Bogdan Păltineanu şi Dan Straja, foşti manageri de spital, trimişi în judecată de procurorii DNA

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a lui Bogdan Păltineanu, la data faptei manager la Institutul Național de Geriatrie și Gerontologie 'Ana Aslan', în prezent manager suspendat al Spitalului Clinic de Urgență 'Bagdasar-Arseni', și a lui Dan Nicolae Straja, în prezent manager suspendat la Institutul Oncologic 'Alexandru Trestioreanu', ambii pentru luare de mită în formă continuată.
Filip Stan
03 aug. 2016, 11:39
Bogdan Păltineanu şi Dan Straja, foşti manageri de spital, trimişi în judecată de procurorii DNA

DNA precizează că, în perioada mai — august 2015, Bogdan Păltineanu, în exercitarea atribuțiilor de manager la Institutul ‘Ana Aslan’ în ceea ce privește încheierea contractelor de achiziții, derularea acestora, angajarea unității în operațiunile patrimoniale, a primit de la reprezentantul a patru firme suma totală de 73.450 euro și 18.600 lei (în zilele de 12 mai — 26.400 euro, 19 mai — 19.500 euro, 16 iunie — 18.600 lei, 13 iulie — 5.000 euro, 21 august — 22.500 euro).

„Banii primiți de inculpat, într-un imobil ce-i aparținea, în autoturismul personal și în cel al reprezentantului firmelor furnizoare, reprezentau comisionul stabilit (5 — 10%) pentru derularea în bune condiții (emitere comenzi, plată facturi) a contractelor de reactivi, mobilier medical și dispozitive medicale pe care Institutul de Geriatrie le încheiase cu firmele respective”, susțin procurorii.

Potrivit DNA, în mai 2015, Dan Straja, în exercitarea atribuțiilor de manager la Institutul ‘Alexandru Trestioreanu’ în ceea ce privește încheierea contractelor de achiziții, derularea acestora și angajarea unității în operațiunile patrimoniale, a primit de la reprezentantul a două firme suma totală de 95.750 euro (la 1 mai — 55.000 euro și la 8 mai — 45.750 euro).

„Sumele de bani, primite de inculpat atât în biroul său din cadrul instituției pe care o conducea, cât și în autoturismul personal, pe o stradă necirculată, indicată anterior de inculpat, reprezentau comisionul stabilit (5%) pentru derularea în bune condiții a contractelor de furnizare de dispozitive medicale (emitere comenzi, plată facturi) pe care Institutul Oncologic le încheiase cu cele doua firme”, se mai spune în comunicat.

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurile mobile și imobile aflate în proprietatea celor doi, respectiv Dan Straja până la concurența sumei de peste 95.000 euro și Bogdan Păltineanu până la concurența sumei de peste 73.000 euro și 18.600 lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunerea de a se menține măsurile asigurătorii și preventive dispuse față de cei doi inculpați.

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Pericol de inundații în România! Hidrologii au emis avertizare cod portocaliu. Care sunt zonele vizate
Fanatik.ro
Sorin Cârțu, prima reacție după ce Tribunalul i-a dat dreptate lui Adrian Mititelu în privința palmaresului Craiovei: „Am luat foc în ședința aia”. Exclusiv
Capital.ro
Călin Georgescu trage semnalul de alarmă. Avertismentul fostului candidat: Taxe mici sau deloc. România trebuie să producă
Playtech.ro
Drepturile soțului supraviețuitor în 2026. Ce poate face după moartea partenerului
Adevarul
Scandal sexual în Muntenegru. Doi oficiali de rang înalt și-au dat demisia după ce pe internet a apărut un clip în care apar în ipostaze intime
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale kinetoterapeutului Alin Neacșu. Mesajul din biletul de adio găsit în cabinetul său din Pitești
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 66 de ani a ajuns la spital după ce a fost despicat cu... Vezi mai mult
iamsport.ro
Ce se întâmpla în clubul lui Nicu Ceaușescu. A recunoscut acum totul
MediaFlux
Primele stenograme din dosarul lui Robert Negoiță! Urmărirea penală, începută încă din noiembrie 2025: „Uite se întâmplă nenorocire ca la Rahova, acolo, și dai dracu’ de belea”
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil