Băsescu: „Societatea este extrem de tensionată. Este vital ca România să aibă imediat un nou Guvern”

Traian Băsescu consideră că desemnarea cu întârziere a unui premier nu face decât să prelungească criza politică din România şi suferează că actualul preşedinte Klaus Iohannis ar trebui să numescă chiar joi un premier în locul lăsat vacant de Victor Ponta.
Iulian Tudor
05 nov. 2015, 12:38
Băsescu:

Traian Băsescu a scris pe Facebook, că societatea românescă este extrem de tensionată, iar pentru a nu mai prelungi această criză, Klaus Iohannis ar trebui să se consulte cât mai repede cu partidelor şi să desemneze un premier.

Parafrazându-l pe Klaus Iohannis, Băsescu spune că este de acord că lucrurile trebuie făcute „pas cu pas”, dar uneori „pașii trebuie făcuți foarte repede”.

Vezi mai jos mesajul lui Traian Băsescu:

Pas cu pas, dar REPEDE!
Societatea este extrem de tensionată și are și de ce:
– plasată violent în super producția corupției generalizate;
– clasă politică generalizat stigmatizată;
– salarii mărite doar pentru demnitari și anumite categorii de bugetari;
– polițistul Gigină mort din cauza grandomaniei unui înalt demnitar;
– drama națională de la clubul Colectiv cauzată în mod egal de patroni și de indolența instituțiilor statului;
– posibile alte decese în urma dezastrului de la clubul Colectiv;
– zeci de mii de români în stradă la București și în țară;
– pe alocuri, BOR pusă sub semnul întrebării;
– criză politică generată de demisia premierului;
– apel demagogic al PNL pentru alegeri anticipate ce nu poate avea ca efect decît adîncirea și prelungirea crizei politice (acest subiect poate fi discutat după instalarea unui nou guvern);
– implicarea societății civile și a reprezentanților străzii în consultările privind noul premier este nu numai neconstituțională, dar este și o fugă de asumare, o tergiversare păguboasă și un precedent greu de calificat. Pentru astfel de întîlniri îți poți găsi timp cu alte ocazii, pentru că așa nu vom ști dacă noul PM este soluția dată de președinte, de partide, de stradă sau de societatea civilă. La formarea guvernului trebuie rigoare nemțească și aplicat corect art.103 alin.1 din Constituția României;
– vecin mare și agresiv la Răsărit care își freacă mîinile la perspectiva destabilizării țării după ce a reușit el însuși acest lucru cu vecinii noștri de la Nord (Ucraina) și de la Est (R.Moldova);

În aceste condiții, prelungirea crizei politice generată de întîrzierea desemnării unui nou premier este extrem de riscantă și pentru securitatea națională și pentru evoluțiile economice ale țării.

Consultarea cu partidele trebuia să înceapă imediat după demisia premierului, iar în dimineața zilei de astăzi, 05.11.2015, trebuia să știm numele premierului desemnat.

Pentru ce încă o seară cu zeci de mii de oameni pe străzi în căutarea certitudinii? Oamenii aceștia vor de la președintele lor o soluție bună și asumată de cel care constituțional are decizia în mînă. Cui folosește prelungirea incertitudinii asupra numelui viitorului premier?

Dacă nu s-au putut face consultările cu partidele în timpul nopții trecute, ele trebuie încheiate azi și nu mîine, iar numele premierului desemnat anunțat în această seară. Altfel se riscă evoluții greu de controlat.

Este vital ca România să aibă imediat guvern în deplină capacitate de exercițiu și nu prelungită viața unui guvern interimar.

De acord că lucrurile trebuie făcute pas cu pas, dar uneori pașii trebuie făcuți foarte repede„, a scris Traian Băsescu pe Facebook.

Preşedintele României Klaus Iohannis a declarat, joi, în cadrul conferinţei în care l-a anunţat pe Sorin Cîmpeanu premier interimar, că vineri va chema la consultări reprezentanţi ai „străzii”, deoarece nu poate rămâne indiferent la manifestaţiile din stradă din ultimele două zile.

CITEŞTE ŞI: Premierul interimar Sorin Cîmpeanu, PRIMELE declaraţii: România este şi va rămâne un factor de stabilitate

DailyBusiness
SUA au elaborat un plan de pace care prevede ca Ucraina să renunțe la anumite teritorii și la o parte din armament
Spynews
Piept de pui popcorn. Rețeta simplă și delicioasă a lui Chef Horia Manea
Fanatik.ro
„Nepregătit fizic și cu kilograme în plus!”. Vedeta FCSB-ului, pusă la zid după 1-1 cu Petrolul
Capital.ro
Permis auto pentru mașinile cu transmisie automată. Schimbări la școala de șoferi. Unde s-ar putea introduce
Playtech.ro
Setarea de pe termostatul centralei termice ideală pentru nopțile cu temperaturi scăzute. Poate să scadă consumul cu până la 25%
Adevarul
Confuzie la Washington și în Europa: Disputa privind adevărata origine a planului de pace pentru Ucraina declanșează o ruptură politică
Mama fetiței de 2 ani care a murit la stomatolog, gest sfâșietor după ce nu a putut participa la înmormântare. Durere de nesuportat pentru cei doi părinți
Economica.net
Primul tren suspendat din România. Ce oraş ar putea să aibă monorail
kanald.ro
Ioana este infirmiera care și-a pierdut viața într-un spital din Teleorman! Femeia a suferit un AVC imediat ce a încheiat tura de noapte: ,,A fost amenințată”
iamsport.ro
Fiul Luminiței Anghel își DISTRUGE părinții, după ce a ajuns să ceară bani pe TikTok: ”Copiii nu îți datorează nimic, nu au ales ei să se nască!”
MediaFlux
Singurele tichete care se pot schimba în bani sau vouchere. Beneficii noi pentru pensionari
stirilekanald.ro
Anunț de ultim moment pentru români! Breaking news
substantial.ro
De la Vegas la Macau: cum diferă cultura jocurilor de noroc în lume