Patrick și-a luat inima în dinți și a făcut pasul cel mare, Bianca Giurcă fiind întrebată dacă vrea să fie soția lui. Răspunsul a fost „DA”, iar totul a avut loc la o nuntă, imediat după ce Bianca a prins buchetul miresei. Cei doi sunt activi pe rețelele de socializare, unde își țin la curent urmăritorii cu activitățile lor. Acum, lucrurile încep să sechimbe pentru ei și să pornească împreună pe un drum nou.
„N-am putut fugi. A prins buchetul!” , a spus Patrick pe rețelele de socializare.
Vezi această postare pe Instagram
Totuși, cu câteva ore în urmă, Bianca a venit cu clarificări privind cererea în căsătorie, declarându-se nemulțumită de faptul că a fost cerută cu inelul lui Cornel, neavând pe deget până acum propria bijuterie.
„Realitatea e că am fost cerută în căsătorie cu inelul de logodnă a lui Cornel și Patrick consideră că e o chestie foarte naturală și că ar trebui să rămână treaba asta, ca și cererea lui în căsătorie, doar că vreau inelul meu!! Nu am niciun inel”, a spus ea, într-un videoclip postat pe Story.

În urmă cu câteva săptămâni, Bianca a vorbit despre o schimbare importantă pe care a făcut-o în viața ei, fiind vorba despre un complex pe care îl avea de foarte mult itmp.
„Așa arată dinții mei acum. Sus am fix aceeași formă pe care am avut-o înainte să pun fațetele, jos i-am făcut un pic mai drepți pentru că dinții pe care i-ați văzut la mine nu erau naturali, cel puțin cei de sus.
Eu aveam fațete în partea de sus aceeași culoare ca a dinților mei, de aceea nu vă dădeați seama. Înainte de fațetele respective am purtat aparat dentar. Aveam dinții drepți, mai puțin un dinte care era ieșit în afară și jos erau puțin strâmbi. Am purtat aparatul respectiv, mi s-au îndreptat dinții, dar mie, atunci când mi-au pus aparat, nu mi-au scos măselele de minte. Mi s-au îndreptat, iar pentru că nu aveau loc, au început să se strâmbe, să revină la forma lor inițială.
Dinții au fost întotdeauna cel mai mare complex al meu. Mulți nu știu că eu aveam dinții strâmbi pentru că eu râdeam pe o parte. Ridurile mele de expresie sunt mai evidente în partea stângă. Am avut dinții strâmbi, am purtat aparat dentar, s-au strâmbat la loc. Aveam partea de sus dreaptă pentru că aveam fațetele, dar partea de jos începea să se strâmbe din ce în ce mai mult.”, a mai spus Bianca Giurcă.