Cercetarea a fost realizată în cadrul proiectului „Sistem integrat de analiză multicriterială a eficienţei investiţiilor pentru exploatarea resurselor regenerabile”, derulat de Academia de Studii Economice (ASE) și finanţat de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior (CNCSIS).

Birocraţia excesivă a fost menţionată ca factor de divergenţă constant în relaţia cu autorităţile publice, fie ele locale, centrale, sau de mediu și este una dintre principalele bariere în dezvoltarea proiectelor de energie din surse regenerabile (SER). Conform Planului Naţional de Acţiune în Domeniul Energiei din Surse Regenerabile (PANER), numărul total de avize şi aprobări se ridică la aproximativ 100.

Alte Articole

Mădălina Ghenea vorbește despre despărțirea de Grigor Dimitrov: ...

Vortexul polar și-a schimbat direcția și acum se învârte ...

Accident teribil pe Autostrada București-Pitești! Un bărbat ...

În unele cazuri, aceeaşi documentaţie este cerută de mai multe ori, după cum declară unul dintre producători, respondent al chestionarelor aplicate: „Sunt solicitate două planuri diferite pentru Planul Urbanistic Zonal şi pentru autorizaţie, deşi e vorba de acelaşi document, dar astfel se încasează taxele de două ori la cadastru”. Alți producători au mărturisit că este nevoie de „depunerea de două ori a aceluiaşi dosar la ANRE, prima dată pentru înscrierea ca producător şi a doua oară pentru înscrierea ca producător din SER”.

Prin comparaţie: “Vecinii noştri (n.a bulgarii) au nevoie de doar 3 avize pentru a pune in funcţiune un parc eolian, în timp ce in Romania sunt necesare 85. Birocraţia excesivă de la noi din ţară face ca obținerea documentelor de avizare să dureze aproximativ 2 ani”, se arată în comentariul unui producător intervievat.

Cadrul legislativ deficitar este un alt factor de divergență ce apare între producători şi autorităţile publice. Acesta se poate traduce prin legislaţie inadecvată sau neactualizată, interpretări legislative diferite, deficienţe în implemetarea legislaţiei sau chiar nerespectarea cadrului legislativ.

Cel mai elocvent caz este Legea 220/2008 – principalul document ce reglementează sectorul energiilor regenerabile, care a fost practic nefuncţională timp de trei ani. În acest interval legea a suferit numeroase modificări, creând astfel sentimentul de insecuritate atât pentru producători, cât şi pentru potenţialii investitori.

Domeniul protecţiei mediului este cel mai adesea ignorat, întrucât nu există acces direct la o bază de date, la un ghid sau la o hartă care să suprapună ariile protejate cu potenţialul de utilizare a energiilor regenerabile. Deşi ar trebui să fie primul aspect verificat de către un dezvoltator, se întâmplă frecvent ca problema respectării legislaţiei de mediu să fie luată în calcul abia după demararea investițiilor.

Corupția sau ”taxa de prietenie”. Lipsa de transparenţă, legislaţia instabilă, birocraţia excesivă – sunt factori care pot determina fenomenul de corupţie. Deşi adesea se evită folosirea termenului, mulţi dintre producători sau investitori îl sugerează sau îl amintesc prin formule ca „taxă de prietenie”, sau ”ungerea sistemului”.

Favoritismul guvernamental se manifestă în relaţia cu tipul de producător de energie, producătorii mici fiind în general defavorizaţi, în vreme ce producătorii mari au anumite facilităţi. Astfel, pentru racordarea la sistem sunt percepute taxe preferenţiale. Unele companii mari au primit derogare, în vreme ce companiile mici sunt supuse unor taxe împovărătoare. Modalităţile de taxare nu sunt transparente şi nu pot fi verificate.

Lipsa personalului calificat. Acest factor de divergenţă se manifestă în ambele sensuri, atât la producători, cât şi la autorităţi. Nu este surprinzător faptul că există o lipsă de personal calificat în oricare din tabere atâta timp cât implementarea acestor tehnologii este relativ recentă în România.

De altfel, autorităţile locale sunt adesea nevoite să joace diverse roluri din cauza lipsei de personal. O astfel de situaţie o reprezintă trecerea în administrarea autorităţilor locale a instalaţiilor geotermale sau a forajelor rămase în conservare. În aceeași categorie intră și proiectele slab documentate şi prost elaborate. Cel mai adesea, acest argument este întâlnit la autorităţile locale şi regionale de protecţia mediului care fac referire la studiile de impact de mediu aferente proiectelor de utilizare a surselor de energie regenerabilă.

