Berea mai ieftină cu 20% pe timpul Campionatului Mondial! Anunţul făcut chiar de preşedintele ţării!

Președintele Ecuadorului, Daniel Noboa, a anunțat joi că prețul berii, cea mai consumată băutură alcoolică din țară, va fi redus cu 20% pe perioada Cupei Mondiale de fotbal 2026.
Filip Stan
12 iun. 2026, 20:04
Berea mai ieftină cu 20% pe timpul Campionatului Mondial! Anunţul făcut chiar de preşedintele ţării!
Berea mai ieftină cu 20% pe timpul Campionatului Mondial! Anunţul făcut chiar de preşedintele ţării!

Decizia prevede și scutirea de la taxa specială de consum pentru mai multe băuturi, inclusiv berea, pe durata turneului. Anunțul a fost făcut în timpul inaugurării unui proiect rutier din provincia Guayas, o zonă de coastă afectată de conflicte între grupări de trafic de droguri. “Preţul berii va scădea astfel cu peste 20%”, a adăugat Daniel Noboa, conform as.ro.

Măsura va fi valabilă până pe 19 iulie, data finalei competiției găzduite de Mexic, Statele Unite și Canada, și se aplică și vinului, deși acesta este mult mai puțin popular în Ecuador.

Citgeşte şi: Cupa Mondială 2026. Top 10 cel mai bine plătiți antrenori. Gică Hagi e mic copil pe lângă ”premianții” competiției

Țara sud-americană se pregătește să participe la a cincea sa Cupă Mondială, urmând să debuteze duminică împotriva selecționatei Coastei de Fildeș.

Îmbrăcat în tricoul galben al echipei naţionale, preşedintele Daniel Noboa a declarat că “toată lumea este deja mai concentrată pe fotbal decât pe orice altceva, iar asta este normal, suntem o ţară a fotbalului”. El a prezis că echipa ecuadoriană va ajunge “foarte departe” în competiţie.

Citeşte şi: Cupa Mondială 2026 Programul meciurilor şi transmisiile TV în week-end-ul 12-14 iunie. Ceremonii de deschidere în Canada şi SUA