Bodog: Managerul de la „Cantacuzino” trebuie să fie cercetător gradul II. Voi lua decizia în această săptămână

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a declarat marți că va lua o decizie privind numirea unei noi conduceri la Institutul "Dr. I.Cantacuzino" în această săptămână, dar ținând cont de prevederea legală care obligă ca la conducerea instituției să fie desemnat un specialist, cercetător științific gradul II.
Filip Stan
02 mai 2017, 12:40
Bodog: Managerul de la

„La ‘Cantacuzino’ am dorit să numesc un manager adus de la Agenția Națională a Medicamentului, pentru că-mi doream un manager care să știe să facă autorizare. Știți, ‘Cantacuzino’ și-a pierdut absolut toate autorizările pe care le avea și am dorit să numesc acolo o persoană tehnică, însă, datorită unei prevederi din Legea cercetării, persoana care va fi numită la ‘Cantacuzino’ trebuie să fie, obligatoriu, cercetător gradul II. Nu am în momentul de față o decizie în acest sens, însă, așa cum am promis, în această săptămână voi lua și această decizie. (…) Voi căuta cea mai bună soluție, voi discuta cu toți cercetătorii care sunt disponibili și care doresc să meargă acolo, în așa fel încât să mă asigur că voi alege cea mai potrivită persoană care este motivată, la fel de mult ca și mine, să pornim producția de vaccinuri la Cantacuzino”, a declarat ministrul Sănătății la plecarea de la un eveniment organizat cu ocazia Zilei Tineretului.

Bodog a subliniat că, în prezent, se înregistrează o scădere a încrederii românilor în vaccinuri, din cauza „acestor pseudo-oameni de știință care fac tot felul de declarații”.

„Și, știm, românii aveau încredere în produsele ‘Cantacuzino’, aveau încredere în produsele românești și eu cred că ar fi un semnal foarte bun pentru români și nu numai din punct de vedere strategic, din punct de vedere al recâștigării încrederii, care, după cum știm, se câștigă foarte greu, ci și din punct de vedere al siguranței noastre. Eu consider că dacă am putea produce vaccin în România și dacă aceste vaccinuri ar fi disponibile la producătorul român, toate aceste situații pe care le avem în momentul de față cu vaccinurile ar putea fi evitate”, a susținut ministrul Sănătății.

Legat de situația la zi privind aprovizionarea cu vaccin hexavalent, Bodog a precizat că în urma unei discuții purtate recent în acest sens cu directorul regional al OMS, acesta a oferit promisiunea că va discuta cu toate firmele care livrează în România pentru a suplimenta și a furniza prioritar în țara noastră vaccinurile necesare.

„Pentru hexavalent, o parte din cantitatea de vaccin a fost deja livrată și facem presiuni asupra firmei furnizoare să ne livreze cât mai repede și următoarea cantitate de vaccin. După cum știți, vaccinurile nu se produc de pe o zi pe alta, dat fiind faptul că România nu a avut un contract ferm de vaccinuri. Știți că pentru hexavalent chiar s-a anulat procedura la începutul anului, datorită faptului că erau neregularități, și livrările de vaccin se fac foarte greu. Am solicitat și am primit promisiunea din partea doamnei director regional OMS că va lua legătura cu absolut toate companiile farmaceutice care livrează în România vaccinuri să suplimenteze și să livreze prioritar în România vaccinurile necesare”, a explicat ministrul.

Bodog a anunțat că săptămâna viitoare va participa în Malta la o reuniune a miniștrilor europeni ai Sănătății cu reprezentanții marilor companii farmaceutice, unde are în plan să abordeze și subiectul vaccinurilor.

Citeşte şi Florian Bodog: Pregătim o reorganizare a centrelor de transfuzii, vom cumpăra echipamente noi

 

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Divorț răsunător în lumea sportivă. Vedeta se desparte de fostul fotbalist care are o avere de peste 3 miliarde de euro
Capital.ro
Anunț de ultimă oră de la RAR. Șoferii nu vor mai putea face programări în acest interval
Playtech.ro
Magazinele ANAF dispar. De unde vor putea fi cumpărate produsele confiscate de stat
Adevarul
Glumele românilor după erorile GPS din București: „Stăteam pe canapea și îmi zice că eram pe pista de la Băneasa. Ne pregăteam să decolăm”
wowbiz.ro
Ce se întâmpla în viața medicului rezident găsit mort la Spitalul Floreasca! Lovitura pe care o primise cu două săptămâni înainte de moarte
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un motociclist de 26 de ani și-a pierdut viața după ce a intrat într-un tramvai, pe un bulevard din București
iamsport.ro
Trista realitate: de ce nu a devenit tehnician marele fotbalist despre care Cornel Dinu spunea că ”are minte de antrenor”
MediaFlux
Reuniune NATO despre situația României. Țara noastră cere ajutor urgent
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți