BNR ridică nivelul de alertă! Un astfel de anunț nu a mai fost făcut de cel puțin 10 ani. Riscuri majore la creditele în euro și expunerea uriașă a băncilor pe imobiliare

Banca Națională a României a decis, în luna decembrie, să ridice nivelul de alertă în privința creditelor în valută și a disciplinei la plată a companiilor, marcând un moment rar în politica macroprudențială. Un astfel de avertisment nu a mai fost emis de peste un deceniu, iar de la înființarea Consiliului Național pentru Supravegherea Macroprudențială (CNSM) în 2017, nu au mai fost semnalate public riscuri de o asemenea amploare.
Cătălina Burghelea
18 dec. 2025, 20:18
BNR ridică nivelul de alertă! Un astfel de anunț nu a mai fost făcut de cel puțin 10 ani. Riscuri majore la creditele în euro și expunerea uriașă a băncilor pe imobiliare

Potrivit unui comunicat oficial al CNSM, în ședința din decembrie a fost reintrodusă o analiză detaliată a riscurilor asociate pieței imobiliare comerciale (CRE). Documentul evidențiază apariția unor noi vulnerabilități ce pot afecta stabilitatea financiară și necesită o monitorizare atentă din partea BNR. Un astfel de anunț nu a mai fost făcut de cel puțin 10 ani!

Banca Națională a României trage un semnal de alarmă privind creditele în valută și piața imobiliară

Printre principalele riscuri identificate se numără vulnerabilitățile generate de sectorul imobiliar comercial, dar și evoluția creditării în valută a companiilor nefinanciare. Este prima dată când, în timpul unei ședințe a CNSM, Consiliului general prezidat de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, îi este prezentată o analiză specifică privind riscurile generate de creditarea în euro, scrie Economica.net.

Datele prezentate în raportul BNR arată că expunerea sectorului bancar față de piața imobiliară comercială reprezintă 51% din totalul creditelor acordate companiilor, conform informațiilor disponibile la nivelul lunii septembrie 2025.

Vezi și Cum va fi afectată piaţa muncii de progresul vertiginos al inteligenţei artificiale. BNR le dă veşti bune românilor

Din această expunere, creditele directe acordate sectoarelor construcțiilor și imobiliarelor însumează 42,3 miliarde de lei. În paralel, expunerile indirecte — respectiv creditele acordate companiilor și garantate cu proprietăți imobiliare — au o valoare și mai ridicată, ajungând la 65,9 miliarde de lei.

În ceea ce privește calitatea portofoliilor, rata creditelor neperformante din sectorul imobiliar comercial se situează la 5,7%, ușor peste nivelul agregat al sistemului bancar, de 5,1%, raportat la septembrie 2025. Analiza evidențiază însă diferențe semnificative în funcție de moneda de creditare.

Astfel, creditele CRE acordate în euro înregistrează o rată mai redusă a neperformanței, de aproximativ 4%, evoluție susținută de scăderea dobânzilor operate de Banca Centrală Europeană în perioada iunie 2024 – iunie 2025. În schimb, creditele acordate în lei prezintă o rată a neperformanței mai ridicată, de 7,8%.

Citește și Veşti proaste despre banii românilor, anunţul BNR înainte de Sărbători. FMI anunţă creşterea datoriei la 70% din PIB

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
A fost penalty la Assad? Cristi Balaj, verdict nemilos pentru Universitatea Craiova. Exclusiv
Capital.ro
Permis auto 2026. Cazul în care polițistul îți poate lua documentul, chiar dacă ai drept de a conduce 
Playtech.ro
Formează un număr mai mare de 508 mutând un singur băț. Testul care pare banal a devenit viral
Adevarul
Eclipsa de Soare din 12 august 2026, spectacol rar la apus. Adrian Șonka: „O imagine pe care poate nu o vezi niciodată în viață”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
MediaFlux
Românii care pot primi a 13-a pensie, dar și o pensie minimă de 600 de euro. Care sunt condițiile și cine beneficiază
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat