Bogdan Popovici, condamnat în „Trofeului Calităţii”, eliberat condiţionat după ce a jucat teatru şi a scris cărţi

Bogdan Popovici, condamnat în dosarul “Trofeului Calităţii” la şase ani de închisoare, a fost eliberat condiţionat, după trei ani şi opt luni, luându-se în considerare că a scris cărţi, a participat la cercuri literare şi de creaţie şi a fost protagonist în piese de teatru, arată Tribunalul Dâmboviţa în motivarea deciziei.
Iulian Tudor
01 apr. 2016, 18:52
Bogdan Popovici, condamnat în

În februarie 2016, Bogdan Popovici, unul dintre condamnaţii din dosarul ”Trofeul Calităţii”, trimis la închisoare alături de fostul premier Adrian Năstase în iunie 2012, a fost eliberat condiţionat de Tribunalul Dâmboviţa, care a menţinut decizia anterioară a Judecătoriei Găeşti.

Judecătorii arată în motivare că “faţă de înscrisurile depuse de condamnat la dosarul cauzei, care atestă pregătirea sa profesională şi faţă de tematica abordată în lucrările publicate, conform titlurilor acestora, se constată că, într-adevăr, deţinutul avea posibilitatea intelectuală de a le redacta, toate vizând subiecte care ating domenii în care s-a specializat”, potrivit news.ro.

În plus, magistraţii au avut în vedere în luarea deciziei de “numeroasele participări la programe educative, concursuri tematice, redactare de revistă, dezbateri, cercuri literare şi de creaţie, lansare de carte, activităţi sportive, protagonist în piese de teatru şi absolvent al unui curs de operator introducere şi prelucrare date, activităţi care atestă implicarea sa activă în viaţa carcerală, indiferent de locul în care a fost deţinut, participările fiind constante pe parcursul executării pedepsei, începând cu anul 2012- în Penitenciarul Rahova, continuând să manifeste o atitudine similară şi în Penitenciarele Jilava şi Găeşti, unde a fost transferat succesiv”, se mai arată în motivarea instanţei.

La acestea se adaugă şi cele 24 de recompense, acordate începând cu data de 21.09.2012, pentru ca, începând cu luna noiembrie 2014, opt dintre acestea să fie reprezentate de învoiri de o zi, de trei zile sau chiar de cinci zile.

“Este adevărat că în caracterizarea întocmită deţinutului s-a reţinut şi aplicarea unei sancţiuni disciplinare, dar s-a făcut şi menţiunea că a fost clasată, ea nefiind astfel avută în vedere la evaluările ce i-au fost întocmite”, mai arată judecătorii Tribunalului Dâmboviţa.

În ultimul cuvânt, Bogdan Popovici a precizat că a absolvit două facultăţi şi jumătate, la zi, două în România, iar jumătate în Marea Britanie, că soţia sa are, de asemenea, două facultăţi şi jumătate, primele două în România, iar o jumătate absolvită în străinătate, că sunt căsătoriţi de 30 de ani, au două fete, precum şi că soţia sa a fost condamnată doar în baza unei singure fraze.

“Mai precizează că s-au predat amândoi la penitenciar, el fiind condamnat la o pedeapsă de 6 ani, iar soţia sa la o pedeapsă de 5 ani, pedepse exemplare, că soţia sa era premiată naţional şi internaţional ca fiind unul dintre cei mai buni dezvoltatori de internet pe care îi avea România, că el făcea o activitate unică în România, la momentul condamnării, la solicitarea Guvernului, lucra la un proiect pentru un parteneriat împreună cu Ministerul de Interne şi cu Ministerul Justiţiei pentru penitenciare, aceste proiecte fiind întrerupte însă odată cu încarcerarea”, se mai arată în motivarea judecătorilor.

De asemenea, Popovici a mai menţionat că a stat încarcerat în condiţii ”departe de orice imaginaţie şi de un limbaj civilizat”, într-o cameră mică, unde tencuiala de pe pereţi cădea din cauza mucegaiului, alături de alţi 60 de deţinuţi.

Totodată, el a mai arătat că a avut un comportament de premiant şi a fost un model pentru ceilalţi deţinuţi, după ce cei de la penitenciar i-au spus că trebuie să dea dovezi de bună îndreptare ca să iasă mai repede, că ar trebui să muncească.

“Condamnatul menţionează şi că a fost un deţinut suport, a ţinut zeci de cursuri de educaţie civică, de limbi străine, de economie, a făcut formaţii de teatru, a primit diplome de recunoaştere şi de apreciere, are 800 de credite, că în 3 ani şi 8 luni a stat în trei penitenciare şi s-a purtat peste tot la fel, că scrie mult, între 8-10 ore pe zi, cărţile sale sunt lucrări ştiinţifice, că a avut 190 de vizite consumate integral, primind vizite de la soţie, de la fetele sale şi de la prieteni, că în fiecare lună a fost recompensat, că a avut recompense constând în posibilitatea de a merge acasă – de până la 7 zile, că deşi anterior lucrase cu presa internaţională, având prieteni ziarişti, nu a făcut scandal în presă şi s-a întors la penitenciar în condiţiile impuse, iar la Penitenciarul Rahova a fost caracterizat la superlativ, comisia apreciind ce scria şi ce făcea”, se mai arată în motivare.

Popovici a mai explicat judecătorilor că a participat la dialoguri anticorupţie, că lupta anticorupţie este necesară, astfel că dacă anumiţi deţinuţi şi-au procurat lucrările ştiinţifice trebuie pedepsiţi, că normele în baza cărora se scriu lucrările în detenţie sunt bune, întrucât s-a găsit o formă de recunoaştere a muncii intelectuale, că directorul ANP a elaborat un regulament, care dacă este respectat nu trebuie să se stabilească caracterul ştiinţific al lucrării, ci el este evident, atâta vreme cât se păstrează nişte trăsături minimale, pe care le poate vedea oricine.

El a mai arătat că pedeapsa nu are rolul de a distruge oamenii, că toate lucrările sale ştiinţifice sunt despre subiecte care nu au fost tratate în România, că membrii Guvernului au mers în ţările din Golf cu o carte a sa, fiind singurul material de referinţă şi singurele cărţi pe care membrii delegaţiei le-au avut, că toţi ofiţerii din penitenciar au primit cărţile sale, că acestea au fost discutate şi în emisiunile TV, că ziariştii au scris despre ele, şi că, în opinia sa, sunt lucrări ştiinţifice indiferent dacă sunt bune sau nu.

”Arată că de la data discutării în comisie au mai trecut 90 de zile, că liberarea condiţionată este rezultatul unor dovezi de comportament impecabil, de îndreptare vizibilă, de devoţiune faţă de locul unde îşi execută pedeapsa şi de nevoie socială pentru individul care se liberează, că a ţinut cursuri la comunitatea terapeutică antidrog, că la Penitenciarul Găeşti a înfiinţat o echipă de teatru, că a ţinut cursuri de educaţie civică şi este un deţinut model, solicitând liberarea sa condiţionată”, se mai spune în motivare.

Conform documentului instanţei, Bogdan Popovici a obţinut un număr de 216 zile considerate ca executate pe baza muncii prestate. Pentru liberarea condiţionată, el trebuia să execute mai mult de jumătate din pedeapsa de 2.191 de zile şi a executat efectiv 1.261 de zile.

Pe 20 iunie 2012, Bogdan Popovici a fost condamnat la şase ani de închisoare, iar soţia sa, Marina Ioana Popovici, cu care era asociat în mai multe firme, la cinci ani de închisoare, sub acuzaţiile de spălare de bani în formă continuată, complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată şi calificată, fals în înscrisuri sub semnătură privată. Ei au fost judecaţi pentru că au colectat prin intermediul firmelor pe care le controlau o serie de taxe pentru participarea la simpozionul ”Trofeul Calităţii”, nu au urmărit modul de utilizare a sumelor încasate din taxele de participare şi nu au întocmit decontul de cheltuieli, astfel că nicio cheltuială efectuată pentru ”Trofeul Calităţii” nu a fost decontată în mod legal.

DailyBusiness
Atenționare urgentă pentru români. Suedia reintroduce controale stricte la frontiere, suspendând parțial Schengen!
Spynews
Bucurie imensă în familia lui Gabi Bădălău! Sora afaceristului, Sabina, e însărcinată / FOTO
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, imagini incendiare cu cea mai frumoasă româncă! Cum poate să arate actrița la 37 de ani!
Fanatik.ro
Vești bune pentru sute de mii de șoferi români. Când se va putea circula pe tronsonul care unește autostrăzile
Capital.ro
S-a stins un mare actor. Lasă un gol adânc. Toți românii l-au admirat, însă boala l-a răpus: Era unic...
Playtech.ro
Când se încălzește vremea în România. ANM anunță maxime de peste 20 de grade Celsius
DailyBusiness
Fum alb la Vatican! Cardinalul protodiacon va ieși la balconul central pentru a anunța „Habemus Papam!”
Adevarul
România nu mai e scindată între postcomuniști - anticomuniști. Politolog: „E un punct de cotitură, trăim anii 1990 din nou”
wowbiz.ro
De ce s-a spânzurat de fapt judecătoarea Georgeta Ciungan! Breaking news
Spynews
Cu ce se ocupă Radu Mazăre în Madagascar. Fiul lui, Răducu, urmează să îl viziteze
Spynews
Imagini înduioșătoare cu Nasrin Ameri însărcinată. Prezentatoarea este mama unui băiețel de aproape doi ani / FOTO
Evz.ro
Zborul cu avionul se schimbă total. Un document ce devine obligatoriu
Ego.ro
Motivul pentru care s-au certat Smiley și Pavel Bartoș la Românii au Talent! ”A fost singurul!” EXCLUSIV
Prosport.ro
Prezentatoarea TV a apărut în costum de baie, iar soțul ei a fost numit pe loc „cel mai norocos bărbat din lume”
kanald.ro
Elevii care încep vacanța de vară cu 2 săptămâni mai devreme. Structura anului școlar 2025-2026
Cancan.ro
Piedone a rămas fără cuvinte. Unde și-au lăsat ciorapii murdari angajații unui restaurant bucureștean. Șeful ANPC a închis imediat localul
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut cel mai mare si puternic actor. A fost un titan. A lăsat în urmă o moștenire greu de egalat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Gimnasta, în bikini, după ce s-a retras la 22 de ani
stirilekanald.ro
S-a stins la doar 3 ani, după ce ar fi luat medicamentele surorii sale. Fetița din Gorj și-a dat ultima suflare la spital
Ce a transmis Andreea Raicu la mitingul „România în lumină”: „Ca femeie, am fost învățată să tac”. L-a îmbrățișat pe Nicușor Dan
MediaFlux
Sondaj AtlasIntel. Răsturnare de situație în cursa pentru Cotroceni. Cine va fi noul președinte
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cât a costat-o renovarea pe o femeie care a cumpărat 6 case la 1 euro, în Italia