De profesie jurist, profesor la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, ascensiunea politică a lui Emil Boc a început în 2000 când a fost ales deputat şi şef al organizaţiei judeţene din Cluj a PD. În 2002, devine lider al grupului PD din Cameră, iar în 2003 unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Băsescu, din postura de preşedinte executiv al PD.

Emil Boc a făcut parte ca preşedinte al PD din troica pe care Boc-Blaga-Videanu pe care Traian Băsescu a lăsat-o la conducerea partidului în 2005, după ce a câştigat preşedinţia României, la finele lui 2004. În campania electorală din 2008, PD transformat în PDL l-a anunţat pe Theodor Stolojan drept candidat la şefia Guvernului, Stolojan fiind de altfel desemnat de către preşedintele Băsescu ca premier.

Alte Articole

Jador a vorbit despre relația secretă cu Andreea Bălan: „Pentru ...

Traian Băsescu îl face praf pe Mircea Geoană. Îi pune la ...

Gabriela Firea, dezvăluiri despre cursa electorală. „S-a ...

Însă după retragerea neaşteptată şi încă neelucidată complet a acestuia, Emil Boc a fost nevoit de contextul politic să renunţe la mandatul de primar al Clujului, post pe care îl  pentru a fi instalat oficial prim-ministru la 22 decembrie 2008. Mai mult, rezultatul strâns al alegerilor parlamentare şi refuzul PNL de a intra într-un guvern cu PDL fără ca Tăriceanu să fie prim-ministru a făcut ca democrat-liberalii să fie nevoiţi să intre în guvern cu PSD.

Convieţuirea cu social-democraţii s-a dovedit dificilă, pe măsură ce se apropiau alegerile prezidenţiale de la finele lui 2009. Ruptura de PSD s-a produs când ministrul de Interne, Dan Nica, a declarat în septembrie 2009 că alegerile prezidenţiale urmau să fie fraudate. Emil Boc l-a revocat atunci din funcţie invocând creşterea nivelului infracţionalităţii. În replică, PSD a refuzat să desemneze un înlocuitor şi şi-a retras miniştrii din cabinet.

Fără susţinere parlamentară suficientă, primul guvern Boc a fost demis prin moţiune de cenzură la 13 octombrie 2009, o premieră în politica românească de după 1989. Tentativele preşedintelui Băsescu de a instala un nou guvern până la scrutinul prezidenţial au fost sortite eşecului. Cabinetul lui Lucian Croitoru nu au primit suficiente voturi în Parlament pentru fi instalaţi la Palatul Victoria. L-a desemnat apoi pe Liviu Negoiţă, dar acesta nici n-a mai ajuns în faţa Parlamentului.

Realegerea lui Băsescu a facilitat formarea unei noi coaliţii de guvernământ compusă din PDL, UDMR, grupul minorităţilor naţionale şi grupul independenţilor care se va transforma ulterior în UNPR. Astfel, Boc a fost însărcinat cu constituirea unui nou guvern, votat de către Parlamemt pe 23 decembrie 2009.

Popularitatea celui de-al doilea cabinet Boc a intrat pe o pantă descendentă din primăvara anului 2010, pe fondul adoptării unor măsuri dure de austeritate, printre care reducerea salariilor cu 25% în sectorul bugetar. Măsurile de reformă din mai multe domenii, printre care educaţie, sănătate şi fiscalitate au accentuat acest proces.

Ca o măsură de limitare a dimensiunii nemulţumirilor, în septembrie 2010 a fost efectuată o remaniere, ocazie cu care au fost eliminaţi din Executiv, prin demisie, „garda veche” a partidului, formată din tripleta Blaga-Videanu-Berceanu. La un moment dat, preşedintele Băsescu a susţinut chiar şi schimbarea premierului ca măsură de revigorare a încrederii în actul de guvernare şi în PDL, însă propunerea nu a avut susţinerea majorităţii democrat-liberalilor.

Nemulţumirile populare au ajuns într-o nouă fază în ianuarie 2012, când proiectul de Lege a sănătăţii şi disputa televizată dintre Traian Băsescu şi Raed Arafat a generat proteste de stradă în mai toate oraşele mari ale ţării. Treptat, mai mulţi lideri ai PDL s-au pronunţat în favoarea schimbării lui Boc, chiar dacă preşedintele Băsescu spunea, cu numai câteva zile în urmă, că Emil Boc va rămâne partenerul său în modernizarea statului.

Şi astfel, în 6 februarie 2012 Emil Boc a demisionat din funcţia de prim-ministru al României.