Bilanţ înfiorător al autorităţilor din Mariupol, după bombardamentul ruşilor asupra teatrului. 300 de oameni au murit sub dărâmături

Primăria oraşului Mariupol estimează, pe baza unor relatări ale martorilor, că aproximativ 300 de persoane au murit în clădirea teatrului local, bombardată de aviaţia rusă la 16 martie în timp ce sute de persoane se adăposteau înăuntru.
Daniel Spătaru
25 mart. 2022, 13:51
Bilanţ înfiorător al autorităţilor din Mariupol, după bombardamentul ruşilor asupra teatrului. 300 de oameni au murit sub dărâmături

Unii martori au informaţii conform cărora circa 300 de persoane au murit în Teatrul Dramatic din Mariupol în urma unui bombardament al unui avion rus. Încă nu ne vine să credem. Încă vrem să credem că toată lumea a reuşit să scape. Însă mărturiile celor care se aflau înăuntrul clădirii în momentul acestui act terorist spun contrariul„, a scris vineri primăria din Mariupol pe contul său de Telegram, citat de Daily Mail.

Clădirea era folosită ca unul din principalele adăposturi din oraşul asediat Mariupol, dar a fost lovită de un atac aerian al Rusiei la 16 martie.

Estimările privind numărul de persoane care se adăposteau în teatru variază între 800 şi 1.300.

Citeşte şi Concluzia amară de la summit-ul UE, anunţată de premierul Poloniei: „Din păcate aceste trei ţări nu vor să rupă relaţiile comerciale cu Rusia”

Fotografii aeriene făcute înainte de atac au arătat că în faţa şi în spatele clădirii teatrului, pe pământ, era scris cu litere mari cuvântul ‘copii’ în rusă.

„Ocupantul ştia ce atacă. Ştia care ar putea fi consecinţele, dar cu toate acestea peste acest loc au căzut bombe”, a mai precizat primăria.

Mariupol, oraş din sud-estul Ucrainei care înainte de război avea circa 450.000 de locuitori, se află sub un atac aproape permanent al forţelor ruse de la începutul lunii martie, imaginile din satelit arătând distrugeri semnificative în zonele rezidenţiale.

Citeşte şi Televiziunea naţională din Polonia a prezentat o hartă cu Ucraina divizată, regiunea Cernăuţi ar trece la România. „Occidentul e pregătit să împartă Ucraina”, acuză un deputat de la Kiev

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Mesajul emoționant transmis de mama Rebecăi, fetița din Bacău care și-a pierdut viața: „Îngerașul meu…”
Fanatik.ro
Jucătorul de la CFR Cluj dorit de Pancu la Rapid a notificat clubul. Poate ajunge gratis în Giulești! Exclusiv
Capital.ro
ANM schimbă prognoza: furtuni puternice după caniculă. Harta avertizărilor pentru următoarele trei zile
Playtech.ro
Locurile de muncă devin tot mai greu de găsit. Ce spun românii despre interviuri, concedieri și salarii: „Ce șanse mai avem?”
Adevarul
Inteligența artificială transformă departamentele de resurse umane. Milioane de locuri de muncă ar putea fi afectate
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un fotbalist de doar 15 ani a fost împușcat mortal chiar în timpul meciului
iamsport.ro
Zi decisivă pentru Rapid. Sunt șanse ca giuleștenii să facă transferul mult așteptat
MediaFlux
Horoscop 6 august. Ziua în care adevărul iese la suprafață. Zodiile care iau decizii importante și cele care primesc o surpriză neașteptată
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România