal pentru finanţarea măsurilor de protecţie asigurate de furnizori privaţi (asociaţii şi fundaţii) de la bugetul de stat. Paradigma se schimbă în sensul că nu se va mai finanţa locul într-o instituţie, ci serviciile oferite persoanelor cu dizabilităţi, cu accent pe nevoile persoanei, şi nu pe cele ale unui sistem învechit, care a devenit neperformant”, mai spun reprezentanii ministerului.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Diletta Leotta, imagine spectaculoasă după ce a devenit mamă a doua oară. Complimentele au curs în valuri
Capital.ro
Amenzi de până la 20.000 de lei pentru proprietarii de terenuri. Controalele încep de la 1 iulie. Planta care se elimină obligatoriu
Playtech.ro
Cât vei plăti pentru aerul condiționat în vara lui 2026 dacă îl folosești 8 ore pe zi. Estimarea costurilor pentru o lună de caniculă
Adevarul
Haos în lanțul de comandă. Cine răspunde pentru securitatea Portului Constanța în caz de criză?
wowbiz.ro
Valentin Sanfira, mesaj dur despre oamenii care l-au dezamăgit: „Nu mai am încredere nici în cei care merită”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Mutu, negocieri cu un club uriaș din Serie A: ”Ar putea să ajungă acolo”
MediaFlux
Se renunță complet la numerar. Țara care își ia adio de la banii cash începând cu 2027
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți