Bebeluş decedat la doar 24 de ore de la naştere. Familia acuză medicii de moartea copilului

Familia unui copil născut săptămâna aceasta la Spitalul de Obstetrică-Ginecologie din Ploieşti şi care a murit după 24 de ore acuză medicii pentru decesul bebeluşului, depunând plângere la Poliţie, care a deschis o anchetă în acest caz. Părinţii spun că, timp de câteva ore, din momentul în care starea copilului s-a înrăutăţit şi până la deces, nu li s-a zis cât de grav este, conducerea maternităţii spunând că ”s-au respectat toate procedurile”.
Alina Costache
24 feb. 2017, 10:18
Bebeluş decedat la doar 24 de ore de la naştere. Familia acuză medicii de moartea copilului

Copilul s-a născut în 20 februarie, la Spitalul de Obstetrică-Ginecologie din Ploieşti şi a decedat după aproximativ 24 de ore.

Tatăl copilului, Andrei Sfetcu, susţine că încă de la naşterea copilului medicii de la Ploieşti i-au asigurat că acesta este sănătos şi că nu are probleme, iar câteva ore mai târziu li s-a spus că starea bebeluşului este foarte gravă, acesta murind în scurt timp.

„Ne-a şocat, pur şi simplu. Să nască un copil perfect sănătos, să ne asigure că este bine şi la ora 6 dimineaţa să nu anunţe absolut pe nimeni că starea copilului s-a deteriorat. Ne-au spus că au sunat salvarea de la ora 6 dimineaţa şi în jurul orei 10.30 – 11.00 a decedat copilaşul şi nici la momentul acela nu a venit salvarea să putem să-l mutăm la Giuleşti. Ce este aici este ceva de nedescris, să lase copiii nesupravegheaţi atâtea ore. Înţeleg, au ture de noapte, dar un copil nou-născut nu poate fi lăsat nesupravegheat”, spune tatăl copilului, potrivit News.ro.

Bărbatul a povestit că, de la naştere şi până în momentul în care au aflat că starea bebeluşului este foarte gravă, rudele sale au mers în repetate rânduri la spital, unde iniţial li s-a spus că acesta este în stare bună, pentru ca în dimineaţa zilei de 21 februarie să fie anunţaţi că starea copilului e foarte gravă.

„Ne-au asigurat că starea lui este foarte bună, că este bine. (…) Ni s-a spus «copilul este în regulă, a plâns ca un copil în regulă, a respirat cum trebuie şi dintr-o dată, la ora 6 dimineaţa, starea lui s-a agravat». Un total dezinteres din partea lor. Abia aşteptam copilul acesta şi uitaţi ce se poate întâmpla din cauza acestor medici care nu-şi dau interesul deloc”, a mai spus Andrei Sfetcu.

Bărbatul susţine, de asemenea, că medicul care a făcut operaţia de cezariană nici nu a venit să discute cu familia şi că a ieşit doar o asistentă medicală care i-a spus că „copilul este bine şi a primit nota 8”. Andrei Sfetcu a povestit că soţia sa este într-o stare „deplorabilă” şi a avut un şoc în momentul în care a primit vestea morţii bebeluşului său.

„Spitalul e dotat cu canapele, ei stau şi se uită la televizoare şi copiii sunt lăsaţi în voia sorţii”, susţine tatăl.

Rudele celor doi părinţi spun că la naştere bebeluşul avea 3,8 kilograme şi că mama a urmărit sarcina aşa cum trebuia.

„Li s-a spus că are o evoluţie un pic mai înceată, dar e din cauză că s-a născut foarte mare, dar să nu ne facem griji, că e ok. (…) Poate ne aude şi ministrul Sănătăţii: la Ploieşti, noi suntem trataţi ca nişte câini, poate îşi amintesc şi dânşii că sunt spitale şi la Ploieşti”, a spus unchiul copilului mort.

Rudele celor doi părinţi au declarat că în spital li s-a spus că „bebeluşii mai şi mor”.

Managerul unităţii sanitare, Alexandru Gheorghe, susţine că în cazul copilului mort au fost respectate toate protocoalele şi că acestuia i s-au făcut manevre de resuscitare timp de peste o oră.

„Acest eveniment nefericit s-a produs pe 21 februarie, în dimineaţa acestei zile. Este vorba despre un nou-născut care a decedat în condiţiile în care a suferit de o insuficienţă respiratorie. Am procedat la efectuarea unei analize a acestui caz, au fost contactaţi şefii de secţii, li s-a solicitat punctul de vedere, iar analiza urmează să fie finalizată după ce se obţine rezultatul de la Serviciul de Medicină Legală. Din analizele efectuate s-a constatat că s-au respectat întocmai procedurile specifice în astfel de situaţii”, susţine managerul maternităţii din Ploieşti.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Prahova, Marian Popescu, a declarat că din partea familiei a fost depusă o reclamaţie la Poliţia Municipiului Ploieşti şi că poliţiştii fac verificări în urma sesizării.

Citeşte şi Bebeluş mort după botez, părinţii beţi petreceau lângă el

 

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Ce s-a ales de fostul jucător căruia Gigi Becali îi interzisese să mai dribleze la FCSB. Astăzi, a ajuns să spele mașinile bogaților
Capital.ro
Mihai Gâdea provoacă valuri în televiziune. Scandalul ar fi fost unul național: S-a încercat să fiu cumpărat cu geanta de bani
Playtech.ro
Programul supermarketurilor de Crăciun. Ce magazine sunt deschise pe 24, 25 și 26 decembrie
Adevarul
Val de concedieri la o fabrică din România, imediat după Sărbători
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
BREAKING NEWS Un avion s-a prăbușit pe un aeroport din SUA! Nu există supraviețuitori
iamsport.ro
A fost bairam! Supărarea ține puțin în Oltenia: jucătorii au aruncat cu bani în lăutari după eșecul din Conference League
MediaFlux
Bonus pentru românii care și-au plătit impozitele la timp. Anunțul Ministerului Finanțelor
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet