Băsescu a promulgat legea privind instituirea Zilei Limbii Române pe 31 august

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat miercuri legea care prevede instituirea Zilei Limbii Române pe 31 august, informează agenţia Agerpres.
Filip Stan
13 mart. 2013, 16:58
Băsescu a promulgat legea privind instituirea Zilei Limbii Române pe 31 august

În luna februarie, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat proiectul de lege prin care se instituie data de 31 august ca ‘Ziua limbii române’. Propunerea legislativă a fost iniţiată în 2011 şi aprobată de Senat în şedinţa din 6 decembrie 2011.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 312 voturi „pentru”, două voturi „împotrivă” şi cinci abţineri, proiectul de lege care instituie ziua de 31 august drept „Ziua limbii române”.

„Ziua limbii române” este sărbătorită în 31 august şi în Republica Moldova.

În 31 august 2012, preşedintele Traian Băsescu a transmis un mesaj cu prilejul sărbătorii „Zilei Limbii Române” în Republica Moldova, în care preciza că speră ca începând de anul viitor Ziua Limbii Române să fie serbată de românii din ţară şi din întreaga lume.

Şi ministrul de Externe, Titus Corlăţean, preciza, cu acelaşi prilej, că sprijină iniţiativa legislativă care are ca obiect declararea zilei de 31 august ca sărbătoare a Limbii Române.

Proiectul legislativ, iniţiat de 166 de parlamentari din toate grupurile politice, prevede ca Ziua Limbii Române să fie marcată de către autorităţi şi instituţiile publice, inclusiv reprezentanţe diplomatice şi institute culturale ale României, precum şi de instituţii româneşti din străinătate, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate limbii române.

Societatea Română de Radiodifuziune şi Televiziunea Română pot include în programele lor emisiuni culturale ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători, se mai arată în actul normativ.

În expunerea de motive, iniţiatorii propunerii legislative explică faptul că „importanţa limbii române nu trebuie marginalizată de tendinţele actuale către globalizare, deoarece limba română reprezintă fundamentul identităţii naţionale, un punct deosebit de important pentru consolidarea unei societăţi puternice şi unite”.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Jaecoo 8 SHS-P: SUV-ul chinezesc cu 462 CP și 7 locuri intră în România la 50.990 de euro
Capital.ro
Greșeala pe care mulți șoferi o fac la benzinărie. De ce nu trebuie să continui alimentarea după primul click al pompei
Playtech.ro
Geamul termopan lasă frigul să intre în casă? Testul simplu cu o foaie de hârtie care îți arată dacă fereastra nu mai etanșează bine
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
wowbiz.ro
Iancu Sterp, dezvăluiri despre accidentul în care era să își piardă viața alături de frații săi: „Era să murim atunci”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Gică Popescu a propus un fotbalist român la Barcelona: ”A vorbit cu președintele”
MediaFlux
Horoscop 28 septembrie 2026. Ultimele zile ale lunii schimbă jocul! Apar vești neașteptate, bani și o șansă pe care unele zodii nu trebuie să o rateze
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte