Ilie Bolojan a transmis că populația nu va fi afectată de restricții, iar autoritățile adoptă aceste măsuri pentru a fi pregătite în cazul în care situația din sistemul energetic se va deteriora. Premierul interimar a subliniat că locuințele personale și consumatorii casnici sunt exceptați de la orice limitare sau deconectare.
Bolojan a declarat joi că populația nu va fi afectată de eventualele măsuri de limitare a consumului de energie electrică, deși Guvernul pregătește un mecanism care îi va permite Transelectrica să reducă alimentarea unor consumatori industriali. Măsurile vor fi aplicate doar în intervalul de vârf de consum, între orele 19:00 și 23:00, și numai după o notificare prealabilă de 24 de ore.
„Locuințele personale, cetățenii, nu vor fi limitați sau deconectați. Consumatorii casnici sunt exceptați de la măsuri. De asemenea, consumatorii a căror activitate nu pot fi întrerupte: spitale, sanatorii, spații care alimentează unități de gaze, țiței, etc. nu vor fi incluși în acest normativ.
Odată ce va fi adoptat, mâine va fi publicat, iar dispeceratul Transelectrica va face o notificare cu 24 de ore înainte.
Suntem în situația în care în prezent nu avem probleme să luăm astfel de măsuri, dar adoptarea acestor hotărâri ne pregătește pentru o situație posibilă pe care o putem avea în perioada următoare.
În această perioadă obiectivul este să menținem toate grupurile care pot produce energie în funcționare. Cel mai important grup pe care îl avem astăzi și care are o situație la limită este grupul 2 de la Cernavodă care produce 650MW și lucrările ce se desfășoară pe Dunăre.
Partea de dragaj, de eliminare a pintenului ce obturează cursul Dunării, partea de scufundare de barje sunt măsuri care urmăresc menținerea unui debit corespunzător pe Brațul Dunărea Veche și la Cernavodă, în așa fel încât chiar dacă prognozele sunt de reducere și în zilele următoare a debitului Dunării la intrarea în țară, să avem prin aceste măsuri un debit care să ne permită ca acest grup să funcționeze la capacitatea maximă.
Este foarte important ca în țările vecine, Bulgaria, de exemplu, și Ungaria, să se asigure funcționarea normașă a acestor sisteme. Așa cum știți, în fiecare seară importurile pe care le facem sunt la nivelul de 1700-2000-2500MW, depinde de la seară la seară.”, a transmis Ilie Bolojan.