Băsescu, IRONIZEAZĂ sesizarea Parchetului pe petiţia PMP: O fi fost falsă şi semnătura mea, ce să zic

Preşedintele Traian Băsescu a refuzat duminică să comenteze sesizarea Parchetului General de către Guvern cu privire la posibile infracţiuni săvârşite în cazul petiţiei colective depuse de Partidul Mişcarea Populară privind acciza pe carburanţi, rezumându-se doar a afirma, ironic, că probabil şi semnătura sa de pe acest document este falsă. Dintre cele 300.000 de semnături invocate de PMP, doar 2.700 au fost identificate ca fiind valabile. Printre cei care "au semnat" petiţia iniţiată de PMP apar şi persoane decedate în urmă cu mai mulţi ani.  
Filip Stan
27 apr. 2014, 11:41
Băsescu, IRONIZEAZĂ sesizarea Parchetului pe petiţia PMP: O fi fost falsă şi semnătura mea, ce să zic

„O fi fost falsă şi semnătură mea, ce să zic?”, a declarat Băsescu, după ce a participat la o dezbatere organizată de Fundaţia Mişcarea Populară.

Corpul de control al prim-ministrului va sesiza Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la posibile infracţiuni săvârşite în cazul petiţiei colective depuse la Guvern de Partidul Mişcarea Populară prin deputatul Daniel Geantă, informează Biroul de presă al Executivului.

În urma documentării efectuate de Corpul de control al premierului, din dispoziţia prim-ministrului, a rezultat o notă de informare în care se arată că petiţia colectivă ‘PARTIDUL MIŞCAREA POPULARĂ STRÂNGE SEMNĂTURI ÎMPOTRIVA SCUMPIRII BENZINEI ŞI MOTORINEI. SEMNEAZĂ Şl TU!’ nu conţine ‘300.000 de semnături’ cum s-a afirmat de iniţiatorii demersului şi că ‘numărul total de rubrici cu ‘semnături’ din petiţia colectivă, inclusiv cele inexacte sau incomplete, este de 213.983′.

Inspectorii guvernamentali au constatat că ‘sesizarea numărului de 206.251 persoane înscrise în listele cu antetul Partidului Mişcarea Populară doar cu nume, prenume şi localitatea de domiciliu sau de reşedinţă, fără alte date de natură a permite identificarea, nu poate fi luată în considerare’.

În concluziile notei de informare inspectorii guvernamentali au mai reţinut că ‘doar în cazul unui număr de 3.468 de rubrici cu ‘semnături’ au fost menţionate date de natură a permite identificarea petiţionarilor’.

‘Din numărul total de 3.468 persoane la care au fost menţionate date de natură a permite identificarea acestora au fost identificate 2.748 persoane, acestea putând fi considerate petiţionari conform prevederilor legale dacă au semnat, în realitate, petiţia colectivă iniţiată şi susţinută de Partidul Mişcarea Populară. Un număr de 255 persoane au fost înscrise în listele cu ‘semnături’ cu acte de identitate care aparţin, în realitate, altor persoane. Au fost identificate 12 (douăsprezece) situaţii în care ‘semnatarii’ petiţiei colective iniţiată şi susţinută de Partidul Mişcarea Populară decedaseră anterior datei de întocmire a listelor’, se precizează în documentul Corpului de control al prim-ministrului.

Cât priveşte prezenţa pe listele de semnături de susţinerea a petiţiei a unor persoane decedate, Corpul de control a constatat că ‘au fost utilizate date de identitate neadevărate care nu erau în concordanţă cu situaţia la zi a titularilor şi, în mod evident, în absenţa ‘semnatarilor’ listelor (decedaţi de mai mulţi ani)’.

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Șeful din SuperLiga a anunțat în direct că el se dă la o parte dacă vine Neluțu Varga investitor. Exclusiv
Capital.ro
Ai datorii la ANAF? Cum verifici gratuit, online, situația fiscală în doar câteva minute
Playtech.ro
Ai garaj, anexă sau terasă nedeclarată? Amenzile și taxele care îi sperie pe proprietari în 2026
Adevarul
„Mi-a aruncat numărul în prăpastie”. Pățania unui turist român în Thassos: a parcat într-o zonă unde era interzis, iar un localnic i-a smuls plăcuța de înmatriculare
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Dan Șucu își vinde fotbalistul în Bundesliga pentru 1.000.000 de euro
MediaFlux
Acte urgente care trebuie la ANAF. Românii au termen până săptămâna viitoare
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România