Băsescu: Uniunea Europeană nu are pârghii să gestioneze derapajele, nu este suficient de solidară şi unitară

Preşedintele Traian Băsescu a declarat duminică seară că Uniunea Europeană nu are pârghii să gestioneze derapajele, cum este cel din Ucraina şi nu este suficient de solidară şi unitară.
Iulian Tudor
13 apr. 2014, 21:07
Băsescu: Uniunea Europeană nu are pârghii să gestioneze derapajele, nu este suficient de solidară şi unitară

„Eu, de la instalarea administraţiei Obama, când am înţeles că SUA se retrag din Europa de Est şi se concentrează pe Asia-Pacific, i-am atenţionat pe aliaţii noştri americani că este o greşeală strategică. De ce? Pentru că UE nu e încă suficient de solidară şi unitară pentru a substitui lipsa din regiune a Statelor Unite din punct de vedere al securităţii cât şi din punct de vedere al dezvoltărilor democratice. Au fost ţări, şi nu aş vrea să dau nume, chiar în apropierea noastră, care sunt puse sub semnul întrebării de Bruxelles ca urmare a unor dezvoltări nedemocratice de la ei. Aţi văzut vreun efect? Deci UE n-are pârghii să gestioneze derapajele, sunt prea slabe acele pârghii de care dispune”, a spus Băsescu la Realitatea Tv.

Băsescu: Eu sunt departe de a fi un anti-rus. Dar nu pot să nu văd realitatea, chiar dacă supăr Moscova

El a adăugat că România are o importanţă crucială în regiune, că are în primul rând potenţial, deci are ce oferi şi din punct de vedere al intelligence şi din punct de vedere militar suntem a doua putere din regiune după Ucraina.

În altă ordine de idei, preşedintele a afirmat că mesajul Victoriei Nuland despre corupţia şi oligarhii din mai multe părţi ale Europei Centrale şi de Est nu este adresat României.

„Acela este un mesaj regional, pentru ţările din regiune şi el a fost în primul rând stimulat de situaţia din Ucraina. (…) Slavă Domnului că noi nu am ajuns la nivelul de corupţie la care a ajuns Ucraina, noi am declanşat procesele de a stopa înrădăcinarea corupţiei ca sistem de guvernare în 2005”, a susţinut Băsescu.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Căutări intensificate în Bacău pentru găsirea minorei Neculcia Andreea Elena. Polițiștii au mobilizat noi forțe și un elicopter
Fanatik.ro
Antonio Folha e out de la CFR Cluj! Reacția șoc a lui Cadu. Exclusiv
Capital.ro
Caniculă într-o parte a țării, vijelii în alta. Harta fenomenelor meteo anunțate de meteorologi
Playtech.ro
Avertisment pentru turiști: cele cinci escrocherii cu taxiuri care îți pot goli portofelul în vacanță
Adevarul
„Taxa de turist” sau prețul normal al vacanței? „Nu vă obligă nimeni să cumpărați. Prețurile astea există pentru că cineva le plătește”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Șapte persoane și-au pierdut viața după ce un adolescent a deschis focul într-o școală din Thailanda. Și-ar fi împușcat bunicii și mai mulți profesori
iamsport.ro
Bombă! Nu Edi Iordănescu! Nelu Varga a ofertat un alt antrenor român după dezastrul cu Tromso
MediaFlux
Sărbătoare în calendar, Sfânta Teodora de la Sihla. Rugăciunea specială care se spune în această zi
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România