Băsescu: Am promulgat noua lege a restituirilor. Premierul s-a angajat să-i corecteze punctele slabe

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat că noua Lege privind restituirea proprietăţilor va fi promulgată. Băsescu a apreciat că este o lege bună care va uşura finalizarea procesului de restituire. Pe de altă parte, ar exista şi puncte slabe ale legii, însă acestea ar urma să fie corectate prin normele de aplicare şi printr-un proiect de modificare a legii ce urmează să fie adoptat în regim de urgenţă.
Filip Stan
15 mai 2013, 16:54
Băsescu: Am promulgat noua lege a restituirilor. Premierul s-a angajat să-i corecteze punctele slabe

„Am promulgat şi noua lege de accelerare a restituirilor. Ca şi pentru procurori, am primit foarte multe solicitări să o resping. Pentru unii, este nenorocirea României şi încălcarea statului de drept. Rezist şi acestui tip de presiune pentru că am constatat că este nerealistă, nelegitimă şi nu ar face decât să întârzie şi mai mult procesele legate de retrocedări (…) Legea are şi puncte slabe, dar prefer să o promulg decât să o trimit înapoi la Parlament de unde nu ştiu cum se întoarce”, a declarat, miercuri, Traian Băsescu.

Acesta a salutat faptul că actul normativ stabileşte o procedură accelerată şi transparentă de restituire. „Punctul tare este că regula este restituirea în natură şi îşi propune să răspundă jurisprudenţei CEDO, ceea ce este foarte important. Sunt termene clare atât pentru solicitanţi, cât şi pentru autorităţile implicate în procesul de restituire şi oferă o procedură trasnparentă. Nu mai pot funcţiona bunul plac, aranjamentele. Este evident mult mai transparentă decât legislaţiile anterioare”, a apreciat Traian Băsescu.

Un alt avantaj în viziunea şefului statului este diferenţierea între proprietari şi moştenitorii acestora, pe de o parte, şi cei care au cumpărat drepturi litigioase. „Legea prevede sancţiuni contravenţionale pentru administraţie atunci când nu-şi îndeplineşte atribuţiile precum şi sancţiuni disciplinare. Cred că este echitabil şi ceea ce prevede legea legat de evaluarea imobilului. S-au făcut foarte multe fraude cu evaluatori independenţi până acum”, a apreciat Băsescu.

Totuşi, preşedintele are şi un set de nemulţumiri legate de lege. Prima este lipsa unor criterii clare de evaluare a terenurilor, atunci când restituirea se face pe ul alt amplasament decât cel iniţial. „O altă vulenrabilitate: nu se prevede în cazul plăţilor despăgubirilor o modalitate de indexare în cazul inflaţiei. Putem avea o inflaţie galopantă şi atunci proprietarii şi urmaţii lor vor fi în situaţia de a primi mult mai puţin decât li se cuvine. Lucrurile nu sunt corecte să nu stabileşti că se ţine cont de inflaţie”, a mai contestat Băsescu.

Observaţiile sale au fost discutate deja cu premierul Victor Ponta, cei doi stabilind să fie corijate în perioada imediat următoare. „Ieri s-au întâlnit specialişti de la preşedinţie şi Guvern şi am stabilit că toate aceste observaţii vor putea fi corectate prin normele de aplicare sau prin modificări ale legii care să se facă în regim de urgenţă printr-un proiect de lege. Am convingerea că primul-ministru îşi va respecta obligaţia asumată. Dacă aceste neclarităţi ale legii vor fi corectate prin norme de aplicare sau prin acte normative mai puternice decât normele de aplicare, legea îşi va atinge scopul, de a realiza restituirea pe principiul restitutio in integrum”, a spus Băsescu adăugând că România este singura ţară fost comunistă în care restituirile se fac pe principiul restitutio in integrum.

În 17 aprilie, Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament pentru proiectul de lege privind despăgubirile pentru imobile naţionalizate, care stabileşte că foştii proprietari ai caselor naţionalizate care nu pot fi despăgubiţi în natură vor primi puncte în valoare nominală de un leu, raportat la valoarea casei, cu care vor putea achiziţiona prin licitaţie alte imobile sau le vor preschimba în bani, dar după 2017, în limita a 14 la sută pe an din suma punctelor, informează agenţia Mediafax.

Ultima tranşă va reprezenta 16 la sută din numărul punctelor acordate, astfel încât suma totală să poată fi achitată într-un interval de şapte ani, calculat din 2017.

Foştii proprietari de imobile naţionalizate ale căror dosare au fost deja soluţionate vor primi despăgubiri în numerar în termen de cinci ani, începând cu ianuarie 2014, în tranşe anuale egale al căror cuantum nu poate fi sub 5.000 lei.

DailyBusiness
SUA au elaborat un plan de pace care prevede ca Ucraina să renunțe la anumite teritorii și la o parte din armament
Spynews
Piept de pui popcorn. Rețeta simplă și delicioasă a lui Chef Horia Manea
Fanatik.ro
Ce s-a ales de Simona Păucă, una dintre cele mai titrate gimnaste din România. A bucurat milioane de români după ce a luat aurul la Olimpiada de la Los Angeles, ce face acum
Capital.ro
Mașinile care vor pierde dreptul de circulație. Nu vor mai trece de ITP, deși sunt fabricate după 2019. Decizie istorică în Germania
Playtech.ro
Obligaţiile asociaţiei de proprietari în prag de iarnă. Puţini locatari ţin cont de ele, dar aşa e legea
Adevarul
Cât de gravă e în realitate situația economiei României. Dezvăluirea unui analist despre criza cu care ne confruntăm
Mama fetiței de 2 ani care a murit la stomatolog, gest sfâșietor după ce nu a putut participa la înmormântare. Durere de nesuportat pentru cei doi părinți
Economica.net
Primul tren suspendat din România. Ce oraş ar putea să aibă monorail
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România! Zona în care România s-a cutremurat
iamsport.ro
Fotbalistul român ajuns în Turcia, ȘOCAT de ce a descoperit la noua echipă: ”Bă, eu muream în locul lor!”
MediaFlux
Acuzații grave aduse lui Bolojan. Totul se prăbușește
stirilekanald.ro
Anunț de ultim moment pentru români! Breaking news
substantial.ro
De la Vegas la Macau: cum diferă cultura jocurilor de noroc în lume