Bilete la teatru cu cinci lei, în cadrul campaniei de promovare „Luna plină de teatru”

Preţurile biletelor la spectacolele Teatrului Clasic "Ioan Slavici" din Arad au fost reduse la un sfert, începând de luni, timp de o lună, perioadă în care se vor juca 20 de piese la care intrarea va costa cinci lei, în cadrul unei campanii de promovare a activităţii instituţiei.
Iulian Tudor
06 ian. 2014, 12:34
Bilete la teatru cu cinci lei, în cadrul campaniei de promovare

Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad reia, începând cu 7 ianuarie şi până în 6 februarie, campania de promovare a activităţii instituţiei, iniţiată în 2013, care se numeşte „Luna plină de teatru” şi în cadrul căreia preţul biletelor a fost redus la un sfert, respectiv de la 20 de lei la 5 lei, scrie Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Mihaela Balint, prima ediţie a acestui program de promovare a avut succes, sala fiind plină la toate spectacolele.

„Este un proiect ambiţios, care s-a bucurat de un succes neaşteptat anul trecut. La această ediţie avem programate 20 de producţii noi şi mai vechi care au făcut de-a lungul timpului săli pline, avantajul de acum al spectatorilor fiind preţul special valabil timp de o lună”, a declarat Mihaela Balint.

Biletele au fost puse în vânzare luni şi pot fi achiziţionate din timp pentru oricare dintre spectacolele programate, prima piesă de teatru din cadrul campaniei urmând să se joace marţi, de la ora 19.00, fiind vorba de „A douăsprezecea noapte”, de William Shakespeare, în regia lui Dan Vasile.

Printre spectacolele programate se mai numără „Domnişoara Nastasia”, „Sorry”, „Tăietura”, „Viaţa ca un joc uşor”, „Minotaurul”, „Tartuffe”, „Tillsonburg”, „Un om de milioane”, „Totul despre femei” şi „Amoc”.

Majoritatea spectacolelor se joacă în sala mare a teatrului, care are o capacitate de peste 400 de locuri.

Citeşte şi Programul teatrelor din Bucureşti în perioada 6 – 12 ianuarie

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Șeful din SuperLiga a anunțat în direct că el se dă la o parte dacă vine Neluțu Varga investitor. Exclusiv
Capital.ro
Ai datorii la ANAF? Cum verifici gratuit, online, situația fiscală în doar câteva minute
Playtech.ro
Ai garaj, anexă sau terasă nedeclarată? Amenzile și taxele care îi sperie pe proprietari în 2026
Adevarul
„Mi-a aruncat numărul în prăpastie”. Pățania unui turist român în Thassos: a parcat într-o zonă unde era interzis, iar un localnic i-a smuls plăcuța de înmatriculare
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Dan Șucu își vinde fotbalistul în Bundesliga pentru 1.000.000 de euro
MediaFlux
Acte urgente care trebuie la ANAF. Românii au termen până săptămâna viitoare
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România