Becali exultă! MApN a tăiat cu 30% alocarea bugetară către CSA Steaua: „Obiectivul rămâne promovarea echipei în prima ligă”

MApN precizează miercuri că, deși bugetul CSA Steaua a fost redus inițial cu 30%, cea mai mare parte a banilor a fost returnată în luna iulie.
Viorel Dobran
19 aug. 2026, 18:13
Becali exultă! MApN a tăiat cu 30% alocarea bugetară către CSA Steaua:
Gigi Becali, derapaj verbal la adresa lui Florin Talpan. L-a jignit grav pe juristul celor de la CSA Steaua

Ministerul Apărării Naţionale a anunţat, miercuri, într-un comunicat referitor la bugetul CSA Steaua, că în cazul cluubului alocarea bugetară a fost diminuată cu 30 la sută la începutul anului şi că reoganizarea grupării nu s-a încheiat în timp util, astfel că în iulie a fost virată clubului cea mai mare parte din bugetul nealocat la începutul anului. Drept urmare, nu este afectată nicio activitate sportivă de performanţă şi sunt asigurate plata obligaţiilor contractuale asumate, participarea la competiţiile prevăzute în calendarele sportive şi cheltuielile necesare desfăşurării activităţii clubului până la finalul anului, precizează MApN.

Daniel Oprița și-a dat, din nou, demisia de la Steaua: „Aștept să mi-o accepte! Sunt stresat, nu mai pot să dorm”/ Cum vrea Radu Miruţă să ajute echipa să promoveze în Superligă

Ministerul menţionează că obiectivul echipei de fotbal rămâne promovarea în prima ligă, “pentru care este necesară modificarea cadrului legislativ care să permită acest lucru, etapă de realizat de îndată ce va fi învestit un guvern cu puteri depline”.

“Precizări MApN referitoare la bugetul CSA Steaua

Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la bugetul CSA Steaua, Ministerul Apărării Naţionale face următoarele precizări:

La începutul anului 2026, având în vedere nevoia de reorganizare a CSA Steaua, alocarea bugetară a clubului a fost diminuată cu 30 la sută.

Întrucât reorganizarea nu s-a încheiat în timp util, fiind replanificată să se finalizeze în luna octombrie a acestui an, cea mai mare parte din bugetul nealocat la începutul anului a fost virată înapoi clubului în luna iulie.

După alocarea înapoi a acestor bani, nu este afectată nicio activitate sportivă de performanţă. Sunt asigurate plata obligaţiilor contractuale asumate, participarea la competiţiile prevăzute în calendarele sportive şi cheltuielile necesare desfăşurării activităţii clubului până la finalul anului.

Reorganizarea are ca obiectiv eficientizarea activităţii clubului, clarificarea responsabilităţilor şi identificarea unor soluţii care să permită dezvoltarea pe termen lung a activităţii sportive.

Steaua București revine în fotbalul românesc. Lovitură devastatoare pentru Gigi Becali, decizie de ultima oră luată de FRF

Ministerul Apărării Naţionale acordă o atenţie deosebită situaţiei Clubului Sportiv al Armatei Steaua şi identificării celor mai bune soluţii pentru asigurarea unui cadru de funcţionare eficient, sustenabil şi adaptat obiectivelor de performanţă sportivă ale clubului.

În acest sens, ministrul apărării naţionale a subliniat că „obiectivul rămâne promovarea echipei de fotbal a CSA Steaua în prima ligă pentru care este necesară modificarea cadrului legislativ care să permită acest lucru, etapă de realizat de îndată ce va fi învestit un guvern cu puteri depline”.

Ministerul Apărării Naţionale urmăreşte în permanenţă modul în care sunt utilizate resursele alocate şi analizează soluţiile necesare pentru ca activitatea CSA Steaua să se desfăşoare în condiţii de eficienţă, transparenţă şi sustenabilitate financiară”, este comunicatul MApN.
Daniel Opriţa a anunţat marţi că şi-a dat demisia din cauza situaţiei de la CSA Steaua

Antrenorul Daniel Opriţa a anunţat în urmă cu o zi că echipa CSA Steaua este într-o situaţie foarte dificilă, el menţionând reducerea bugetului şi adăugând că şi-a dat demisia.

„Suntem într-o situaţie foarte dificilă şi să vedem dacă putem ieşi din ea. S-a redus bugetul şi suntem foarte puţini. Dacă nu aducem 4-5 jucători, retrogradăm. Ştiu că aşa e, chiar nu avem cum. Eu am 12 seniori, doi care erau juniori şi i-am trecut la seniori, pe Călugărescu şi Barbu, dintre care 6-7 sunt accidentaţi şi ar trebui să facă pauză de la antrenamente două săptămâni. Azi am făcut antrenament cu 14 jucători, dintre care 7 juniori, care mâine joacă la tineret. Eu mâine nu fac niciun antrenament pentru că am doar 5 jucători şi nu ştiu dacă pot să fac un 11 cu Csikszereda.

A venit bugetul foarte târziu şi nu sunt bani. Contractele s-au făcut foarte târziu. Eu le-am spus de la finalul sezonului. Nu e nici guvern, poate mai primeam bani la rectificare. Totul s-a scumpit, au crescut toate taxele. Bărbulescu a plecat ca să mai economisim puţin. Eu mi-am dat demisia şi scris şi verbal. Mi-au respins-o. Aştept să mi-o accepte pentru că eu nu ţin de scaunul ăsta. Sunt o victimă colaterală la tot ce s-a întâmplat în ultimii ani. Aştept să iasă cineva din club şi să spună lucrurile astea”, a spus Opriţa, potrivit fanatik.ro.

 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Mitică Dragomir dezvăluie discuția avută cu Gică Hagi: “Răzvan Burleanu i-a tras batista prin gură!”
Capital.ro
A muncit aproape 28 de ani, dar pensia lui a rămas la 1.088 de lei. Ce apare în decizia de recalculare
Playtech.ro
Câte zile de concediu medical poate da medicul de familie și câte poate da specialistul. Regulile din 2026
Adevarul
Câți bani cash ar trebui să avem puși deoparte. Diferenţa dintre „fondul de urgenţă” şi „fondul de rezervă”, explicată de un expert
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
MediaFlux
Primești bani de la părinți, prieteni sau rude? Când poate cere ANAF explicații și în ce situație se aplică impozitul de 70%
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte