Barcagiul militar care a ucis 4 turiști în Delta Dunării a fost reținut. Cum s-a produs tragedia, de fapt. Ambarcațiunea cu 14 persoane s-a răsturnat în zona golfului Musura

Militarul care a condus ambarcațiunea răsturnată la Sulina a fost reținut după tragedia în care patru persoane și-au pierdut viața. Tragedia s-a petrecut în apropiere de Golful Musura, Brațul Sulina, unde 4 oameni, printre care un copil de trei ani, au murit. Printre victime se numără un tată și fiica sa, care s-au înecat în urma răsturnării bărcii în timpul unei furtuni. Tragedia a scos la iveală un șir de nereguli, iar autoritățile au demarat o anchetă complexă.
Irina Dumitrescu
30 iul. 2025, 17:25
Barcagiul militar care a ucis 4 turiști în Delta Dunării a fost reținut. Cum s-a produs tragedia, de fapt. Ambarcațiunea cu 14 persoane s-a răsturnat  în zona golfului Musura

Conform unui comunicat de presă transmis de Parchetul Militar, îa data de 29.07.2025, procurorul general militar al Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, în temeiul art. 325 C. proc. pen., a preluat de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București dosarul penal având ca obiect cercetarea condițiilor și împrejurărilor în care s-a produs decesul celor 4 persoane, în contextul unui accident în care a fost implicată o ambarcațiune de agrement în zona Golfului Musura, oraș Sulina, județul Tulcea.

Procurorul militar de caz de la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, prin ordonanța din data de 30.07.2025, a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul I.C.A., pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. 1, 2 și 3 din Codul penal.

Totodată, la aceeași dată s-a dispus luarea măsurii preventive a reținerii inculpatului pentru o perioadă de 24 ore, urmând a fi prezentat în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Militar București cu propunere de arestare preventivă.

Incidentul s-a produs luni seară, în jurul orei 19:30, când o barcă de agrement a plecat din Portul Sulina spre Golful Musura, având la bord 14 persoane, inclusiv un copil. După ce ambarcațiunea a ieșit prin Bara Sulina și a ajuns în zona epavei Turgut S., condițiile meteo s-au înrăutățit brusc. Valurile au atins înălțimi de până la 2 metri, iar barca s-a răsturnat din cauza mării agitate.

Imediat după accident, a fost activat un amplu dispozitiv de salvare. Mai multe echipaje de intervenție, printre care cele ale Căpităniei Portului Tulcea, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, ARSVOM, Serviciului de Ambulanță Județean și Poliției Transporturi, au fost mobilizate în zonă. În sprijin au venit și localnicii, care s-au implicat cu ambarcațiuni personale în operațiunile de salvare.

Toate cele 14 persoane au fost recuperate din apă, însă pentru patru dintre ele, inclusiv un copil, nu s-a mai putut face nimic. Personalul medical prezent la fața locului a constatat decesul acestora.

Responsabilul cu conducerea ambarcațiunii este un militar activ, conform informațiilor oferite de Autoritatea Navală Română. Este vorba despre un sergent din cadrul Batalionului de Infanterie Marină Babadag, detașat la pichetul militar din Sulina. Acesta deținea o aprobare oficială din partea unității pentru a activa în afacerea de familie ce presupunea și transport de persoane pe apă.

Vezi și Incident grav în Delta Dunării. Barcă răsturnată cu 13 turiști, patru au murit. Printre victime se află și un copil. Ancheta, preluată de Parchetul Militar

Căpitănia Sulina a anunțat că militarul va fi amendat cu suma de 20.000 de lei, iar carnetul de conducător de ambarcațiune îi va fi suspendat pentru o perioadă de 60 de zile. Având în vedere statutul său, dosarul a fost preluat de Parchetul Militar, care va coordona investigațiile în acest caz.

Printre cei care au supraviețuit se află și o femeie care a oferit o mărturie tulburătoare. Ea a povestit că s-a îmbarcat împreună cu copilul ei în jurul orei 18:30 într-o barcă de tip Corsar, rapidă, alături de alte 12 persoane și conducătorul acesteia. Scopul excursiei era vizitarea zonei unde Dunărea se varsă în mare. În prima parte a traseului, deplasarea a decurs fără probleme. Situația s-a schimbat însă după intrarea în Golful Musura, unde valurile mari au dezechilibrat ambarcațiunea, ducând la răsturnarea ei.

Femeia a reușit să iasă la suprafață, însă copilul său a rămas blocat sub barcă aproximativ 30 de minute, reușind să respire doar datorită unui buzunar de aer format în interior. Salvarea a fost posibilă prin intervenția comună a altor supraviețuitori, a militarului și a civililor care au venit în ajutor. Deși bărcile de salvare ale Poliției de Frontieră au ajuns în zonă, acestea nu au reușit să intervină direct la locul tragediei.

Ulterior, copilul a fost recuperat, iar victimele au fost transportate cu o barcă civilă până la faleza din Sulina, de unde au fost preluate de ambulanță și duse la spital. Femeia a precizat că toți pasagerii purtau veste de salvare și că, în ciuda traumei, au suferit doar răni minore, precum vânătăi.

În accident și-au pierdut viața trei adulți și o fetiță de aproximativ trei ani, care călătorea cu părinții ei. Din familie, doar mama a supraviețuit.

Citește și Incident grav pe canalul Bâstroe, în Delta Dunării. O mină a provocat explozia unei nave de dragare, iar trei persoane și-au pierdut viața

DailyBusiness
Ministrul Energiei convoacă Comandamentul Energetic Național, pe fondul vremii severe și al avariilor din rețea
Spynews
Ce diferență de vârstă este între Vanessa și Bogdan de la Ploiești. Detaliul pe care mulți l-au ignorat până acum
Fanatik.ro
Liber la cheltuieli publice în 2026. Instituția care a blocat una dintre reformele lui Bolojan vrea sediu nou de peste 100 de milioane lei
Capital.ro
Doliu în fotbal. S-a stins un mare jucător: Suntem îndurerați. Era un erou al fotbalului venerat
Playtech.ro
Vortexul polar ajunge în România! Este cod portocaliu de ninsori în toată ţara, zăpada se va depune în câteva ore
Adevarul
Harta noilor drumuri expres așteptate în România. Doar două șosele rapide pot fi inaugurate până în 2027
wowbiz.ro
Imagini care frâng inima, la peste 7 luni de la moartea Teodorei Marcu. Cum apare fiica ei în primul story postat de Alex după tragedie
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Vârsta de pensionare se reduce pentru persoanele care au lucrat în condiții speciale. Ce pensie vei avea dacă ai 12, 14 sau 18 ani de vechime
iamsport.ro
Dinamovistul care ”juca 100.000 de euro la cazinou de parcă erau nimic”: ”A avut cameră plătită în Elveția un an și a fost de două ori acolo”
MediaFlux
Anunțul momentului pentru românii care plătesc taxe și impozite în 2026!
stirilekanald.ro
Anunț foarte important pentru români!
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend