Blocaj total la negocierile pentru Guvern. Ilie Bolojan a refuzat categoric să fie prim-ministru, PSD insistă cu „rotativa”

Kelemen Hunor afirmă că negocierile pentru formarea unui guvern sunt destul de avansate: "Undeva pe la 7-7,5 spre 8". Pe de altă parte, surse de la negoiceri susţin că liderul PNL refuză postul de premier fără instrumente clare.
Filip Stan
12 iun. 2025, 21:16
Blocaj total la negocierile pentru Guvern. Ilie Bolojan a refuzat categoric să fie prim-ministru, PSD insistă cu

UPDATE S-a terminat întâlnirea președintelui Nicușor Dan cu șefii partidelor. PSD insistă cu rotativa, celelalte partide nu sunt de acord. Un posibil premier tehnocrat, o femeie

Negocierile purtate joi de liderii partidelor separat la Palatul Victoria și apoi la Cotroceni cu Nicușor Dan s-au încheiat cu un blocaj total din cauză că nici Ilie Bolojan și nici PSD nu doresc să își asume funcția de premier. Bolojan a refuzat categoric din nou, și joi, să accepte funcția, și nici Sorin Grindeanu nu o vrea, au declarat pentru Antena3.ro surse participante la discuții. Motivele celor doi sunt date de temerile ca măsurile de austeritate vor lovi în capitalul lor electoral.

În cadrul discuțiilor au fost avansate mai multe variante de prim-ministru, unele au fost respinse de președintele interimar al USR, Dominic Fritz, pe motiv că „sunt oameni vechi”, adică din vechiul sistem politic.

Ion Cristoiu: Nicușor Dan încalcă grav Constituția refuzând să dea PSD, partidul care a câștigat Parlamentarele, dreptul de a forma Guvernul

S-a discutat și varianta tehnocratului pus în fruntea guvernului, fiind avansate mai multe nume, care însă sunt ținute sub tăcere. Lucian Croitoru, consilier BNR, ar fi refuzat funcția oferită, din motive personale, susțin surse politice.

Liderii politici consultați de Antena3.ro spun că pozițiile partidelor care au stat la masă în ultimele 2 săptămâni par a fi ireconciliabile, și pe tema variantei de premier, și pe cea a împărțirii ministerelor, și pe subiectul pachetului de măsuri de austeritate.

Singura soluție, pe care o așteaptă liderii celor 4 partide, este ca Nicușor Dan să decidă singur cine este prim-ministrul și sa le transmită un mandat ferm de formare a guvernului și de finalizare a masurilor fiscale pe care România trebuie sa le prezinte în iulie la Comisia Europeană.

Potrivit surselor politice, vor continua discuțiile între lideri și apoi se reiau și cele tehnice. Trebuie agreate câteva lucruri dificile la nivel politic, „altfel, tehnic nu putem progresa. Sau nu mai putem progresa”, spun surse de la negocieri.

Liderii discută joi seara în partide despre evoluția negocierilor iar vineri se reiau discuțiile cu președintele Dan. Dacă nu depășesc blocajul nici vineri, este puțin probabil să se mai înțeleagă, spun sursele citate. „Căderea nivelului cursului de apă Corund”, a spus acesta.

Kelemen Hunor afirmă că negocierile pentru formarea unui guvern sunt destul de avansate: Undeva pe la 7-7,5 spre 8

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, afirmă că negocierile pentru formarea unui guvern sunt destul de avansate – undeva pe la 7-7,5 spre 8 – programul de guvernare, pe capitole socio-economice, fiind scris. ”Câteva aspecte trebuie discutate politic”, a transmis Kelemen Hunor.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a fost întrebat, joi seară, la Antena 3, pe o scală de la 1 la 10,  în ce stadiu sunt negocieriile pentru formarea Guvernului şi a răspuns: ”Undeva pe la 7-7,5 spre 8. Sunt foarte multe chestiuni unde aţi văzut că n-au apărut divergenţe. Deci, programul de guvernare, în mare, pe capitole socio-economice, este scris. Câteva aspecte trebuie discutate politic. Despre asta n-aţi auzit nimic, fiindcă lucrurile au mers relativ repede”.

Scandal la Cotroceni. Mihai Fifor amenință că PSD se retrage de la negocierile pentru Guvern ”dacă unii continuă cu imaturitățile, blocajele și ironiile sterile”: ”Răbdarea PSD a ajuns la limită”

Kelemen Hunor susţine că luni adupă-masă au fost aproape toate capitolele închise. ”Pe fiscalitate, într-adevăr, sunt discuţii în continuare şi acolo mai trebuie să căutăm soluţii acceptabile, pe de-o parte, pentru cetăţeni în primul rând, nu e vorba de oameni politici şi, bineînţeles, pentru toată societatea, fiindcă această guvernare care urmează sper că în câteva zile (…) trebuie să arate că este o guvernare dreaptă, justă şi nu pune doar presiune pe cetăţeni şi pe economie, ci şi pe administraţia centrală, şi pe administraţie locale, şi acolo unde sunt lucruri extravagante, cheltuieli extravagante”, a adăugat Kelemen Hunor.

De la începutul săptămânii, liderii paartidelor care ar urma să formeze coaliţia şi specialişti în economie discută despre măsuri pentru reducerea deficitului şi realizarea unui plan de măsuri care să fie aplicate de viitorul guvern.

Nicuşor Dan, întrebat ce îl reţine în prezent pe Ilie Bolojan să accepte funcţia de premier: Am un răspuns cu trei litere, dar n-o să dezvălui / Nu este exclusă numirea unui tehnocrat

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a afirmat, miercuri seară, că există posibilitatea numirii unui premier tehnocat în cazul în care niciunul dintre liderii politici nu-şi va asuma această funcţie.

Întrebat, miercuri seară, la Odesa, ce consideră că îl reţine în acest moment pe Ilie Bolojan să accepte funcţia de premier, Nicuşor Dan a răspuns: ”Am un răspuns cu trei litere, dar n-o să dezvălui”.

Preşedintele a precizat că rămân în continuare ca ipoteze de lucru varianta rotativei premierilor, cea a unui premier tehnocrat sau premierul politic, el precizând că nu este eliminată niciuna dintre aceste posibilităţi.

Întrebat dacă va propune premier tehnocrat în cazul în care niciunul dintre liderii politici nu îşi va asuma funcţia, Nicuşor Dan a declarat că există şi această variantă.

Preşedintele a mai afirmat că încă există posibilitatea ca numele premierului să fie făcut public în această săptămână, dar că aceasta nu este o promisiune.

Preşedintele Nicuşor Dan susţine că mai sunt de stabilit nişte mecanisme de funcţionare coaliţiei, dar trebuie clarificat şi care va fi raportul dintre premier şi conducerile partidelor.

Kelemen Hunor: Preşedintele are o răbdare uriaşă / Poate că data viitoare ne dă afară dacă nu mergem cu o soluţie / Nu există în acest moment, din partea acestei coaliţii, o propunere de prim-ministru

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor a afirmat, joi seară că şeful statului, Nicuşor Dan, ”are o răbdare uriaşă, ascultă pe fiecare, doreşte să înţeleagă problema”, dar soluţia trebuie oferită de partide, întrucât parlamentarii acestora vor trece Guvernul prin Parlament. ”Nu există în acest moment, din partea acestei coaliţii, o propunere de prim-ministru”, a transmis Kemen Hunor.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a fost întrebat, joi seară, la Antena 3, de ce preşedintele Nicuşor Dan nu reuşeşte la negocieri să găsească o soluţie pentru această coaliţie şi a răspuns: ”Preşedintele are o răbdare uriaşă, ascultă pe fiecare, doreşte să înţeleagă problema, şi soluţia trebuie să vină de la partide, nu de la preşedinte, de la majoritate. Până când majoritatea nu propune un premier, preşedintele nu are de ce să facă, că acel premier trebuie să aibă majoritate şi trebuie să treacă prin Parlament. Da, conform Constituţiei, preşedintele nominalizează premierul, dar înainte de a nominaliza trebuie să existe o propunere din partea partidelor care alcătuiesc majoritatea sau măcar din partea unui singur partid”.

Potrivit liderului UDMR, ”mingea nu este la preşedinte, este la noi, la partide”.   Întrebat de ce crede că s-au de trei ori la Cotroceni şi au ieşit cum au intrat, Kelemen Hunor a afirmat, glumind: ”Sigur că am ieşit aşa cum am intrat, că n-am fost daţi afară. Poate că data viitoare ne dă afară preşedintele, dacă nu mergem cu o soluţie şi nu m-aş mira, dar de fiecare dată am mai avansat un pic. Nu sunt discuţii discuţii simple”.

El a reiterat idea că ”majoritate nu se poate fără PSD şi PNL”. ”Asta e viaţa, trebuie să înţelegem. Asta este matematica. Se poate fără UDMR, n-avem nimic împotrivă dacă asta va fi soluţia, nu ne certăm, nu ne supărăm, fiindcă PSD, PNL, USR are majoritate. Sau se poate fără USR, e o majoritate mai subţire cu PSD, PNL, UDMR, dar tot majoritatea se numeşte”, a mai declarat Kelemen Hunor.

Întrebat, de asemenea, dacă în negocieri s-a propus un premier, Kelemen Hunor a afirmat: ”Nu există o propunere în acest moment. Din partea nimănui, nici PSD, nici PNL. Nu există o propunere. Nu vreau să intru eu în detalii. Nu există în acest moment, din partea acestei coaliţii, o propunere de prim-ministru, dar, dacă nu stă cineva în capul mesei, nu se pot integra toate aceste soluţii, toate acest discuţii. Dacă cineva nu preia să centralizeze, eu zic că fără premier desemnat, riscăm să mergem cu negociările dincolo de 20 iunie”.

 

DailyBusiness
Ce avere a lăsat Felix Baumgartner. Cine sunt succesorii legali ai iubitului Mihaelei Rădulescu
Spynews
Elena Udrea iese din închisoare! Tribunalul Prahova a respins contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA)
Bzi.ro
Ultima imagine cu Felix Baumgartner înainte de moarte. Ce a scris alături de imagine
Fanatik.ro
Haos pe Aeroportul Otopeni! Taxe ca în Europa, dar condiții ca în autogară: sunt de 6 ori mai mulți pasageri decât permite infrastructura
Capital.ro
Elena Udrea a luat decizia. Anunț după ieșirea din închisoare: Mă ocup de...
Playtech.ro
Se schimbă legea! Cum vor obține permisul de conducere tinerii șoferi care au avut categoria A1 și B1
DailyBusiness
Giganții Microsoft și Amazon disponibilizează sute de angajați din România
Adevarul
Un englez a înfruntat găștile de Alba-Neagra de pe Podul Londrei fiind scuipat, umilit și lovit: „Nu le e frică să te atace”
wowbiz.ro
"Dansez în întuneric, cu tine în brațele mele" Ce a apucat să-i spună Mihaela Rădulescu lui Felix Baumgartner înainte de moarte. Gestul sfâșietor care o va urmări toată viața
Spynews
Unde a fost găsită adolescenta de 14 ani, din Brăila, dispărută de aproape o săptămână. Părinții sunt încă în stare de șoc: "Are vânătăi"
Spynews
Sânziana Negru și Ștefan Floroaica și-au amenajat un colț de rai! Cum arată casa străbunicilor, după renovare | VIDEO
Evz.ro
Războiul viitorului. Provocarea lui Trump pentru Putin, în Ucraina
Ego.ro
Ce au observat experții, la aparițiile fiului cel mic al lui Kate Middleton și al Prințului William
Prosport.ro
S-a încins! Aryna Sabalenka a postat imagini cu ea în bikini alături de iubitul milionar și musculos, din vacanța de cuplu
kanald.ro
Horoscop săptămânal Thomas Rob pentru 21 - 28 iulie 2025: Se dezlănțuie haosul pentru nativi! Se vor confrunta cu certuri, secrete și despărțiri
Cancan.ro
Ce ar fi dus la moartea lui Felix Baumgartner. Presa italiană, unde tragedia a avut loc, face dezvăluiri după ce carabinierii au fost la fața locului
Playsport.ro
Soarta primei mașini electrice românești. Ce s-a întâmplat cu EV-ul produs la Cluj-Napoca, de fapt
Capital.ro
Legea care se impune la fiecare bloc, o dată la trei luni. Asociația de proprietari e obligată. Se aplică 8.000 de lei amendă pentru nerespectare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cum arată piscina complexului italian în care s-a prăbușit Felix Baumgartner
stirilekanald.ro
VIDEO Noi detalii despre accidentul în care a murit Felix Baumgartner. Ce i-a adus, de fapt, sfârșitul
Fiica lui Sebastian Burduja a murit la 3 ani
MediaFlux
Calcule. Ce poți face, de fapt, cu alocația unui copil în 2025
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Hidrocentrala Răstolița renaște după trei decenii de pauză. Ministrul Energiei: „Fac tot ce ţine de mine ca să deblochez situatia”