BCR măreşte avansul la creditul ipotecar la 35%

Banca Comercială Română (BCR) mărește la 35% avansul minim la creditele ipotecare/imobiliare Casa Mea, concomitent cu majorarea la 45.000 de lei a sumei minime care poate fi împrumutată și cu scăderea la 25 de ani a perioadei maxime de rambursare a creditului, informează banca, într-un comunicat de presă.
Filip Stan
09 mai 2016, 10:10
BCR măreşte avansul la creditul ipotecar la 35%

Toate aceste decizii se aplică din 9 mai și sunt generate de „noul context legislativ care permite clienților să renunțe la dreptul de proprietate asupra imobilului care constituie garanția creditului acordat în vederea stingerii datoriei către bancă”, subliniază BCR.

Până acum, suma minimă care putea fi împrumutată era de 22.000 lei, iar perioada maximă de rambursare a creditului de 30 de ani.

Condițiile și caracteristicile pentru creditul Prima Casă nu vor suferi nicio modificare.

„Ne aflăm într-un context economic în care prioritatea noastră, a tuturor, trebuie să rămână stabilitatea României prin atragerea permanentă de capital și prin creșterea resurselor de dezvoltare, iar băncile au rolul de a susține producerea de valoare în societate, însă la fel ca întreaga societate, nu pot evolua într-un cadru care restrânge capacitatea de valorificare a potențialului de susținere. BCR va monitoriza îndeaproape piața și impactul legislației în vederea ajustării adecvate a politicilor de creditare„, a declarat Dana Demetrian, vicepreședite Retail&Private Banking, BCR.

Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, incluzând operațiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie și piețe de capital), precum și societățile de profil de pe piața leasingului, pensiilor private și a băncilor de locuințe, precizează comunicatul citat.

La începutul săptămânii trecute, alte două bănci au anunțat mărirea avansului la creditele ipotecare în urma apariției actului normativ privind darea în plată. Este vorba despre BRD și Alfa Bank. BRD Groupe Societe Generale a introdus oferta diferențiată, pentru creditele în valoare de până la 250.000 de euro avansul fiind de 35%, iar pentru împrumuturile peste acest plafon avansul este de 15%. Alpha Bank a publicat noile condiții pentru împrumuturile pentru locuințe, cu avans de 30% pentru creditele în lei și de 40% pentru cele în euro, indiferent de suma împrumutată.

Tonul majorării avansului pentru creditele ipotecare a fost dat de Raiffeisen Bank, încă din perioada dezbaterilor pe marginea Legii, la 35% pentru împrumuturile în lei și la 40% la euro.

Ulterior, Bancpost, Garanti Bank și Intesa Sanpaolo Bank au publicat noile condiții de creditare ipotecară, din care reiese creșterea avansurilor pentru aceste împrumuturi. Astfel, Bancpost percepe un avans de 33% pentru ipotecarele în lei și 43% pentru cele în valută, Garanti Bank are avans de 40% la euro, dar l-a menținut la 15% pentru lei, iar Intesa Sanpaolo Bank a majorat avansul pentru creditele ipotecare în lei de la 15% la 25%.

Legea privind darea în plată a fost publicată în Monitorul Oficial joi, 28 aprilie, și urmează să intre în vigoare la 15 zile de la publicare, respectiv pe 13 mai.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cine i-ar fi deschis frizeria lui Ionuț Mocăniță de la Insula iubirii, de fapt. Ispita Rebecca Toma l-a dat de gol
Fanatik.ro
Culisele rupturii CSM București – Bojana Popovic! De ce a fost acuzată antrenoarea din Muntenegru
Capital.ro
ANSVSA a aplicat amenzi de peste 1,15 milioane de lei în industria alimentară. Inspectorii au descoperit nereguli la produsele comercializate
Playtech.ro
Peste jumătate dintre comunele mici din România ar putea fi comasate. Reforma vizează și orașele mici. Ce se întâmplă cu primăriile
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
Uluitor! Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
MediaFlux
Carambol în Bulgaria cu 12 morți și 58 de răniți în două accidente în lanț. Un român, printre răniți, confirmă MAE. Peste 70 de mașini implicate | Video
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România