Băsescu despre vizitele lui Orban Viktor în România: Dacă nu v-a plăcut, de ce nu l-aţi fluierat?

Preşedintele Traian Băsescu a spus că cei care trebuiau să reacţioneze la vizitele făcute de premierul ungar Orban Viktor în România trebuiau să fie chiar românii din zonele vizitate.
Filip Stan
12 aug. 2013, 08:07
Băsescu despre vizitele lui Orban Viktor în România: Dacă nu v-a plăcut, de ce nu l-aţi fluierat?

Şeful statului a făcut această afirmaţie la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului a românilor de pretutindeni. în contexul în care un participant a imputat oficialităţilor române faptul că îi permit prim-ministrului din Ungaria să facă vizite atât de frecvent în România.

„Un domn profesor era supărat că prim-ministrul Orban circulă prea liber prin România. Dacă nu v-a plăcut, de ce nu laţi fluierat cât a fost aici? Nu o să vină Guvernul să fluiere”, a spus Traian Băsescu.

Preşedintele Traian Băsescu participă, luni, la a XI-a ediţie a Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului, judeţul Harghita, care va avea ca temă principală „România şi românii de la frontiera Uniunii Europene şi NATO”.

Preşedintele executiv al Fundaţiei Naţionale pentru Românii de Pretutindeni, Eugen Popescu, a declarat, duminică, pentru corespondentul Mediafax, că preşedintele Traian Băsescu a fost invitat la dezbaterea „Drepturile minorităţilor din România vs. drepturile minorităţilor româneşti din jurul frontierelor şi din Balcani; Cine este discriminat?”, care va începe, în prima zi a taberei, la ora 11.00.

Potrivit sursei citate, la Universitatea de Vară vor participa aproximativ o sută de persoane, lideri ai organizaţiilor româneşti din jurul frontierelor ţării şi din Balcani (Bulgaria, Serbia, Ungaria, Ucraina, Albania), dar şi din Diaspora românească (Italia şi Franţa).

„O delegaţie puternică va veni şi din Basarabia şi va fi formată din parlamentari, jurnalişti, studenţi şi elevi”, a spus Eugen Popescu.

Din România, au fost invitaţi să participe la lucrările celei de-a XI-a ediţii a Universităţii de Vară parlamentari din tot spectrul politic, precum şi miniştri din Guvernul Ponta.

„Temele vor fi, ca de obicei, unele extrem de percutante care vor scote la iveală realităţi dramatice din comunităţile româneşti, de multe ori mascate sau nebăgate în seamă de presa românească. Au fost invitaţi înalţi demnitari ai statului român, membri ai Parlamentelor de la Bucureşti şi Chişinău, lideri ai românilor de pretutindeni, profesori, jurnalişti, cercetători”, a afirmat preşedintele executiv al Fundaţiei Naţionale pentru Românii de Pretutindeni.

Tot luni, vor avea loc dezbateri pe temele: „Reunirea Basarabiei cu România, obiectiv major al românilor. Dar al României? Integrarea europeană a R. Moldova prin reunirea cu România, soluţie românească a stabilizării frontierei UE şi NATO” şi „Comunităţile româneşti din vecinătate şi din Balcani între deznaţionalizare şi integrare europeană”.

Printre alte subiecte care vor fi analizate, pe parcursul săptămânii viitoare, de către lectorii invitaţi la seminarii, se vor afla „Politica partidelor politice faţă de românii de pretutindeni – un eşec sau un succes?”, „Implicaţiile regionalizării asupra românilor din Covasna, Harghita şi Mureş; Autonomia teritorială pe criterii etnice a aşa-zisului Ţinut Secuiesc – formă actualizată a experimentului stalinist al Regiunii Autonome Maghiare” şi „Politica partidelor faţă de românii din zonele multietnice şi pluriconfesionale din România”.

Participanţii la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului vor avea prilejul, de asemenea, să viziteze expoziţii de icoane pe sticlă şi de carte (cu vânzare), să participe la lansări de carte, la dezbateri libere şi la drumeţii. Din program nu vor lipsi momentele folclorice şi „Seara românească”.

Ediţia din acest an a Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului este organizată de Centrul Cultural Topliţa, în parteneriat cu Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni din Bucureşti, Centrul European de Studii Covasna-Harghita din Sântu Gheorghe, cu sprijinul Departamentului Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni (DPRRP) şi al Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei.

Finanţarea este asigurată parţial de DPRRP, parţial din sponsorizările atrase de organizatori.

 

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Scene incredibile în cantonamentul Universităţii Craiova! Jucătorul a venit în tricoul FCSB-ului şi i-a lăsat mască pe toţi. Exclusiv
Capital.ro
Decizie importantă pentru toate asociațiile de proprietari. Chirie pentru boxe sau fostele ghene de gunoi
Playtech.ro
Aplicația de lanternă descărcată de milioane acum 10 ani ascundea ceva grav: cazul care a atras atenția autorităților
Adevarul
Ce putere nu ar trebui să aibă niciodată președintele SUA. Avertismentul lui Barack Obama: „Aceasta este linia roșie”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Ioan Isaiu înainte să moară: ,,Urmează o injecție”
iamsport.ro
”Nu știi nimic, ești pe altă planetă!”. Anghel Iordănescu, acuzat că nu l-a oprit pe Miodrag Belodedici să fugă din țară: ”A fost groaznic!”
MediaFlux
Horoscop financiar pentru săptămâna 11-17 mai 2026. Cele patru zodii care vor câștiga o sumă mare de bani
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi