Bărbat cu arsuri grave după ce a dat foc la vegetaţie

Clipe de groază într-o localitate din Vaslui. Un bărbat a ajuns la spital cu arsuri grave după ce a dat foc vegetaţiei uscate, iar flăcările l-au cuprins şi pe el. Momente de panică şi pe autostrada Bucureşti Piteşti, unde circulaţia este restricţionată tot din cauza unui incendiu de vehetaţie.
Filip Stan
05 sept. 2016, 15:26
Bărbat cu arsuri grave după ce a dat foc la vegetaţie

Un bărbat de 77 de ani din satul Răduiești, comuna Delești, a fost la un pas de moarte după ce și-a dat foc, din greșeală. Acesta a dat foc unei miriște cu gândul de a o curăța, dar flăcările au scăpat de sub control și l-au cuprins. Focul i-a afectat aproximativ 55% din suprafața corpului.

Potrivit vremeanoua.ro, la fața locului au ajuns echipajele de prim ajutor, dar și pompierii. După ce a fost stabilizat, septuagenarul a fost preluat de o ambulanță și transportat la Spitalul de Urgență Vaslui pentru a i se organiza transferul la un spital cu secție de arși din Iași. Asta deoarece niciun elicopter SMURD nu era disponibil la momentul solicitării. Odată cu salvatorii, la locul incidentului, au sosit și echipajele de pompieri.

„După preluarea victimei de către ambulanță, pompierii au procedat la localizarea și stingerea incendiului”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.

Citeşte şi: Incendiu de amploare în sudul Capitalei. Pompierii au intervenit cu întârziere din cauza protestului transportatorilor UPDATE

Luni după-amiaza, în apropierea autostrăzii A1 Bucureşti – Piteşti, în dreptul porţiunii kilometrice 75-76, a izbucnit un incendiu de vegetaţie. Fumul a ajuns pe sensul de mers către Piteşti, iar banda de urgenţă şi prima bandă au fost restricţionate. După o jumătate de oră, flăcările au fost stinse.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Cristian Gațu a fost internat în stare critică! Ce se întâmplă cu fostul mare handbalist
Capital.ro
Facturile la curent și gaze pot aduce costuri neașteptate în noiembrie. Ce trebuie să verifice românii înainte să plătească
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă nu accepți moștenirea în termen de un an. Situațiile în care poți pierde dreptul la succesiune
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Câți bani încasează Mihai Trăistariu pentru un concert de Revelion. Artistul a dezvăluit suma: Acesta e tariful meu, dar o să cânt mai multe programe...
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România