Beţie fără limite. Fenomenul BINGE DRINKING creşte îngrijorător

Fenomenul 'binge drinking' - ingerarea rapidă a unor mari cantități de alcool - a crescut atât de mult în rândul tinerilor occidentali încât a devenit 'îngrijorător', se arată într-un raport al OECD publicat marți.
Filip Stan
12 mai 2015, 17:58
Beţie fără limite. Fenomenul BINGE DRINKING creşte îngrijorător

În timp ce consumul mediu de alcool a înregistrat în general o ușoară scădere în ultimii 20 de ani în țările Organizației pentru Cooperare și Dezvoltate Economică (OECD), ‘consumul excesiv’ de alcool în rândul tinerilor crește, conform raportului.

‘Nivelurile de ‘consum periculos’ și de ‘supra-alcoolizare episodică’ la tineri, îndeosebi la femei, au crescut în multe țări din OECD’, arată organizația în raportul intitulat ‘Să luptăm împotriva folosirii nocive a alcoolului’.

Un episod de ‘binge drinking’ corespunde ingerării a cinci-opt pahare de alcool la o singură ocazie, cum ar fi o petrecere sau o ieșire în oraș. Un consum ‘periculos’ de alcool înseamnă absorbția a peste 210 grame de de alcool pur pe săptămână la bărbați și peste 140 de grame la femei (un pahar de vin sau o halbă de bere are 10 grame), potrivit Agerpres.

Fenomenul ‘binge drinking’ se datorează parțial faptului că băuturile alcoolizate pot fi cumpărate mai ușor de către tinerii consumatori, afirmă raportul. În plus, ‘produsele alcoolizate concepute special și comercializate pentru a plăcea tinerilor băutori au contribuit și ele la schimbarea atitudinii tinerelor generații față de alcool’, arată OECD. Datorită reclamelor adresate tinerilor, aceste produse sunt asociate cu petreceri, muzică, seducție și sporturi.

Citeşte şi O fetiţă de doi ani, învăţată de părinţi să bea alcool VIDEO

Mai mult, consumul excesiv de alcool ‘este adesea o formă de socializare’ pentru tineri, un mod de a se integra în rândurile celorlalți, menționează raportul, adăugând că tinerii cumpără ‘tot mai mult’ alcool ieftin din supermarketuri chiar înainte să iasă la o petrecere.

‘Tendințele observate la tineri constituie o problemă majoră din punct de vedere social și de sănătate publică’, apreciază OECD. Consumul excesiv duce la riscuri mai mari de accidente, îndeosebi rutiere, și răniri și nu numai atât: cantitățile mari de alcool reprezintă un risc serios pentru sănătate, indiferent de vârstă, potrivit Agerpres.

În Australia, numărul tinerelor de 18-24 de ani spitalizate din cauza alcoolului s-a dublat între 1996 și 2006, în timp ce în Statele Unite numărul tinerilor din aceeași categorie de vârstă internați în spital în comă alcoolică a fost cu 25% mai mare între 1999 și 2008.

În același timp, vârsta primului pahar de alcool și a primei beții a scăzut de la începutul anilor 2000, potrivit unui sondaj realizat în țările membre ale OECD. Proporția băieților care la 15 ani nu au băut niciodată alcool a scăzut de la 44% în 2011 la 30% în 2009, iar a celor care, la aceeași vârstă, s-au îmbătat cel puțin o dată, a urcat de la 30% la 43% în aceeași perioadă.

Citeşte şi Cuplurile care beau împreună rămân împreună, o spune ştiinţa

Acest fenomen intervine în contextul în care consumul mediu de alcool în cele 34 de țări membre ale OECD, estimat la 9,1 litri de alcool pur pe locuitor și pe an, a avut tendința să scadă în ultimii 20 de ani (-2,5% între 1992 și 2012).

Media ascunde însă tendințe divergente îndeosebi în Europa: consumul a crescut în Marea Britanie și Irlanda, dar a scăzut destul de evident în Italia, Franța, Germania, Portugalia și Spania. Printre cei mai mici consumatori de alcool se numără turcii, israelienii și italienii.

OECD cuprinde 34 de țări membre, dezvoltate (Statele Unite, țări din Uniunea Europeană, Australia, Japonia, etc.) și emergente (Mexic, Chile, Turcia, etc.).

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Jucătorii FCSB, îngrijorați de barajul cu Dinamo! Dezvăluiri din vestiar: “Există o teamă! Echipa n-a arătat ok cu Botoșani”
Capital.ro
Lege la bloc în toată România. Proprietarii de apartamente, obligați la plată. Vecinii pot obține despăgubiri zeci de mii de lei
Playtech.ro
Cât câştigă o menajeră în Bucureşti. Salariul poate depăşi 10.000 de lei în anumite condiţii, în 2026
Adevarul
SURSE Cei trei tehnocrați din mintea lui Nicușor Dan. De ce ezită președintele
wowbiz.ro
Răsturnare de situație în cazul crimei din Bihor! Tatăl Alisiei a făcut publice ultimele mesaje ale adolescentei ucise: „Nu mă lasă în pace”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Boala care bagă spaima în părinți. Spitalele din România înregistrează tot mai multe cazuri în rândul copiilor
iamsport.ro
”A zis că retrogradează și a plecat”. Prunea s-a dezlănțuit la adresa unui antrenor român: ”Bă, băiatule, eu nu te-aș mai lua niciodată! Cum să pleci când arde casa?!”
MediaFlux
DIGI, anunț pentru toți clienții din România! Decizia a venit după șapte ani. Intră în vigoare de miercuri, 27 mai
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi