Bolojan: „Este în interesul României să avem o guvernare stabilă, dar nu o stabilitate din asta mormântală, care nu face nimic, care se blochează, care e gripată în permanenţă”

Ilie Bolojan a declarat, vineri, că nu este altă posibilitate pentru pachetul din administraţia locală decât asumarea de răspundere. Premierul cere o Coaliţie stabilă şi funcţională.
Viorel Dobran
17 oct. 2025, 17:14
Bolojan:

Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, despre relaţiile din coaliţie, că el personal crede că este în interesul României să avem o guvernare stabilă, dar nu o stabilitate din asta mormântală, care nu face nimic, care se blochează, care e gripată în permanenţă. El a precizat că, ”dacă s-ar şubrezi numărul de parlamentari ai coaliţiei, guvernarea ar fi mai dificilă”.

”În ceea ce priveşte funcţionarea actualei coaliţii, fără unul dintre partide, la modul aritmeticii parlamentare pe care o avem, dacă vrei să ai capabilitate şi stabilitate de a pune anumite reglementări în practică, trebuie să ai o majoritate parlamentară stabilă. În momentul în care nu mai ai, apare o problemă. Şi aşa, cu toate că avem înţelegeri explicite că nu vom iniţia proiecte de legi care să aibă impact financiar vedem comportamente ale unor colegi, nu mă apuc acum să critic partidele, care nu respectă acest lucru deci şi aşa e foarte greu să ţii patru partide într-o coaliţie care au teoretic o majoritate stabilă în Parlament”, a declarat premierul Ilie Bolojan, la RRA.

El a precizat că, ”dacă s-ar şubrezi numărul de parlamentari ai coaliţiei, guvernarea ar fi mai dificilă”. ”Eu personal cred că este în interesul României să avem o guvernare stabilă, dar nu o stabilitate din asta mormântală, care nu face nimic, care se blochează, care e gripată în permanenţă, ci o stabilitate serioasă, care este perseverantă să ia decizii”, a menţionat Bolojan.

Ilie Bolojan anunță data alegerilor pentru Primăria Capitalei: „În ultima duminică din noiembrie sau în prima duminică din decembrie”

Şeful Executivului a mai spus că el crede în responsabilitatea partidelor ştiind în ce situaţie este România.

”Eu personal cred că, cu cât este mai stabilă coaliţia, cu atât capacitatea de a face lucruri este mai mare. Sper să nu ajungem în alte situaţi, sunt de evitat, din punctul meu de vedere”, a subliniat premierul.

Ilie Bolojan: Nu este altă posibilitate pentru pachetul din administraţia locală decât asumarea de răspundere. Este scris, este pregătit, include câteva măsuri foarte importante

Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că nu este altă posibilitate pentru pachetul din administraţia locală decât asumarea de răspundere, acesta fiind scris, pregătit şi include câteva măsuri foarte importante, în primul rând, întăreşte autoritatea primarilor de a-şi face datoria. El a mai arătat că roate elementele care întăresc autonomia locală, de la posibilitatea de încasare a impozitelor, de la autoritatea de a controla disciplina în construcţii, de a face planuri de urbanism, de a da facilităţi pentru dezvoltare, sunt cuprinse în acest pachet.

”Nu este altă posibilitate pentru pachetul din administraţia locală decât asumarea de răspundere. Noi discutăm aici doar de o componentă a pachetului de reformă, care înseamnă reducerea. Pachetul acesta este scris, este pregătit, include câteva măsuri foarte importante. În primul rând, întăreşte autoritatea primarilor de a-şi face datoria, în aşa fel încât primăriile să devină factor de dezvoltare şi nu să stea în permanenţă cu mâna întinsă către guvern. Deci vrei autonomie locală? Da, dar nu pe banii totali ai statului ci şi pe banii pe care îi încasezi tu. Şi se creează această autoritate de a-şi încasa impozitele, de a genera politici de dezvoltare, de a le transfera active pe care astăzi statul român le are şi nu le foloseşte către autorităţile locale, pentru a pune în valoare terenuri sau clădiri care sunt ale ministerelor”, a spus premierul Bolojan la RRA.

Ilie Bolojan
El a precizat că în acest pachet se face ”o descentralizare, un transfer de autorităţi către autorităţile locale”.

”Gândiţi-vă, de exemplu, că astăzi o primărie nu are niciun control în interiorul localităţii vizavi de jocurile de noroc, dacă ne ducem într-un oraş din România, constantăm că aproape pe fiecare stradă, la parter de bloc, de multe ori, avem aceste jocuri de noroc. Acest pachet transferă dreptul autorităţilor locale de a autoriza sau nu în interiorul unei localităţi jocurile de noroc, de a stabili zone dedicate acestora şi de a impune taxe speciale pentru ca, în acele zone, să regleze intensitatea, câte jocuri de noroc sunt necesare”, a spus Bolojan.

Citește și : Ilie Bolojan a tăiat banii partidelor fără ca liderii politici să știe. Se anunță noi conflicte în coaliție

Ilie Bolojan a mai spus că acest pachet, dat fiind complexitatea lui, are nevoie de o gândire unitară şi atunci asumarea răspundării este forma practică prin care el poate deveni lege, într-o perioadă relativ scurtă”.

”Asta trebuie să facem în perioada următoare cât mai repede posibil. Toate elementele care întăresc autonomia locală, de la posibilitatea de încasare a impozitelor, de la autoritatea de a controla disciplina în construcţii, de a face planuri de urbanism, de a da facilităţi pentru dezvoltare, sunt cuprinse în acest pachet. România nu se poate schimba doar din Bucureşti, doar de către guvern. România înseamnă comunităţi în care fiecare face ceea ce este nevoie pentru a schimba faţa acelei comunităţi şi, în general, schimbările sunt o sumă de mici schimbări şi asta trebuie să facem”, a menţionat şeful Executivului.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Academia Universității Craiova sub asediul interlopilor! Antrenorul spaniol atacat de un tip cu cagulă. Poliţia a deschis dosar penal. Exclusiv
Capital.ro
Jensen Huang și misterul gecii de 960.000 de dolari. Dezvăluirile care au încins internetul
Playtech.ro
Cât ar putea crește impozitul pe mașină în 2027. Diferențele dintre un autoturism vechi, unul hibrid și unul electric
Adevarul
Dilema unui român cu rate de 1.600 de euro pe lună, după un an fără serviciu. „Vinzi casa, plătești împrumutul și stai în chirie”
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ei sunt cei doi soți români uciși de fostul ginere, în casa lor din Ohio. Sorin și Emilia și-au pierdut viața chiar de ziua fiicei lor
iamsport.ro
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial. Lovitură de teatru
MediaFlux
Zelenski anunță că Europa va fi prezentă la masa următoarei runde de negocieri cu Moscova privind războiul. Atac rusesc asupra oraşului ucrainean Viniţa
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România