Lipsa transparenței. Lipsa transparenţei decizionale manifestată la toate nivelurile (central, regional, local), alături de alte carenţe ale activităţii de reglementare, conduc la încrederea scăzută a societăţii în forţa şi importanţa actelor normative. Absenţa consultărilor sau mimarea acestora fac ca normele să fie frecvent modificate sau înlocuite, lucru ce determină o accentuată instabilitate legislativă şi nu oferă siguranţa necesară cadrului legal existent în România.

Lipsă de transparenţă se manifestă chiar şi în interiorul instituţiilor publice, existând adesea contradicţii între primari şi Consiliul Local pe fondul informaţiilor insuficiente puse la dispoziţia celui din urmă.

Reţea de transport şi distribuţie inadecvată. O altă problemă majoră sesizată atât de producători, cât şi de autorităţile publice este cea legată de racordarea la reţeaua de transport şi distribuţie.

Cererile de racordare din partea investitorilor la Sistemul Energetic Naţional (SEN) însumează o putere de peste 11.000 megawatti (MW), potrivit Transelectrica. În situaţia actuală, SEN poate prelua aproximativ 3.000 MW putere instalată. Practic, doar un sfert din cererile de racordare din acest moment ar avea şanse să se concretizeze. Potrivit Transelectrica, pentru soluționarea problemelor rețelelor sunt necesare investiții de peste 500 milioane euro.

Problema cea mai mare este lipsa de previziune, de strategie şi lipsa măsurilor de întărire a capacităţii de transport în aceste regiuni.

Opoziţie la dezvoltare. Unele proiecte de investiții se lovesc de opoziția ONG-urilor în situaţiile în care investiţia se produce la limita legii sau cu încălcarea acesteia. Cele mai importante subiecte privind utilizarea resurselor regenerabile care au intrat în vizorul organizaţiilor de mediu sunt cele privind amplasarea parcurilor eoliene şi a construirii de microhidrocentrale în ariile protejate. De cele mai multe ori însă, ONG-urile nu au probleme direct cu producătorii sau cu investitorii, ci cu autorităţile care trebuie să pună în aplicare legislaţia.

Lipsa de predictibilitate a finanţărilor a fost suplimentată şi de lipsa de predictibilitate a beneficiilor investiţiilor. Instabilitatea legislativă a condus la: lipsa creditărilor avantajoase – din partea băncilor comerciale și lipsa de expertiză financiară în definirea unui proiect eligibil pentru finanţare.

Răspunsurile băncilor comerciale la chestionarele aplicate în cadrul cercetării au subliniat faptul că investitorii sau producătorii nu ştiu să pună în pagină un proiect bancabil. Din tabăra cealaltă, aplicanţii spun că cei ce administrează şi evaluează aceste fonduri sunt lipsiţi de expertiză tehnică. Unul dintre respondenţi se exprimă foarte plastic în acest sens spunând că „nu-i poţi cere unui brutar să analizeze o sudură”.

Energia eoliană și cea solară, în topul preferințelor

Energia eoliană şi cea solară sunt în topul preferinţelor companiilor ce derulează proiecte de exploatare a SER în România. Contextul reglementărilor din România, Europa şi la nivel global descriu teoretic un excelent cadru pentru dezvoltarea pieţei surselor de energie regenerabilă. Pentru România, ținta asumată este ca până în 2020, 24% din consumul final brut de energie să provină din SER. Pe de altă parte, argumentele în favoarea dezvoltării pieţei SER ţin de reducerile de costuri ale combustibililor pe termen lung și independența energetică.

Pentru a explora aceste subiecte au fost evaluate şase categorii de actori importanţi: producători, autorităţi publice locale şi centrale, operatori de transport şi distribuţie a energiei, instituţii finanţatoare, mari consumatori şi ONG-uri de mediu.

Terra Mileniul III precizează că printre soluţiile de îmbunătăţire sugerate de participanții la studiu se numără: o legislaţie mai clară, depolitizarea acordării finanţărilor, o politică mai ambiţioasă de promovare, simplificarea procedurilor de întocmire a documentaţiei și acordarea de subvenţii de până la 50% din valoarea investiţiei.