Beat şi fără permis, a lovit cu maşina patru persoane. Accidentul s-a produs în timp ce era urmărit de poliţie

Un şofer băut şi fără permis de conducere a provocat un accident rutier, sâmbătă seară, în localitatea Albota din judeţul Argeş. Bărbatul, care conducea un autoturism în care se afla şi un copil, a refuzat să oprească la semnalul poliţiştilor, iar după aproximativ un kilometru a lovit trei pietoni care coborau dintr-o maşină.
Ionela Marcu
07 oct. 2017, 18:47
Beat şi fără permis, a lovit cu maşina patru persoane. Accidentul s-a produs în timp ce era urmărit de poliţie

Reprezentanţi ai Poliţiei Argeş au declarat pentru News.ro că şoferul a refuzat că oprească la semnalul poliţiştilor rutieri, iar aceştia au urcat în autospecială şi au pornit după el. La aproximativ un kilometru de locul în care poliţiştii încercaseră să îl oprească, şoferul a ieşit de pe banda de mers şi, în faţa ului local, a lovit trei persoane care tocmai coborau dintr-un autoturism.

În urma accidentului, toţi cei trei pietoni au fost răniţi, fiind duşi la spital. Ei erau conştienţi şii cooperanţi în mometul în care au fost preluaţi de către echipajele medicale. Şi copilul aflat în autoturism alături de şoferul care a provocat a fost rănit, el fiind dus de un echipaj SMURD la Spitalul de Pediatrie din Piteşti.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
O femeie din Rusia a cucerit Everestul fără tub de oxigen. Puțini știu că este soția unui celebru sportiv
Capital.ro
Ambasada Rusiei reacționează după explozia dronei în Portul Constanța și critică poziția MApN
Playtech.ro
Poate un avion să aterizeze în siguranță dacă are o defecțiune la trenul de aterizare?
Adevarul
Cât vei plăti în plus pentru comenzile de pe Temu și Shein de la 1 iulie. Exemple concrete de calcul
wowbiz.ro
Scena sfâșietoare cu soția polițistului din Piatra Neamț, ucis de propriul fiu. S-a așezat pe jos, la căpătâiul lui, împietrită de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Valentina Pelinel, în pericol? Cristi Borcea, mărturii fără perdea: ”Le-am înșelat și le-am lăsat. Eu sunt cel mai important”
MediaFlux
Medicul Ștefan Busnatu, propunerea pentru Sănătate din guvernul Tomac, vedetă pe Instagram! Vorbește despre inimă la bustul gol VIDEO
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți