BNS acuză Guvernul că prin contestarea la CCR a Legii dialogului social încearcă vulnerabilizarea statutului liderului de sindicat

Blocul Naţional Sindical (BNS) acuză Guvernul că încearcă să vulnerabilizeze statutul liderului de sindicat prin contestarea la Curtea Constituţională a Legii dialogului social. Preşedintele BNS, Dumitru Costin, susţine că intervenţia Executivului a fost făcută "la solicitarea reprezentantilor marelui capital" şi îi vizează pe liderii sindicali care nu sunt scosi din productie si care sunt extrem de vulnerabili în relatia directă cu angajatorul.
Iulian Tudor
18 nov. 2016, 10:02
BNS acuză Guvernul că prin contestarea la CCR a Legii dialogului social încearcă vulnerabilizarea statutului liderului de sindicat

„Blocul Naţional Sindical îşi exprimă public dezamăgirea faţă de atitudinea Guvernului Cioloş, care a contestat la Curtea Constituţională Legea pentru modificarea şi completarea Legii dialogului social nr. 62/2011, votată pe 26 octombrie anul curent şi transmisă în forma revizuită spre promulgare preşedintelui României”, arată Dumitru Costin, preşedintele BNS, potrivit unui comunicat de presă.

El susţine că intervenţia Executivului îi vizează pe liderii de sindicat care nu sunt scoşi din producţie şi care sunt vulnerabili în relaţia cu angajatorul. „Dezamăgirea noastră este cu atât mai mare întrucât intervenţia Guvernului, făcută la solicitarea reprezentanţilor marelui capital, vizează protecţia liderilor de sindicat de la nivelul companiilor/întreprinderilor, acei lideri care nu sunt scoşi din producţie şi care sunt extrem de vulnerabili în relaţia directă cu angajatorul”, spune Costin.

Liderul BNS adaugă că Guvernului ar dori vulnerabilizarea statutului liderului de sindicat de la nivelul întreprinderii. „Este evident că prin acest demers se doreşte vulnerabilizarea statutului liderului de sindicat de la nivelul întreprinderii, ceea ce reprezintă de fapt o îngrădire a exercitării unuia din drepturile fundamentale ale omului, dreptul la libera asociere”, precizează Dumitru Costin.

Liderul sindical citează, în sprijinul afirmaţiilor sale, o decizie din 2003 a Curţii Constituţionale. „Însăşi Curtea Constituţională a României a reţinut în Decizia nr. 24 din 22 ianuarie 2003 faptul că: «Protecţia acordată membrilor de sindicat faţă de acte de discriminare constituie un aspect esenţial al libertăţii de asociere garantată de convenţiile Organizaţiei Internaţionale a Muncii (…) Este garantată, de asemenea, şi de dispoziţiile Recomandării nr. 143/1971 a aceleiaşi organizaţii privind protecţia reprezentanţilor, salariaţilor din întreprinderi şi facilităţile ce li se acordă»”, mai arată Dumitru Costin.

Preşedintele BNS expune, în continuare, punctul de vedere al Curţii Constituţionale, potrivit căreia liderii sindicali nu şi-ar putea îndeplini mandatul încredinţat de salariaţi de a le apăra drepturile dacă ar fi expuşi unor represalii, ameninţări sau şantajări din partea angajatorilor, iar, în consecinţă, protecţia lor împotriva oricăror măsuri care i-ar putea prejudicia, inclusiv desfacerea contractului de muncă, este justificată şi nu constituie discriminare.

„Cu atât mai surprinzătoare apare această atitudine a Guvernului Ciolos, cu cât, în cursul acestui an, acelaşi Guvern a refuzat să transmită punctul de vedere, obligatoriu conform legii, pe iniţiativa civilă de modificare a Codului muncii, susţinută de Blocul Naţional Sindical”, mai spune Dumitru Costin.

Liderul BNS mai menţionează că Executivul a contestat o lege care nu afectează bugetul, în timp ce măsura nu a fost aplicată altor acte normative cu impact bugetar, cum ar fi Legea salariilor guvernanţilor.

„Menţionăm faptul că Guvernul a formulat sesizare pentru controlul de constituţionalitate pe această lege care nu afectează bugetul, în schimb nu a tratat cu aceeaşi unitate de măsură alte acte normative cu impact bugetar, ca, de exemplu, Legea privind salariile guvernanţilor şi ale aparatelor proprii”, încheie Dumitru Costin.

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Transferul anului în televiziune! Denise Rifai a semnat cu Antena 1! Ce emisiune va prezenta
Fanatik.ro
Show total cu Marius Șumudică în Arabia Saudită. Și-a ieșit din minți și și-a certat secunzii chiar la marginea terenului! Video
Capital.ro
Dosar penal pentru permisul de conducere categoria B. Când nu ai drept de circulație în România, deși permisul e legal
Playtech.ro
Ce nu ai voie să faci cu cardul unei persoane decedate, chiar dacă e din familie. Ce prevede legea în astfel de cazuri
Adevarul
Actor celebru demontează nostalgia comunistă: „Unde dracu era omenia? Toți erau turnători”
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alin a fost găsit MORT în propriul cabinet după ce și-a... Vezi mai mult
iamsport.ro
Incredibil! Cum aranja Gino Iorgulescu meciuri când activa în Liga 1: ”Strategia lui Gigi Becali îmi aduce aminte de a lui”
MediaFlux
Rusia a început să se teamă de arme nucleare. Țările din Occident care au băgat spaima în Moscova
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil